Dimineata devreme se da desteptarea. Iarasi avem drum lung de strabatut cu autocarul, tot vreo 11-12 ore. Incepem deplasarea catre Colca Canyon, locul unde, daca vom avea noroc, vom putea admira zborul condorilor. De la Arequipa pana la canion se fac cam 2 zile de drum iar cea mai mare problema este raul de altitudine pentru ca in aceste 2 zile vom ajunge pe la 5000 de metri. Inainte de iesirea din Arequipa ghidul nostru face un popas la niste tarabe de langa drum si ne sfatuieste sa cumparam Llipta. Tot aici, de la o doamna, cumparam sandwich cu avocado, o bunatate descoperita pe meleaguri peruane. Cum se face acest sandwich? Foarte simplu, iata filmuletul:
Pe langa sandwich mai cumparam noi niste batoane albe si un cocolos maroniu (llipta conform spuselor ghidului nostru) si sarim in autocar.
Ghidul nostru si-a dat seama ca nu am mestecat destule frunze de coca si ca vom avea probleme asa ca se apuca sa ne tina o lectie despre cum se foloseste coca pentru a nu suferi prea mult de raul de altitudine. Toata aceasta lectie despre coca am filmat-o si ii voi dedica acestei plante magice un articol intreg la finalul serialului meu despre aventurile prin Peru. Acum va voi spune pe scurt ca trebuie sa luati 14-15 frunze de coca, le suprapuneti, rupeti cu dintii o bucatica din batonul de llipta si o plasati in centrul frunzelor, rulati frunzele si faceti un mic pachetel pe care il infigeti intre obraz si dinti si roadeti usurel la el pana va amorteste obrazul. Amortirea obrazului este semn ca substanta din frunze si-a facut efectul. Batonul de llipta este un produs alcalin care grabeste procesul de absorbire a substantei in sange. O sa va povestesc mai pe larg despre beneficiile acestei plante in ultimul articol al serialului meu.
Ascultam noi curiosi explicatiile ghidului si incepem sa ne facem pachetele din frunze de coca cu llipta in mijloc. Apoi purcedem la rumegat. Si da-i si rumega. Atat ca nefiind obisnuiti cu operatiunea, frunzele uscate se faramau prea repede si se imprastiau prin gura obligandu-ne sa la scuipam ca sa nu ni se faca rau. Pana la urma ne-am obisnuit si am rumegat frumos pana la deplina amortire a obrajilor.
Drumul pe care mergeam este spectaculos. In zare se vad vulcani enormi, unul dintre ei chiar fumega si pufaia iar pe langa autocar, prin peisajul gen stepa, alergau turme salbatice de vicuna. In Peru exista 4 rumegatoare inrudite cu camilele (specia Camelidae): lama, alpaca, vicuna si guanaco. Lamele si alpaca sunt in principal domesticite si apartin cuiva iar celelalte doua specii sunt salbatice si alearga libere. Am facut o prima oprire pe un camp vulcanic extraordinar de verde si pitoresc pe care pastea o turma de alpaca.
Ei bine aici l-am cunoscut pe Hulk – raul de altitudine, care s-a manifestat in principal in greutate in respiratie (niciodata nu ai aer suficient), greutate in miscare si deplasare (Hulk cu cele 2 tone ale sale s-a urcat in carca mea si nu s-a mai dat jos) si in general o stare de oboseala fara motiv. Alti colegi au suferit mici sangerari nazale. Eu m-am multmit deocamdata sa il car in spate pe Hulk si sa ma opresc gafaind la fiecare 2-3 pasi facuti pe drum drept. Am executat cateva poze cu alpaca si ne-am prabusit extenuati in autocar. Am continuat sa urcam.
Al doilea popas l-am facut la un soi de restaurant-magazin aflat in apropierea unor structuri ciudate din piatra, structuri asemanatoare cu formatiunile din Capadochia. Aici la restaurant am mancat de pranz. Aveau o supa de quinoa cu carne de alpaca absolut delicioasa si in plus am comandat cu totii ceai de coca si am golit rafturile cu bomboane si prajiturele din coca. Trecusem deja de 4000 de metri altitudine.
Am continuat sa urcam. Al treilea popas l-am facut la un punct panoramic de unde se puteau admira toti vulcanii de jur imprejur. Locul se numeste MIRADOR DE LOS ANDES si este superb.
Ei bine aici Hulk si-a cam luat-o in cap. Pufaiam ca o locomotiva si abia ma mai tineam pe picioare. Rumegam coca si pe langa ea mai bagam si cate o bomboana sau o bucata de ciocolata. Deodata aud tipete. O doamna din grup a lesinat. Baietii au stropit-o cu apa si au urcat-o in autocar. Restul am continuat sa facem poze si sa il caram pe Hulk in spinare. Undeva in apropiere se aflau niste constructii mici din piatra acoperite cu plante. Erau toalete Inca. Desi se aflau cam la 50 m distanta, mi-au luat vreo 5 minute ca sa ajung la ele. M-am tot oprit ca sa pufai si sa il car pe Hulk.
Cu toate astea, peisajul splendid din jurul meu ma facea sa uit de necazuri si sa ma simt cu adevarat norocoasa ca am ajuns prin asemenea locuri minunate. Peste tot exista gramajoare de pietre puse una peste alta in semn de omagiu adus muntilor. Localnicii le construiesc si in acest fel venereaza maretia zeilor si le cer protectie.
Am continuat sa urcam. Dupamasa am ajuns la CHIVAY, un satuc inconjurat de munti semeti, cu cateva casute si vreo 2 hosteluri, locul unde vom inopta. Am fost debarcati la hostel si ni s-a spus ca in 30 de minute sa ne echipam cu costumele de baie pentru ca vom merge la un strand cu ape termale. Abia asteptam momentul asa ca am ne-am schimbat si am dat fuga la autocar.
LA CALERA- Strandul cu ape termale este bine intretinut si are mai multe bazine. Am fost trimisi catre un bazin mai liber, ne-am dezechipat, am aruncat hainele pe o banca pentru ca nu mai erau dulapioare disponibile si am sarit in apa calda. Ne-am distrat bine si am uitat de drumul lung si greu pe care l-am parcurs pana acolo. S-a lasat noaptea si noi nu mai vroiam sa plecam. Distractia era in toi si abia au reusit sa ne dea afara.
Am hotarat sa merg direct la culcare dupa aceasta aventura dar o parte dintre colegi s-au dus sa manance la un restaurant din apropiere. Au fost norocosi deoarece in acea seara au avut parte de mancare buna si program artistic traditional.
Dimineata devreme se da desteptarea, mancam micul dejun si sarim in autocar pentru a continua drumul spre Canionul Colca- Sanctuarul condorilor. Continuam sa urcam. Drumul este splendid. Pe langa drum se casca o prapastie enorma, verde, plina de terase de cultivare colorate. Pe cealalta parte se inalta semet peretele de stanca gri. Undeva pe o margine a stancii se intrezaresc morminte Inca, sub forma de mici musuroaie construite din pietricele.
Trecem si pe langa sate pitoresti pline de oameni imbracati foarte colorat. In sfarsit ajungem la locul unde trebuie sa platim taxa de intrare la canion. Aceasta este 70 soles. Platim si continuam sa urcam.
Ajungem la un loc superb despre care aflam ca este cel mai adanc canion din lume. Pe muchia superioara a canionului au fost amenajate terase panoramice unde zeci de turisti se inghesuie sa vada zborul majestuos al condorilor. Ne aflam chiar la nivelul la care acestia zboara sau chiar deasupra lor. Suntem niste norocosi. Condorii nu se arata zilnic dar in acea zi era plin de exemplare care chiar se dadeau in spectacol si ne priveau curiosi. I-am filmat si i-am fotografiat astfel incat sa va bucurati si dumneavoastra de asemenea spectacol inedit.
Ghidul nostru ne-a povestit cate ceva din viata condorilor. Femelele sunt diferite de masculi. Ele nu au acel guler in jurul gatului. De asemenea femelele au ochii rosii dotati cu vedere in infrarosu. Ele pot privi in interiorul oului pentru a vedea daca puiul beneficiaza de caldura corespunzatoare. Perechea de condori ramane impreuna pe tot parcursul vietii. Ei clocesc ouale pe rand si au responsabilitati impartite in mod egal in ceea ce priveste cresterea si alimentarea puilor. Condorii se hranesc cu cadavre dar uneori, daca nu au cadavre, mai fura si cate un animal de prin curtile oamenilor. Ei mananca in colaborare cu o specie de vulpe. Cand depisteaza de la inaltime un cadavru, incep sa se roteasca deasupra lui semnalizand vulpii de la sol, locatia cadavrului. Vulpea vine si mananca partile care nu ii plac condorului, apoi sta de paza pana condorul termina de mancat astfel incat acesta sa nu fie deranjat de musafiri nepoftiti.
Lasand deoparte datele tehnice pot sa va spun ca sunt niste pasari majestuoase, care impresioneaza prin prestanta lor, prin felul in care planeaza si prin curiozitatea lor. Faptul ca am fost aproape de condori a fost cu adevarat o experienta unica pentru mine.
Pornim inapoi pe acelasi drum pe care am venit si ne oprim sa mancam de pranz la acelasi restaurant ca si ziua precedenta. Azi vom continua cu autocarul nostru pret de alte 9-10 ore pana la Puno. Ne resemnam si rontaim in tacere frunze de coca.
Va las in compania filmului realizat la Colca Canyon si sper sa va placa minunatii condori care mi-au permis sa ii imortalizez pe film.
