Dimineata devreme ne pregatim pentru ceea ce avea sa fie una dintre cele mai interesante experiente peruane, plimbarea pe TITICACA, lacul navigabil aflat la cea mai mare altitudine si vizita la insulele plutitoare UROS si insula de piatra TAQUILE. Suntem imbarcati in autocar si traversam orasul Puno, locul unde am inoptat, pentru a ajunge in port. In port suntem imbarcati intr-o barca ce are si un soi de terasa superioara si vajjjjjjj, o luam din loc peste lacul cel verde. Este o zi insorita iar culorile din jurul nostru, accentuate si de altitudinea mare la care ne aflam (3812 m), ne orbesc cu stralucirea lor. Lacul este calm iar culoarea lui verde contrasteaza cu albastrul puternic al cerului. Admiram privelistea de pe puntea superioara a barcii noastre pret de vreo 20 de minute pana cand intram in zona de control a insularilor de pe Uros. Acestia si-au construit 2 puncte de control de unde supravegheaza orice miscare catre insulele lor.
UROS
Dupa ce lasam in urma cele doua puncte de control de unde doi bastinasi simpatici ne salutau, intram intr-un soi de lacusor incunjurat numai de insule plutitoare. Observam casele facute din trestie impletita si barcile frumos colorate si confectionate din acelasi material. Ne apropiem de unul dintre maluri unde ne asteapta un grup de doamne imbracate in haine uimitor de colorate si de interesante. Doamnele ne saluta si ne canta un cantecel. Aplaudam si coboram de pe barca.
Insula e moale si plimitoare. Suntem dusi la un careu de bancute facute din snopi de trestie si suntem intampinati cu mare haz si buna dispozitie de insusi primarul acestei asezari, un nene imbracat in alb si cu o caciulita colorata pe cap. Alaturi de el apare si translatorul oficial si incepe prezentarea insulelor pe o harta. Primarul este un tip extrem de haios care la fiecare doua vorbe mai baga si cate un banc in limba quechua, un soi de testare extrema a limbii engleze vorbite de translator. Ne prapadim cu totii de ras. Vazand ca ne distram noi prea bine, primarul ne ofera cate o trestie si ne spune sa o cojim ca pe o banana si sa o infulecam. Este poroasa ca un burete dar dulceaga si zemoasa. Nu stiu cu ce sa o compar, nu mi se pare ca seamana cu nimic din ceea ce cunoastem noi, dar va asigur ca e buna. Trestia cu pricina se numeste TOTORA. Ea este folosita la absolut toate cele necesare traiului in zona. Din ea se construiesc insulele plutitoare, casele, barcile si chiar se mananca. Viata oamenilor de pe Uros se bazeaza pe aceasta trestie, pe pescuit si pe turism.
Primarul incepe sa ne povesteasca cum se construiesc aceste insule minunate. Mai intai se taie un cub cam de 1 m / 1 m / 1 m de pamant amestecat cu radacini de totora, apoi se mai taie astfel de cuburi pana cand sunt suficiente pentru a crea o insulita pe care sa iti poti construit ulterior gospodaria. Intre aceste cuburi se plaseaza cate un snop de totora cu tulpini si radacini pentru a le fixa impreuna. Apoi cand sunt toate cuburile fixate unul langa celalalt, se imping pe apa. Deasupra lor se adauga multi snopi de trestie unii peste altii pentru a ridica nivelul insulei deasupra apei. Ultima operatiune este ancorarea insulei nou create de fundul lacului folosind o sfoara si un pietroi mare sau se leaga de un bat infipt pe fundul lacului. Gata, acum ai ograda ta!
Urmeaza sa iti construiesti casa, barca personala fara de care nu poti trai pe insule si familia. Primarul ne exemplifica folosind mici constructii de jucarie si papusi care reprezinta familia lui. Ne aduce chiar si un castron in care inoata cativa pestisori ca sa vedem ce specii traiesc in acest lac.
In plus ne spune ca el are si pusca cu care vaneaza rate si pasari. Oamenii astia traiesc simplu, curat si nu duc lipsa de absolut nimic. Am vazut ca fiecare casa are si cate un panou solar care sa le asigure electricitatea in mod gratuit.
Populatia Uros traieste de sute de ani in acest fel, din momentul in care imperiul Inca s-a intins peste locurile lor de bastina iar ei au fost fortati sa se mute. Ei prefera modul de viata oferit de insulele construite de ei si datorita unui alt motiv. Aici nu trebuie sa plateasca taxe. Prin urmare traiesc simplu, fara stress, fara taxe si o duc foarte bine. Turismul este un alt mod de a-si rotunji veniturile si credeti-ma, chiar ai ce sa vezi acolo. O astfel de lume nu mai exista nicaieri in alta parte, sunt unici, speciali si foarte binevoitori. Dupa ce primarul termina prezentarea intra in joc doamnele locului.
Ies din case tinand in maini haine colorate pe care ni le impart tuturor si dupa ce ne imbracam cu ele ne pozam care mai de care mai impopotonati. Mie imi revina onoarea de a purta straiele primaritei. Primesc o fusta larga si o vestuta plus o palarie unica cu ciucurasi, palarie specifica sefei. Doamna primarita (sotia primarului) imi explica cu mult umor ca la ei in comunitate nu este ales nici un primar care nu e casatorit. De ce? Pentru ca atunci cand oamenii au o plangere, ei vin direct la sotie iar ulterior ea se duce si isi cotonogeste sotul care nu si-a fact treaba cum se cuvine! Da, este o societate matriarhala care se mentine foarte bine. Ma amuza teribil povestea, la fel o amuza si pe doamna care imi povesteste. Prin urmare ca sa fie circul in toi, intra inapoi in casuta si iese cu un snop de ciucurasi mari si pufosi legati intre ei cu un fir de lana lung. Imi pune un astfel de ciucuras roz dupa gat, le pune si celorlalte fete din grup si apoi rade. Imi spune sa il flutur pe sub nas. Ma execut. Nu inteleg de ce dar imediat se infiinteaza langa mine primarul cel hatru cu gura pana la urechi. Fluturatul ciucurasilor pe sub nas inseamna ca barbatul din fata mea imi place, sunt disponibila si il invit …pe la mine! Evident ne prapadim cu totii de ras si evident toate fetele flutura ciucurasii pe sub nas.
Doamnele de pe insula se ocupa de cusut tot felul de minunatii care mai de care mai colorate si mai atragatoare: carpete, covorase, fete de perna, haine, etc. Ar trebui sa va spun sa le cumparati dar …daca asteptati pana la intoarcerea la Puno, in bazar le veti gasi la preturi de 4-5 ori mai mici decat pe insula. Eu m-am ars cu o carpeta simpatica cumparata aici si gasita, seara in bazar, la pret de pornire de 5 ori mai mic decat pretul final de pe insula .
Suntem invitati la o plimbare cu barca din totora contra sumei de 8 soles. Acceptam cu totii si ne imbarcam intr-o astfel de barca colorata impodobita cu doua capete de pisica sau poate de puma. Doamnele locului se straduiesc sa ne cante niste cantecele inainte de plecare. Nu prea le iese dar apreciem stradania. 3 copilasi plini de muci se urca si ei ca sa ne cante pe drum iar primarul impreuna cu alt barbat incep sa impinga barca cu niste pari lungi. Copii molfaie pe sub nas cantece in mai multe limbi si noi ne amuzam copios de rezultatul molfaielii presarate cu muci din belsug. Le oferim banuti si ei sunt tare fericiti.
Suntem debarcati pe o alta insula plutitoare in centrul careia exista pastravaria. Intr-o gaura se afla o plasa pescareasca iar prin lacul artificial astfel creat inoata pestii pe care, daca vrei, ii poti comanda la un mic restaurant de langa lacusor. Noi nu mancam aici pentru ca avem aranjata masa de pranz pe insula Taquile.
Multumim oamenilor pentru primire si pentru timpul petrecut cu noi, sarim in barca noastra cu motor care a venit sa ne ia si pornim mai departe pe lacul Titicaca pret de 1 ora si jumatate, pana la insula de piatra:
TAQUILE
Drumul e lung si lacul devine monoton. Rumegam frunze de coca sau dulciuri din aceeasi planta dar respiratia ne este tot grea. In sfarsit ajungem la insula naturala si sarim din barca. Platim intrarea 20 de soles si observam ca aici portul este diferit de cel de pa Uros. Desi sunt vecini, vietile lor sunt diferite. Viata pe Uros e colorata si vesela in timp ce pe Taquile femeile poarta niste saluri lungi si negre si sunt foarte timide. Se ascund mereu de privirile noastre curioase. Salurile negre ale femeilor au la baza ciucurasi colorati, cred ca pentru acelasi scop ca si ciucurasii poznasi de pe Taquile. Aici se pare ca femeile isi aleg partenerii si nu invers.
Trecem pe sub o bolta din piatra strajuite de niste capete ciudate, foarte asemanatoare cu capetele statuilor din Insula Pastelui, doar ca in varianta mult mai mica. Odata trecuti de prima bolta incepem sa urcam pe cararea de piatra, printre terase de cultivare frumos colorate, pe langa casute de piatra, pe la umbra eucaliptilor inalti. In Peru am vazut foarte putin copaci. Aici pe insula erau cativa eucalipti. Urcam din ce in ce mai mult si respiram din ce in ce mai greu. In spatele nostru sclipeste dureros de albastru lacul Titicaca ce seamana cu o mare albastra de pe la greci.
Continuam sa urcam pret de vreo ora. Pe drum ne intalnim cu copilasi care vand bratarele colorate si alte nimicuri specifice locului. Aici toata lumea stie sa impleteasca iar insula este renumita pentru asta. Undeva pe pietrele de pe drum gasim cioplit chipul diavolului. Amuzant!
In sfarsit ajungem la piata centrala a insulei. Aceasta nu este chiar in varf. Pana in varf mai este de urcat. Ne oprim putin in aceasta piata pentru a face cateva poze. Aici exista un magazin de suveniruri in care veti gasi tot felul de obiecte impletite: saluri, fulare, braie, cingatori, caciuli, manusi, etc. Iarasi va sfatuiesc sa asteptati pana la intoarcerea in Puno, sau chiar pana cand veti ajunge la Cusco. Veti gasi mult mai ieftine produsele. Singurele lucruri pe care le puteti gasi numai pe aceasta insula sunt salul negru impodobit cu ciucurasi colorati si cingatorile.
Dupa ce ne-am odihnit putin in piata centrala, am fost preluati de un nene localnic si condusi catre locul unde vom manca de pranz. Pentru a ajunge aici am mai urcat vreo 20 de minute pana la o casa in constructie unde ne asteptau mesele intinse si acoperite cu stergare frumos colorate. Imediat au adus si mancarea ce ni s-a parut mai mult decat delicioasa la foamea de lup pe care o aveam cu totii. Meniul consta in: supica de quinoa cu alpaca, ceapa amestecata cu ardei iute, peste cu orez si cartofi. Bietii oameni nu stiau ce inseamna sa inviti romani la masa asa ca nu aveau prea multe painici la dispozitie. Am inceput sa strigam dupa paine, dupa o supa in plus, dupa ceapa…dupa cine mai stie ce, actiunea aducand cu un soi de revoutie in direct! Bietele gazde nu mai pridideau cu servitul si preparatul. Unul dintre baieti a fugit in sat si s-a intors gafaind cu un sac de painici ca sa opreasca macelul. Ne-au linistit cand au umplut mesele cu sticle de bere. Sa ne fie de bine.
Dupa ce revolutia a fost inabusita cu un sac de paine, gazdele s-au gandit sa ne prezinte portul lor popular. Prin urmare au aparut in fata noastra doi baieti. Unul avea doua braie unul peste altul. Acesta era barbatul casatorit. Braul pus pe dedesubt, cel colorat cu dungi albe si negre este confectionat din parul nevestei sale. Femeile aduna toata viata firele de par cazute, le impletesc intr-un brau si il ofera celui cu care se casatoresc. Sotul va purta toata viata braul primit la casatorie pe langa trupul sau si acoperit cu alt brau, pentru a-l proteja cat mai bine. Pe cap barbatul casatorit are o ciupilica colorata cu rosu. Baiatul necasatorit are ciupilica alba si nu are acel brau particular ci unul alb. In fata noastra apare si o fetiscana foarte timida care mi-a confirmat banuielile cu privire la ciucurii colorati atasati la salul cel negru. Daca ii flutura pe sub nas in prezenta unui barbat, e semn ca ii place de el.
Dupa ce terminam de mancat incepem coborarea pe cealalta parte a insulei si ne delectam cu peisaje incredibile vazute de la o inaltime ametitoare deasupra lacului albastru. Barca ne asteapta cuminte la poalele muntelui si purcedem inapoi spre Puno. Seara dam o raita prin bazar si ne enervam cand vedem ca preturile sunt de 4-5 ori mai mici decat pe insule. Pe dumneavoastra v-am avertizat la timp!
Va las sa va delectati cu flimul realizat pe lacul Titicaca si cu culorile sale incredibile.
