DSC05349

Aventură, adrenalină, zile extreme pe Inca Jungle Trail- PERU

Mă știți pe mine, sunt o mare amatoare de adrenalină, de istorie, de arheologie și de mistere așa că nu aveam cum să stau deoparte când am găsit o promoție pentru bilete de avion spre LIMA – PERU. Unde am găsit această promoție?  Fix pe cel mai accesat motor de căutare gratuit ce compară milioane de tarife pentru bilete de avion hoteluri și închirieri auto la nivel global, MOMONDO.

momondo

Când am pus mâna pe bilete deja inima mi-a pompat cu putere, trebuia să găsesc cel mai tare tur, cel mai activ circuit și dacă se poate să conțină și ceva inedit nu doar mister și arheologie. Zis și făcut! Am adunat un grup de prieteni și duși am fost. PERU este o țară incredibilă, plină de istorie și mai ales de locuri care te lasă cu gură căscată și te fac să te perpelesti noaptea în pat pentru a încerca să le descifrezi tainele. Toate astea le poți află în seria de articole pe care le-am publicat despre aventurile noastre prin Peru. Azi însă te voi purta cu mine în partea „extremă” a excursiei.

DSC04116DSC04132 DSC04126DSC04120

Primul popas inedit și mustind de aventură a fost în marele deșert ICA mai exact la oază Huacachina, undeva la vreo 4 ore distanță de Lima. Ei bine dragii mei, aici poți să te dai cu gândacii deșertului (buggy- niște mașinuțe fără caroserie) pe dunele înalte și înșelătoare. Pune pe tine o centură de siguranță ca să nu zbori din agregat, strânge bine o bară din aia groasă în mâna, ține bine șapca pe cap… vâââjjjj în sus și apoi „prăvale baba” neica, până la poalele dunei înalte cât un bloc cu 10 etaje, în urletele și țipetele fătucilor mai slabe de înger și mai îmbujorate decât cel mai proaspăt trandafir. Și apucă-te de fă asta vreo 40 de minute că doar nu o să te oprești așa la prima dună! Bum, bum, bum, îmi aud timpanele pulsând pe ritmuri rock&roll, dar mai vreau! Băieții care conduc aceste buggy sunt profesioniști, asta fac toată ziua, în schimb flăcăii care sunt cu noi în mașinuță dau și ei drumul la sirene și uite așa, într-un vacarm infernal, ne proptim cu agregatul în vârful unei dune mari cât o zi de post.

Vrei să vezi și tu? Iată!

Ce credeați că am terminat?! Din agregat se ivesc plăcile care ne vor servi la sandboarding. Asta e un soi de snowboarding doar că pe nisip. Buuun, e simplu! Pun burdihanul pe placă, strâng coatele sub mine că să nu le julesc prin nisipul abraziv, ridic picioarele și zbarrrr la vale cu viteză maximă. Prima dună îmi umple ochii de nisip și uit să frânez așa că atac în viteză maximă și a două dună (fără să intenționez neapărat asta!). Pălăriuța îmi zboară, lumea de sus din vârf trage o burtă zdravănă de râs, eu îmi scot nisipul dintre dinți cu copitele din dotare și mă relaxez la poalele dublei-dune așteptând alt deștept care să facă spectacol mai tare decât mine! Vorba aia „Fly Butterfly, fly!” Nu trece mult și îl văd pe un coleg dorind să se producă cu placa mai ceva ca la Gstaad (celebra stațiune de ski din Elveția), așa că se urcă pe ea la fel ca pe snowboard și își dă drumul.  Nu trece un minut că îl și văd înfipt cu capul în nisip și cu bățul de la aparatul foto îndoit sub el. E rândul meu să trag o burtă de ras!

Vrei să vezi operațiunea, aruncă un ochi aici:

Dar ce crezi că asta e tot ceea ce Peru are de oferit?! Ha! E momentul să te iau cu mine într-o coborâre extremă cu bicicletele pe Inca Jungle Trail! Suntem la Cusco, o altă destinație din lungă lista de destinații pe care le poți găși pe situl MOMONDOlocul de unde pornesc cele mai tari trasee turistice din Peru. Dimineața se anunță întunecată, rece și ploioasă însă nimic nu poate stă în calea unor amatori de senzații tari așa ca noi. Suntem preluați cu microbuzele de la hotel și duși undeva la vreo ora distanță de Cusco, în junglă, pe vârful unui deal înalt. Toarnă cu găleata. Ceață se ridică din jungla umedă și plină de sunete exotice. Ne înfofolim în geci și punem pe deasupra pelerinele de ploaie. Adăugăm pe noi încă un strat crocant format din protecții de plastic, infigem căștile pe cap, îndesam mănușile pe mâini și pe-aici ți-e drumul.

DSC05338DSC05340 DSC05349DSC05348

Alunecă, miroase a verde și viață, pădurea freamată animată de păsările și maimuțele care se trezesc, ceața ne taie vizibilitatea, pe lângă noi mai trece câte o mașină răzleață și ne stropește cu apă. Peste drum se prăvălesc cascade și noi trebuie să trecem fix prin ele. Un pâlc de bicicliști se adună de pe caldaramul ud pe unde se împraștiaseră. Trec printre ei, zbor prin cascadă cu picioarele în vânt și urlu de bucurie că nu am căzut și eu în grămada dezorganizată din cascadă. Yuhuuuu, v-am luat fraierilor! Dau la pedale în continuare încă vreo 3-4 ore și ajung la linia de finish, undeva într-un sătuc pitoresc de munte. Adrenalina își face de cap iar eu simt că zbor! Îmi vine să mă dau peste cap, să sar să urlu, să ma urc in primul copac și să pup pe toată lumea! Nu am căzut deloc! Poți vedea și tu toată nebunia extremă din Peru și te asigur că cele două aventuri povestite mai sus nu sunt singurele pe care le vei trăi alături de mine prin intermediul acestui film. Te las să le descoperi singur, dă un click aici:

Peru este destinația perfectă pentru toată lumea. Amatori de istorie, de mister, de adrenalină, de munte, de deșert, de shopping, de inedit, de muzică și costume colorate, de locuri unice în lume, de minuni ale lumii. Mergi fără să eziți și fără să te gândești de două ori. Va fi aventură vieții tale!

HEI, AM O SURPRIZA PENTRU TINE!

MOMONDO ITI OFERA PREMIUL pentru “Cea mai frumoasă amintire din comentarii”

Dacă îmi vei destăinui cea mai frumoasă amintire de călătorie într-un comentariu la articolul meu (aici mai jos) și vei inspira juriul de la Momondo, vei fi premiat cu un city-break în valoare de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de călătorie în valoare de 50 euro. Încă mai stai pe gânduri?! LASĂ UN COMENTARIU INSPIRAȚIONAL CHIAR ACUM!

Poti apecia si pagina mea de Facebook AICI

Acest articol este înscris în competiția Spring SUPER BLOG, 2018

20 comments on “Aventură, adrenalină, zile extreme pe Inca Jungle Trail- PERU

  1. Articolul tau mi-a adus aminte de aventurile noatre prin America Centrala. In mijlocul junglei dupa ce am trecut de un semn de circulație cum nu am mai văzut până acum niciunde pe lume…Atenție ! Jaguar xing (crossing) ajungem la malul unui rau unde se facea Tubing. Eu arunc colacul în apă și mă poziționez cu fundulețul direct în gaură și hop mă ia un curent de apă spre Vale…repede, repede vino după mine ..încep eu să strig, dar soțul meu nu reușește nicicum să se stabilizeze pe colac, plop…din nou se întoarce cu cracii în sus…eu râd cu gura până la urechi, când văd că el se așează mereu lângă colac…până când îmi trece râsul, începe râsul-plânsul când observ că tot mai repede alunec… și pe el abia îl mai zăresc în depărtare…singură în mijlocul râului neștiind unde mă duce?? aoleo…mă simt din nou mică, neînsemnată și extrem de expusă capriciilor naturii!
    -Încearcă să te ții de ceva, o creangă, un bolovan, așteaptă-mă până ajung și eu și se aruncă de data asta cu burta pe colac dând agresiv din mâini și din picioare pentru a mă ajunge…în sfârșit reușesc să mă proptesc de câțiva bolovani în apă și după câteva secunde apare și soțul complet speriat…am crezut că te-am pierdut…cât de nebuni putem fi…hai liniștește-te nu mai râde, plânge atâta, că suntem împreună…împreună unde? în mijlocul junglei, pe un râu care nu știm unde duce? dar acum ținându-ne de mâini, plutind încet, încet pe apă reușim să ne simțim în siguranță (nu vă pot explica de ce – și acum reamintindu-mi de acele momente aveam impresia că dacă suntem împreună nimic nu ni se poate întâmpla), chiar după câteva minute începe să ne facă plăcere, începem să privim in jurul nostru..natura ne răsplătește curajul cu zeci de fluturi și libelule colorate ce ne acompaniază. Pe mal zărim printre frunzele extrem de verzi câțiva papagali roșii și albaștri și din când în când câte o maimuță se bălăngăne pe lianele dintre copaci. Toate avunturile noastre prin Belize le poti citi aici https://jurnal.dordeduca.com/belize/
    Tie iti doresc cat mai multe calatorii unde sa simti ca poti zbura draga buterfly…

  2. Nici nu stiu de unde sa incep..

    Grati draga, de mic copil ai fost pasionata de calatorii, aventura, inedit. Ai fost un copil curios care mereu a vrut sa mai invete ceva nou si inedit. Cand ai ajuns la liceu, ma minunam de cultura ta generala si ma intrebam mereu: “De unde o stii atat de multe?”

    Mai mult ca niciodata, sunt convinsa ca ASTA e chemarea ta: excursii, aventura, descoperiri de locuri noi….. toate acestea cu grija pentru oameni si cel mai bun customer service!

    Tine-o tot asa! Visurile devin realitate!

    1. Multumesc Manu pentru comentarii, mi-e dor de o nebuneala impreuna si sper sa ne vedem curand, cand te aduni si tu de peste mari si tari! Bafta multa si tie in concursul Momondo si iti tin pumnii!

  3. Iordania!!!!
    Tara visurilor mele, dar recunosc ca am multe vise cu/pe Terra.
    Ajung cu sotul la fabuloasa Petra….
    Dupa cei doi km de drum pana in fata tezaurului ii zic sotului impunator:
    – Vreau sa vad Petra de acolo de sus!!!
    – De jos nu iti mai place…. zice printre dinti….
    Si plecam sa studiem drumul din vecinatatea tezaurului care ni se pare ca ar ajunge in locul dorit de mine. Ce sa vezi: drumul semana cu un topogan ( drept, lucios). Ne uitam unul la altul si ne zicem: daca eram capre puteam ajunge sus asa ca mergem mai departe in site.
    O luam spre locul sacrificiului, urcam multe trepte cand spre final ne apare o fetita beduina de 8 ani care ne intreaba in engleza daca vrem sa ajungem la point view.
    Uliuuuuu!!!!!!! Yupiiii!!!!
    Mergem spre point view!!!!
    Drumul anevoios cu stanci, poduri rupte, coborari si urcari groaznice.
    Offf!!!! Sotul avea dreptate!!!! Mereu vreau si altceva! Beduina zicea intruna slonly slonly!!!!
    Dar dupa doua ore de chin, jalnic ranita trupeste fabuloasa Petra era privita de sus de mine in persoana.
    M am bucurat in ameteala inaltimii si intoarcerea a fost la fel de distractiva: slonly slonly pe toboganul descoperit de mine langa tezaur.
    Si acu? Nu ne oprim!!!!
    Slonly slonly!!!!
    Luam asini si plecam iar in site. Era prima data cand calaream. Proprietarul era transpirat
    – Madam madam slonly slonly!!!! Da si indreapta calareata, da si strange hamurile, da si schimba pozitia la urcare si coborare si tot asa slonly slonly pana la Manastire si inapoi la tezaur.
    Slonly-slonly!!!! Viata e scurta!!!!! Merita traita in calatorii!!!!

    1. Multumesc Florentina pentru comentariu si vizita, foarte amuzanta povestea voastra de la Petra. Eu inca nu am ajuns acolo dar o am cu siguranta pe lista excursiilor de efectuat foarte curand! Iti urez bafta multa la concurs si iti tin pumnii!

      1. Cu siguranta vei ajunge la Petra si pentru ca te a amuzat povestea mea cu siguranta vei rade de orice vei intalni la Petra. Exista in fata tezaurului un manechin, un barbat traditional iordanian, atatea self iuri mi am facut cu el si noaptea si ziua incat stransesem un public foarte mare, pot spune cel mai mare public zambitor. Tarziu mi am dat seama ca sunt privita….

  4. Aventuri, aventuri. Să vă împărtășesc și eu o poveste frumoasă.
    Cele mai frumoase amintiri de călătorie sunt fără îndoială acelea în care alături ți-au fost oameni dragi.
    Tata a părăsit această lume în urmă cu aproape nouă ani. Nu am să uit însă niciodată că el mi-a inspirat ”dorul de ducă”, urcându-mă de mică în mașină și plimbându-mă în lung și-n lat prin țară. Ce de mămăliguțe făcute la ceaun pe malul unui râu am mâncat cu părinții în aceste excursii, câte nopți am dormit la cort, ce locuri minunate am vizitat și cât de tare m-am înspăimântat pe serpentinele de la Cheile Bicazului, cu tata, șofer începător, conducând cu 30 km/oră și mama dându-i indicații prețioase, cu voce tremurând de teamă, de pe ”locul mortului.”
    În 1997 am făcut ultima excursie împreună – în Grecia, pe care eu și soțul ajunseserăm deja să o iubim și unde el nu fusese decât o dată, în anii 1980, împreună cu mama, când fuseseră nevoiți să mă lase pe mine drept ”gaj” acasă.
    Ne-am stabilit la Metamorfosi, în Peninsula Halkidiki, care la vremea aceea era un sat cu două străzi și tot atâtea taverne. Chiar dacă noi începuserăm să ne cam plictisim, tata a fost fericit: era un înotător excelent și marea lui bucurie a fost să poată înota în voie în Marea Egee, fără îmbulzeala de pe litoralul românesc. Se scula dimineața înaintea noastră și o zbughea singur pe plajă. Când ajungeam și noi, pe la ora 9, era deja în apă, hăt-departe, un mic punct în albastrul infinit al mării. Îmi făceam griji pentru el: avea aproape 70 de ani și suferea de inimă…
    Dar n-a avut nicio problemă: în toate cele 10 zile cât am stat acolo, a păstrat întipărit pe față un zâmbet laaarg de tot. Își regăsise o mare, o frumoasă iubire: marea.

  5. Fără cuvinte. Exact așa am rămas în urma vizitei la acest obiectiv turistic. Credeți-mă că la viața mea am vizitat o mulțime de site-uri arheologice și de muzee ,care de care mai interesante, dar nimic nu m-a impresionat mai mult ca Sigiriya sau Stânca Leului, așa cum mai este denumită.
    Dar să o iau cu începutul. Abia ce-am ajuns la hotel , că am și început să caut să bat palma cu o agenție sau cu un localnic pentru o excursie. Aveam fix nouă zile pline , din care patru vroiam să le dedic excursiilor și dacă stateam prea mult nu mai aveam timp să le facem.
    Agenția hotelului am sărit-o din start, dat fiind experiențele avute anteriore , cu prețuri exorbitante. Așa că am ieșit pe plajă să văd ce găsesc. Întâi am bătut palma cu un tip mai răsărit, dar când să mă duc să plătesc aflu că deja schimbase prețul. Tot răul spre bine ,pentru că beach boy-ul la care am făcut referire în alt articol, m-a avertizat că e un om rău. Mi-a recomandat și el un alt ghid, dar nu am bătut palma cu el . Nici nu-mi plăcea cum arată și mai era și scump. Până la urmă am constatat că toți sunt scumpi așa că n-am mai avut mult loc de întors.
    Ultimul și cel cu care am bătut palma , l-am găsit la restaurantul Green Lobster . Ei bine acesta s-a dovedit a fi cea mai bună alegere, fiind un tip școlit. Era student în Scoția la managementul afacerilor. L-am întrebat cum de își permite o facultate scumpă și mi-a spus că e bursier și facultatea plătește jumate , iar cealaltă jumatate e suportată de o fundație din Sri Lanka. Interesant. Iar pentru a-și putea plăti facturile curente el mai și lucrează în Scoția. Mai mult are și ceva colegi români , despre care avea cuvinte frumoase și care îi aduc acu toamna, ceva sticle de vin!!! 😉
    Ei bine pentru trei persoane ne-a cerut 240 USD. În banii ăștia aveam inclus ghidul ( adică el), un șofer cu o mașină mărișoară de 10 locuri și biletele de intrare însoțite de un alt ghid!!!
    Am bătut palma și ne-a spus că ne întâlnim a doua zi dimineața, atenție…la ora 4, da ați auzit bine , la recepție. L-am întrebat de ce așa de dimineață și mi-a spus ca să scăpăm de trafic!
    Am vorbit la hotel să ne pregătească micul dejun la pachet și ne-am culcat devreme. Oruicum în zona ecuatorului se înserează foarte devreme , pe la 19 și nu prea ai ce face seara.
    Cu ochii cârpiți de somn la ora 4 dimineața am fost gata de plecare. Într-adevăr traficul pe-acolo e groaznic și aproximativ 200 de kilometri i-am parcurs în patru ore jumate. Am ajuns la baza muntelui, a stâncii mă rog, unde erau o mulțime de mașini cu turiști, care de care mai obosiți. Vă dați seama că veneau de pe la toate hotelurile, că altfel pe stradă nu vedeai picior de turist.
    Acolo am servit rapid micul dejun , după care ne-a dat în primire altui ghid. Acesta era un tip din zonă, care pe parcursul celor două ore jumate cât a stat cu noi, ne-a spus că are 35 de ani , o soție și doi copii și de 17 ani face lucrul ăsta zilnic, de trei ori pe zi. Adică urcă diverse grupuri de turiști pe stâncă și le povestește despre istoria locului. Vă dați seama că vorbea atât engleza la perfecție , dar era și tobă de carte , pe acest domeniu firește. Nu știu cum nu se plictisește, pentru că vorbea cu pasiune și nu mecanic, adică nu ne recita vreo poezie. Ei bine, cu siguranță că și datorită acestui ghid am fost atât de impresionat de această stâncă.
    Da să începem și traseul, că vă plictisesc de atâta vorbărie. Prima impresie a fost pozitivă. Era un loc aranjat , grădini îngrijite , se vedea că se ocupă cineva de toate astea. Am intrat la o toaletă să ne facem nevoile fiziologice și când am ieșit am crezut că sunt la camera ascunsă. Din difuzoare cânta o melodie , iar toată lumea înțepenise în poziție de drepți. Era ora nouă. Mă uitam ca la felul paișpe. Ce-aveți fraților? S-a oprit melodia și și-au revenit toți la viață. Ne-a informat ghidul că în fiecare dimineață la ora 9 cântă imnul și în semn de respect toți stau drepți. Nu știu dacă e o chestie patriotică sau mai degrabă e impusă de un conducător fanatic, totuși înclin să cred că a doua variantă e cea adevărată
    Am mai mers de-am admirat florile , ce semănau cu nuferii de la noi și am ajuns la baza muntelui. Aici era casa de bilete. 30 USD de persoană costa intrarea să urci pe stâncă. Nu râdeți , că nu-i o simplă stâncă , ci e o fostă reședință regală acu vreo 1600 de ani în urmă. Apropo era unul ce vroia să-mi vândă excursii ,care încerca să mă convingă să mă ducă la altă stâncă și nu la Sigiriya, că oricum e doar o stâncă. Bă ești prost, bă ești nebun vorba celebrilor Firicel și Celentano ;-).
    Ca să-l parafrazez pe maestrul Ștefan Iordache , Dumnezeu să-l ierte, mâna întinsă ce nu spune o poveste, nu primește pomană. Adaptat de mine – obiectivul turistic care nu are o poveste frumoasă în spate, nu e atât de atractiv.
    Deci povestea! Date luate de pe wikipedia, dar și auzite de la ghid: „Sigiriya (Stânca Leului) a fost pentru o scurtă perioadă capitala Sri Lankăi medievale. Orașul este construit din piatră masivă și este împodobit în interior cu fresce ce ilustrează înfâțișarea fecioarelor, ce ar fi făcut parte, conform miturilor, din haremul împăratului. Sigiriya a fost inițial folosită ca refugiu de către călugării budiști din secolul al III-lea î.Hr., dovadă stau inscripțiile din peșteră. Regele Dhatusena (455 – 473) a avut doi urmași: Mogallana, fiul unei regine, și Kassapa, fiul unei consoarte de rang inferior. Când Mogallana a fost desemnat moștenitor al tronului, Kassapa s-a răsculat împotriva tatălui său, pe care l-a luat prizonier, după care și-a alungat fratele în India. Dhatusena a fost zidit de către Kassapa într-o încăpere și lăsat să moară. Temându-se de răzbunarea lui Mogallana, Kassapa a pus să se ridice, în doar șapte ani, o nouă reședință, castel și fortăreață, pe stânca Sigiriya. Noul rege a construit la baza stâncii un complex imens de grădini, bazine și fântani. În anul 491, Mogallana, în fruntea unei armate de mercenari tamili, a venit să-și revendice tronul.
    Kassapa și-a părăsit citadela în fruntea armatei sale, călare pe un elefant și și-a întâmpinat inamicul în câmp deschis. Legenda spune că elefantul pe care era regele a schimbat brusc directia și soldații au crezut că trebuie să se retragă . Astfel regele a rămas singur și ca să nu fie capturat a ales să se sinucidă. Mogallana a redat Sigiriya călugărilor budiști, aceasta redevenind astfel un loc de meditație și de rugăciune. Stânca a fost abandonată în 1155 și a fost redescoperită de englezi în anul 1828”.
    După cum spuneam, complexul fortificat include resturi ale unui palat ruinat, înconjurat de o rețea extinsă de fortificații, grădini vaste, iazuri, canale, alei și fântâni. Ei bine am ajuns și la baza cetății fortificate, ca să-i spun așa. Am trecut peste un pod, care pe vremuri era mobil , adica se ridica . Canalul de apă care înconjura cetatea, pe vremuri era plin de crocodili. De altfel acesta era primul obstacol pe care trebuia să-l depăsești , dacă veneai neinvitat la castel. Urmau zidurile cetății. După ce am trecut de ele am intrat în zona de piscini și grădini. Pentru că regele avea construite mai multe tipuri de grădini , dar și vreo patru piscine, construite în oglindă. Jumătatea din dreapta a fost dezgropată de arheologi , iar jumătatea din stânga este lăsată neatinsă pentru conservare.
    Grădinile din Sigiriya se numără printre cele mai vechi grădini din lume. Acestea au un sistem hidraulic foarte complex, incredibil pentru acele vremuri, format din canale, lacuri, baraje, poduri, jgheaburi, fântâni, dar și pompe de suprafață și de adâncime. În sezonul ploios toate canalele și toate piscinele se umplu de apă. Toate astea au fost făcute de și pentru rege. Se pare că-i plăceau la nebunie damele și îi plăcea să le vadă la piscină!!! De altfel se spune că ar fi avut în jur de 500 de concubine. Cum s-or fi înțeles fetele între ele? E greu cu una ,da cu 500!!!
    Oricum incredibil ce a făcut acest rege! Și-a construit această cetate, folosindu-se de cadru natural de excepție. Adică a știut să folosească natura în favoarea sa. Acest conducător nu a fost deloc iubit de popor, dar ce a lăsat în urma sa este considerat de unii istorici, drept a opta minune a lumii.
    Stânca are o înălțime de 200 de metri. Ca să urci până în vârf trebuie să urci 1440 de trepte destul de înguste și destul de abrubte. Scările au fost făcute din marmură. Dar de ce din marmură, având în vedere că este o zonă unde plouă foarte mult în anumite perioade ale anului și treptele devin foarte alunecoase? Ei bine explicația ghidului a fost că aceste scări reflectă noaptea, lumina acumulată ziua! Interesant ,nu?
    Sunt trei mari puncte de acces pe această stâncă. Fiecare punct de acces este cu o semnificație aparte, dată fie de natură, fie ajutată de mâna omului cu ceva ipsos si cărămizi. Ei bine sunt trei stânci ,una reprezintă elefantul, alta și cea mai importantă și care a și dat numele stâncii reprezintă leul și a treia reprezintă cobra. Chiar seamănă foarte bine toate cele trei stânci, cu animalele despre care am făcut vorbire.
    Prima de care am dat era intrarea elefantului. Ne-am pus pe urcat. Cum am spus urcarea e destul de anevoioasă , dar e bine că din loc în loc sunt anumite terase pentru odihnă. Cu toate că eram în extrasezon și era destul de dimineață erau o mulțime de turiști. Priveliștea de sus asupra grădinilor era superbă.
    Zidul de vest al orașului Sigiriya a fost aproape în întregime acoperit de fresce, create în timpul domniei lui Kasyapa. Optzeci de fresce au supravietuit până astazi. Frescele ilustrează femeile nud și sunt considerate fie portretele nevestelor și concubinelor sau ale preotesei Kasyapa, care îndeplinesc ritualuri religioase. În ciuda identității necunoscute a femeilor descrise în fresce, aceste picturi antice antice celebrează frumusețea feminină și au o semnificație istorică incredibilă. Ei bine cele ce au supraviețuit și pe care le putem admira și astăzi sunt situate într-o zona ferită de razele soarelui , dar și de intemperiile vremii.
    Un alt lucru foarte interesant văzut aici, a fost așa numitul zid oglindă. A fost atât de lustruită piatra, că îti poți face freza, uitându-te la ea. Vis a vis de acest zid oglindă erau firește o mulțime de picturi cu femei dezbrăcate, dar care nu au supraviețuit timpului , pentru că din zidul oglindă se reflectau razele solare și cu timpul s-au distrus.
    Urcăm , urcăm și iar urcăm. La un moment dat, cam pe la jumătatea drumului ajungem la un platou mai mărișor. Ei bine aici este intrarea leului . Ea a fost proiectată sub forma unui leu de piatră uriaș, ale cărui picioare au supraviețuit până astăzi, dar părțile superioare ale corpului au fost distruse.
    Facem un mic popas, pentru a prinde puteri pentru ultima porțiune. Aici dăm de o famile de macaci foarte jucăuși , dar și cu ochii după mâncare de la turiști. Au o așa mare capacitate de intuiție, dacă ai mâncare la tine, află imediat și nu te lasă până nu ți-o confiscă Nu e deloc recomandat să te opui, pentru că pot deveni agresive.
    După o mică pauză luăm în piept muntele, pentru ultima repriză de urcat. Ajunși sus observăm un întins platou plat. Aici sus de tot și-a construit regele palatul. Acum nu mai sunt decât niște ruine , dar se poate constata cum era împărțit palatul. Aici se poate vedea dormitorul regal imens ca dimensiuni, o sala de recepții, dar și o piscină. Îi plăcea mult , se pare, să se îmbăieze. Întrebarea mea este cum reușea să țină apa curată? Sau poate îi plăcea cu mătasea broaștei. Nu știu, n-am lămurit acest aspect.
    Evident ca ajunși sus ne-am tras sufletul și am admirat priveliștea în cele patru zări. Sus aici pe Stânca Leului te simți într-adevăr stapânul lumii. Această cetate nu a fost cucerită niciodată. Dacă nu ar fi coborât să se lupte, probabil că ar mai fi trăit mulți ani.
    Am stat și am admirat priveliștea absolut deosebită, în toate cele patru zări, beneficiind și de-o zi superbă. Dacă ar fi plouat ar fi fost foarte periculoasă urcarea și nici n-am fi văzut mare lucru. Da am fost norocoși. De sus se poate admira în toata splendoare ei, grădina regelui , se vede și o mare statuie a lui Budha în depărtare. Iar pe un munte vecin se poate observa și un templu budhist.
    Evident am făcut și o mulțime de poze, unele chiar de pe urmele celui ce a fost tronul regelui. M-am simțit și eu pentru o clipă, stăpânul lumii.
    Ce-i frumos se termină repede. Ce mi-a plăcut la ghidul ăsta este faptul că nu ne-a zorit deloc. Ne-a lăsat să admirăm, atât cât am avut poftă. La coborâre am ajuns și în fosta sală de audiențe a regelui. Apoi după un colț a apărut și silueta șarpelui cobra , sub forma unei imense stânci. Cea de-a treia intrare! Aici am găsit și un îmblânzitor de șerpi. De când vroiam să văd acest spectacol oriental, pe viu. În schimbul a 250 de rupii a început să-i cânte dintr-un fluier, unei cobre regale. Cam leneșă de felul ei, a început agale să se ridice. Din punctul meu de vedere mi s-a parut că nu melodia o atrăgea de fapt , ci un fund de lemn pe care-l ținea îngrijitorul în mână și pe care-l mișca periodic. Oricum o experiență unică. N-am scăpat și m-am ales și cu un piton de gât. Nefiind la prima experiență de acest gen , nu am m-ai avut vreo reticență.
    Am coborât la mașină. Ne-am luat la revedere de la acest ghid și în afară de tariful lui , i-am mai lăsat 1000 de rupii ca semn de apreciere. Ne-a plăcut mult de el!
    Am vizitat multe obiective turistice la viața mea și nu credeam că mai există ceva să mă miște în așa mare măsură . Ei bine acest obiectiv turistic este absolut impresionant! Un sejur în această țară exotică este incomplet, fără o vizită la acest deosebit obiectiv turistic.

  6. Una dintre cele mai cool faze de vacanță mi s-a întâmplat la Adjud.
    Da, la Adjud. Nici la Miami, nici la Singapore, nici Abu Dabi. Nici mai mult nici mai puțin decât Adjud.
    Aveam de stat vreo două ore și afară – vreme de ianuarie: nici grindină nici zloată da’ așa o amăreală de nu-ți mai trebuia nimic: umezeală, zăpadă amestecată cu noroaie apoase, mohorală și năduf.
    Ce să faci? N-ai ce să faci.
    De obicei pe lângă gări de dezvoltă cel puțin câte-o dugheană non-stop cu canapele confortabile, ceva supă caldă, cafeluțe, o gustare sau măcar musai un ceai. La Bacău este, la Piatra Neamț tot la fel.
    Tre să fie și-n Adjud!
    Gara – un dezastru! Deși orașele vecine m-au surprins plăcut cu de-astea, Adjudu’ – multă jale și amar. Stratu’ gros de prăfuială, multe ferestre sparte și nici ușa nu se-nchide că la ce bun??
    Sunt și ”loje” la balcon da’ ce folos că numa stratu’ de prăfuială și-altceva nimic.
    Unde să fugim în lume? Ieșim fuga-n drum că poate, poate…
    Cele trei drumuri bifurcate nu promit nimic interesant: ceva case, mult pustiu, tot umezeală.
    Vizităm cele două magazinașe din diagonală care-s mai mult pustii, ne fâstâcim de ceva pufuleți da’ nainte de pufuleți găsim refugiul de pe la gară: Cafeneaua Express…
    Îi spun Juniorului: nici n-are rost să ne ostenim să ne uităm că-i bombă.
    Junioru’:
    – Ce este o bombă?
    – Nah… n-ai văzut până-amu… O bodegă, așa, o crâșmă cam tăvălită…
    Ce-o fi-nțeles… nici el nu știe.
    Bun.
    Luăm pufuleții și… ce facem cu ei?? Ne-nvârtim ce ne-nvârtim fără sens și-n final hotărâm că totuși nu strică o-ncercare la bombă…
    Nah… hai ‘năuntru…
    Ne-nvârtim ce ne-nvârtim, ce ne mai dezmeticim, ia să merem și la bar… ce ofert-o fi pe acolo…
    Ceva cafea… ciocolată caldă… mdam, o ciocolată caldă chiar nu strică.
    Văd pe bar – vin la pahar – 2 lei… măăăm, pe bune??? Chiar 2 lei?
    Mno, cu vinu’-i mai complicat… ori îi zamă de struguri ori îi tabelu’ lu’ Mendeleev.
    A doua variantă nu-mi surâde așa că uzual îs reticentă când îi vorba de vin. Da’ cifra 2 îmi încurajează curiozitatea:
    – Ăăăăăă, vinul ăsta…. ăăăăă, ce fel e?
    Doamna de la bar, corpolentă rotofee, mă încurajează cu sinceritate:
    – E buuun! Nouă poloboace! Tare bun!
    Dă din cap convingător. Mi-e rușine s-o contrazic deși nu-s deloc convinsă așa că-i cer un pahar… Nu-i musai să-l beau. Ce pot pierde?
    Cu generozitate îmi umple un pahar de nu se mai oprește. Îmi doresc să pună cât mai puțin. Ea face fix invers. Pentru 2 lei primesc un pahar de vin ”nouă poloboace” (ce-o fi aia???) aproape plin ochi.
    Ne hlizim copilărește cu tratațiile-n față.
    Într-un moment mă aud apelată de după bar de o voce blajină, cântătoare:
    – Doamna cu copii, nu vreți ceva cârnăciori? Că am pus să mâncăm și noi.
    Mă simt, mă ridic. După bar, Doamna, la masă, se-ngrijește și de bunăstarea noastră: îmi întinde o farfurioară cu trei cârnăciori și trei chifteluțe și alta cu doi bulgărași de brânză ș-o bucat de pâne.
    Mă topește. Zic:
    – Vaaaaai, Doamnă…
    Mă privește speriată:
    – Ce? Nu vrei?
    – Vaaai, nu pot să vă refuz… Sărumâna mult…
    – Oh, am crezut că mă refuzi…
    – Ah, n-aș putea… Mulțumesc mult de tot.
    Îmi întinde farfurioarele mai liniștită.
    Nu-i recomandat să respingi bunăstarea atunci când ți se oferă mai ales că (probabil) pruncilor le luceau deja ochii.
    Sunt bunătăți de casă cum nu găsești niciunde în comerț, cu gustul acela specific ce-i produs numa’ în gospodăria omului, după sufletu’ lui și puse într-un colț de masă, într-o coastă de Adjud…
    Iar bulgărașii de brânză – n-ai mâncat în veci așa… Brânză de oaie, frământată, pufoasă tare și habar n-am cum încălzită că păreau bulgărei de puf cu gust delicios de brânză.
    Prin fața ochilor mi se perindă instantaneu secole de oierit, răvășitul oilor, ciuberele de la stână, bâta de ține barba baciului, mioriticii de țâpă lupu’, transhumanța strămoșească, mițoasa de lână și inocentul miel imperturbabil…
    N-ai trăit de n-ai prins o gură de din astea măcar o dată-n viața ta…
    Și toate astea-n miraculoasa ”bombă” (iartă-mă, Doamnă), cafenea, vreau să spun, din coasta Adjudului, prin zloata de ianuarie…
    Mulțumesc, oameni frumoși, bodaproste, n-oi uita în veci…
    Și de pomenit, Doamnă dragă, o să te pomenesc de multe ori în rugăciunile mele…
    La plecare, brusc, gara nu-mi mai pare nici prăfuită, nici neprimitoate, nici rafale n-o mai străbăteau prin geamuri… totul devenise o hologramă uimitoare…
    Nu mai vedeam pustie și case rătăcite, vedeam mistere ce se-ascund pe după ziduri și care adăpostesc o viață arhaică, de când lumea și pământu’, mistere legate de cer, de veșnicie, de portu’ omului sărman dar veșnic, de viață, de nemurire, de Dumnezeu, de univers… de continuitatea implacabilă, fără vreun sfârșit posibil…
    Instantaneu, percepția mi s-a schimbat…

  7. Anul trecut am petrecut câteva zile de vară pe litoralul Mării Negre, dar la vecinii noștri bulgari. Golden Sands, dăruită de natură cu nisip fin și valuri înspumate, ne oferă relaxare și o stare de bine. Pentru că utilul trebuie împletit cu plăcutul, am pigmentat drumul cu opriri care să ne îmbogățească cunoștințele istorice. Silistra a fost localitatea aleasă pe traseul de întoarcere pentru o scurtă oprire la importantele vestigii istorice din oraș. Una din aceste „legături cu trecutul” a fost Fortul Abdul Medjidi (Medjidi Tabia) situat pe o înălțime care domină orașul Silistra. Urbea dunăreană a fost înconjurată de mai multe astfel de fortărețe otomane („tabii”) care constituiau un adevărat centru de apărare cu rol de supraveghere a fluviului și de presiune asupra românilor.
    Am fost atrași de amabilitatea, debitul vocal și volubilitatea ghidului, un bărbat care ne-a prezentat pe scurt traseul de vizitare și principalele exponate ale muzeului într-o limbă în care amesteca cuvinte românești, bulgărești și englezești.
    Fortificația a fost construită între anii 1847-1853, în contextul iminentului război ce avea să izbucnească între ruși și turci. Sultanul Abdul Medjid a vizitat Silistra și fortificațiile sale în anul 1847. Populația locală și meșteri din Dryanovo, circa 300 de persoane, au fost forțați să muncească la ridicarea fortului, muncitorii fiind apoi exilați în altă provincie a Imperiului pentru a nu divulga planurile de construcție. Fortul militar a fost edificat urmând planurile inginer militar prusac Helmuth von Molke, viitor mareșal.
    Ceea ce m-a impresionat însă în această fortificație turcească sunt inscripțiile scrijelite pe toți pereții de piatră ai fortului. Mai întâi ești mirat și te întrebi ce reprezintă ele, te apropii și descoperi zeci și zeci, poate sute de nume românești. Nume și prenume, grade militare, localități de baștină și anul în care au fost marcate cu baioneta în piatră sunt prezente pe multe ziduri. Nu știu dacă cineva a studiat ori inventariat vreodată această mulțime de nume ale soldaților români prezenți din 1913 până în 1940 în fortul Medjid (perioadă în care România a deținut Cadrilaterul). Nu pot să nu mă gândesc acum în contextul Centenarului Marii Uniri la greutățile și suferințele îndurate de ostașii români în acele vremuri, de lunile și anii petrecuți între zidurile reci, cu arma mereu la îndemână, cu dorința de a se întoarce la familia și gospodăria natală de peste Dunăre. Te plimbi pe sub meterezele de piatră și deslușești ici un Mihai, mai încolo un Constantin, acolo un Alexandru… Sunt momente care te impresionează profund, care te fac să îți pui întrebări, să te gândești la bunicii și străbunicii care au trecut prin epoci grele și multe altele. Valurile istoriei sunt atât de imprevizibile, să luăm aminte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *