Am gasit intr-un supermarket local cateva pliante turistice care descriau o zona fantastica in apropiere de oraselul Castel di Sangro, in care stateam noi si nu ne-a trebuit mult ca sa ne hotaram sa dam o fuga pana acolo si sa admiram ceea ce era descris ca fiind cea mai inalta cascada din muntii Apenini si a doua ca inaltime din Italia. Pliantul continea cateva fotografii superbe cu un val de apa care cadea peste o padure de un verde smarald si stralucea in bataia soarelui ca o oglinda. Ei si uite asa, intr-o dimineata caniculara am purces din Castel di Sangro catre Borello gonind pe stradute serpuitoare in mijlocul naturii verzi, prin satucuri pitoresti cocotate in varf de deal ca niste adevarate fortificatii medievale, locuite de oameni veseli si mereu pusi pe petreceri in aer liber si am petrecut aproximativ 1 ora si jumatate bucurandu-ne privirea cu peisaje de vis, paduri seculare brazdate doar de strada noastra, vai adanci strajuite de parapeti din piatra si campuri de panouri solare si centrale eoliene producatoare de energie verde. Odata cu intrarea noastra in micul satuc pe numele lui Borello, am gasit indicatoare catre zona rezervatiei naturale WWF si odata ajunsi, am parcat masina intr-o zona amenajata pentru picnic si alimentata de o frumoasa fantana cu apa rece si buna.
O casuta din lemn adapostea paznicul rezervatiei, plus un mic bar de unde puteai cumpara chestii racoritoare gen sucuri si inghetata si nelipsitii magneti de frigider. Biletul costa 2 euro de persoana si puteai strabate 2 trasee de vizitare diferite. Drumul pietruit incepea sa coboare de la casuta in lemn si la un moment dat, langa o alta fantana din piatra se despartea in 2 directii. La stanga incepea coborarea catre punctul de admirare al cascadei, iar la dreapta urmarind asa numitul traseu al anticelor mori de grau, se ajungea la un loc panoramic superb.
Primul traseu ales a fost cel de coborare spre punctul de unde se putea vedea cascada. Drumul din pietre albe cobora printre copaci, prin padure si reflecta puternic lumina soarelui care ardea naucitor. Odata patrunsi in padure drumul de piatra alba se transforma in scari sapate in malul abrupt al muntelui, scari bine intretinute si protejate cu o balustrada din fier. Pana la terasa de unde se poate vedea cascada nu am facut mai mult de 10 minute. Terasa, amenajata pe versantul opus al cascadei, rasare printre copacii si tufele dese si se iteste in exteriorul peretelui pentru a permite admirarea si fotografierea in voie a minunatei cascade, in toata splendoarea sa. Sunetul puternic al apei patrundea pana la noi si facea balustrada sa pulseze. Apa rece in caderea ei racorea toata zona din jur si ne-am putut bucura de frumosul peisaj in voie. Undeva in zare prin verdele absolut al padurii serpuia alba si nestingherita o autostrada suspendata pe niste piloni gigantici. Ne-am minunat si noi cum de la altii se poate dar la noi nu. Pe creasta muntelui din fata noastra se roteau o multime de centrale eoliene uriase, semn ca oamenii locului au inteles importanta energiei verzi si regenerabile. Si uite asa gandindu-ne la felul in care natura poate sa ne ofere tot ceea ce avem nevoie, am pornit inapoi, urcand scarile si lasand loc altor turisti, catre rascrucea de unde intentionam sa cercetam si celalalt traseu.
Am ajuns la rascruce si am pornit pe traseul ce ducea catre punctul panoramic ca sa vedem despre ce este vorba. Drumul alb si prafuit cobora printre pasuni, pe creasta unui deal cu o panorama splendida, marginit de flori galbene si urmand firul autostrazii aflate la mare distanta. Tufe uriase de mure cresteau la tot pasul si il flancau pe ambele laturi. O turma asurzitoare de greieri isi facea veacul prin iarba si copacii din jur si dadeau un concert de zile mari.
La un moment dat o alta fantana din piatra rasare in calea noastra si marcheaza trecerea peste un pod din lemn peste o apa limpede si cristalina cum numai apele de munte pot fi. Dupa pod, la dreapta, apare o zona de picnic iar la stanga porneste o potecuta pietruita care urmeaza cursul raului si care se numeste Cararea Morilor Antice. Umbra racoroasa oferita de padurea deasa si de firul de apa de alaturi ne indeamna sa o luam pe acea carare. La un moment dat, langa rau, vedem ruinele de piatra ale unei mori si coboram pana la ea. O zona mai linistita a apei formeaza un mic lac in care inoata pastravi luciosi si agili. Ne tragem sufletul si ne spalam fata cu apa.
Asa racoriti pornim mai departe prin padure, urcam putin si ajungem la o culme in varful careia se afla un restaurant cu multe mese si alaturi o splendida terasa de observatie. Am urcat pe terasa si ne-am lasat in bataia vantului. Cascada se afla undeva in spatele nostru si nu o puteam vedea dar o puteam auzi. In fata noastra valea minunata de un verde smarald cu sarpele alb al autostrazii care o brazdeaza de la un capat la altul. Pe un munte indepartat un satuc cocotat fix in varf ne face cu ochiul. Ne intrebam oare din ce traiesc locuitorii sai si nu gasim un raspuns plauzibil. Vantul bate puternic si soarele arde tare. Senzatia este ca celebra scena din Titanic: sprijiniti cu burta de balustrada din metal, cu mainile intinse in lateral, cu vantul prin plete, cu ochii inchisi…. zbor…. relaxare…reverie. O adevarata placere! Tot in fata se iteste din miezul padurii o stanca singuratica, imbracata in verde pana la jumatate si in gri-stanca pe varf…sa fie asta icebergul nostru? Peisajul este pur si simplu fantastic acolo sus.
Drumul nu este deloc greu, oricine poate ajunge acolo la pas lejer. Singurul neajuns a fost caldura ucigatoare reflectata si de albul drumului. Dar nu-i bai, exista multe fantani cu apa rece in care sa va racoriti. Rezervatia naturala Cascate del Verde este locul ideal de petrecere al unei zile minunate de vacanta. La plecare am lasat cateva impresii in cartea vizitatorilor, carte pe care o gasiti pe un postament din lemn la iesirea in rezervatie. Daca ajungeti in zona, nu ezitati sa vizitati acest loc minunat.
Aici puteti vedea un film de prezentare a zonei