DSCN3327

Credeti ca stiti totul despre vanturi?!

Am plecat de la “podeaua bisericii” cap compas catre Hofn cu o singura oprire de facut pana la destinatie. Furtuna isi cam facea de cap, cerul turna cu galeata de abia vedeam soseaua. Priveam peisajele de pe marginea drumului si vedeam cu uimire cum, din cauza vantului foarte puternic, uriasele cascade curgeau in sus!! Vantul le taia pur si simplu curgerea si arunca apa in sus! Stiu ca nu ma credeti pe cuvant asa ca va trimit sa vedeti pozele cu dovada. Pietre erau ridicate de vant si ne pocneau duios in ferestre.

10511135_10152799036301974_6183553377622274970_n (1) 1604810_10152799037011974_8831555406285831328_n

Am ajuns in zona ghetarilor vesnici la parcul national VATNAJOKUL. Aici am oprit si am dat sa intram in cladirea de unde pornesc toate trekingurile pe ghetar. Din pacate era ora 17 si inchisesera. Am planificat sa ne oprim aici a doua zi la intoarcere. Pe un perete langa intrare, scrisa cu creta, era atarnata o avertizare de vant 140 km| h. Naivi sau nestiutori nu am luat in seama asa ceva.

ADI_3115

Am hotarat sa continuam spre Hofn.

DSCN3303 DSCN3309 DSCN3300 DSCN3301

 

Din strada noastra vedeam niste curgeri imense si albe care coborau dintre muntii negri. Am realizat cu surprindere ca nu este apa ci aceia sunt ghetarii!! Aratau spectaculos! Erau 3 si erau enormi! Cu toata vremea urata si cu intunericul care se lasa amenintator peste noi am decis sa ne apropiem putin de ei. Am iesit din drumul principal si am purces in directia lor pe un drum pietruit si plin de gropi. Am ajuns langa unul mai apropiat si am parcat masina langa un perete de lava. Am iesit si am incercat sa facem poze. Vantul era turbat de-a binelea si ploaia curgea ca un diluviu. Frumusetea locului era unica. Cred ca putini (spre deloc) oameni sunt destul de inconstienti sa faca asa ceva pe o asemenea vreme. Va invit sa vedeti pozele pentru ca nu multi au ocazia sa vada un ghetar in plina furtuna la un pas de uragan!!!

DSCN3327 DSCN3328ADI_3128

Am sarit inapoi in masina in mai putin de 5 minute scuturandu-ne infrigurati si uzi. Pozarul sef inca mai haladuia pe marginea ghetarului cand deodata auzim un mare troooooosc pe capota masinii. Ne-am dat seama ca de sus, din peretele de lava erau desprinse de vant pietre mari care cadeau peste tot. Am urlat la sotul meu sa mute masina in timp ce ceilalti urlau la pozar sa vina inauntru. Se pare ca in astfel de vremuri furtunoase trolii cei rautaciosi isi ascund comorile si arunca cu pietre in toti cei care nu le dau pace. Simtindu-ne nedoriti de stapanii locului ne-am luat rotile la spinare si am gonit cat ne tineau cauciucurile, schelelalind speriati de mama focului! Dar ce credeti ca ne-au iertat pentru nefasta noastra intruziune in lumea lor minunata?! As! De-abia incepea distractia adevarata!

DSCN3326

Incepea sa se intunece si noi mergeam cu viteza melcului turbat din cauza vantului care crestea de la un moment la altul. Pe sosea nu era nici tipenie, numai noi. Atat de puternic a devenit vantul incat sotul meu conducea pe contrasens tinand cu mare dificultate de volanul care tragea puternic spre partea opusa. L-am vazut apucand cu ambele maini si tragand cu toata puterea ca sa nu fim zburati de pe sosea. Campul de lava acoperit de muschi din vecinatate era imbibat de apa diluviului si vantul facea mici vartejuri asemenatoare unor palnii cu care aspira apa si o arunca in sus. Oite necajite se ascundeau pe langa bolovani si cu capul plecat asteptau sa treaca urgia. Ne intrebam cum reusesc sa stea fixe fara sa fie zburate de vantul cumplit si am ajuns unanim la concluzia ca se tin cu dintii de iarba! Ochii le luceau in intunericul furtunii atunci cand ne priveau curioase. Am redus viteza la 20 km|h, practic ne taram prin inima furtunii. Pale puternice loveau masina cu asemenea intensitate ca ne deplasau cativa centimetri pe sosea pana apuca sotul meu sa traga de volan cu 2 maini. Geamurile masinii urlau pur si simplu turbate si lovite de furtuna. Oamenii din spate erau ingroziti si se rugau ca sotul meu sa faca minuni si sa ne scoata din necaz. Practic bietul om avea pe langa viata lui, alte 7 pe semnatura. L-am simtit tensionat la maxim si cu pupilele dilatate. Si asta nu era tot. Ne apropiam de desertul negru. Teoretic era un obiectiv de vazut dar cui ii ardea de asa ceva? Desertul asta se intindea de ambele parti ale soselei pustii si era format, ghiciti din ce? Din pietricele mici si negre…si foarte multe…. hectare! Si ce credeti ca faceau pietricelele alea?! Ne bombardau din toate partile. Le-am vazut dansand si lasandu-se aruncate in parbrizul nostru si in geamurile laterale si in caroserie si unde nici cu gandul nu gandesti. Bum, bum, bum si da-i cu pietre si da-i cu vant si da-i cu apa si nu te lasa, tot asa, hop si asa! Masina dansa pur si simplu pe sosea acompaniata de pietre sprintene. In momentul ala cred ca toti cei din masina aveau celebrele flash-back-uri cu ce au facut ei bun sau rau in viata lor si se pregateau in tacere sa moara. Fetele strangeau bancheta din fata in pumni iar pe fetele lor tensionate se citea groaza adevarata in forma cea mai pura! Era liniste, chestie nefireasca in grupul nostru si toate privirile erau indreptate spre soferul de a carui maiestrie sau inspiratie atarna viata tuturor.

DSCN3299 DSCN3315DSCN3310

La un moment dat iesim din desertul negru si pietrele nu mai bubuie in parbriz, dar aici alta belea, intram pe o strada marginita de ambele parti de ape, rau si ocean deopotriva devenisera o uniune distructiva in calea noastra. Strada se ingusteaza si se transforma intr-un pod cu o singura banda de circulatie. Podul era din metal si huruia de parca eram intr-un avion la decolare. Iesim de pe pod si urmarim trombele de apa smulse de vijelie care dansau rotindu-se deasupra raului. Strada se continua cu poduri inguste si ape de ambele parti. Drumul asta de la ghetar pana la Hofn este foarte lung si total pustiu, nu exista absolut nimic acolo.

La un moment dat ne suna ocupantii Buburuzei. Speriati nevoie mare si ei, nu stiau cum sa procedeze. In momentul ala ne-am gandit cu totii la bietii buburuzisti care aveau o amarata de masinuta in dotare, singuri (3 fete si un baiat) in inima furtunii pentru ca ne despartiseram mai devreme. Oare prin ce treceau ei acum?! Vai de capul lor! Si ei isi faceau planuri in legatura cu testamentul. Drumul era pustiu, nu era nici o localitate, nici o casa, nimic, doar pustiu si furtuna de grad 4 spre 5 (gradul 5 este uragan). Pe GPS ne apare la mai multi kilometri un soi de hostel si stabilim sa ne intalnim acolo si sa hotaram ce facem in continuare. Sunam si Dusterul, si astia erau ingroziti de moarte, si ne stabilim intalnirea la hotelul din inima pustiului. Colac peste pupaza, pe marginea soselei vedem un microbuz rasturnat si cu toate geamurile sparte. Incetinim sa vedem daca sunt victime. Era gol, se pare ca ocupantii lui fusesera scosi de acolo. La cativa metri observam 2 pompe de benzina fara acoperis in mijlocul pustiului. Hotaram sa facem plinul pentru a evita orice risc. Sotul meu si pozarul sef coboara si abia se pot tine pe picioare. Vantul ameninta sa ii ia pe sus. Pietre zburatoare ii lovesc din toate partile. Se tin de portierele masinii si de pompa. Infig pompa in masina si in timp ce alimenteaza Dodge-ul danseaza in sus si in jos ca masinile alea tunate de negri rapperi! Fetele tipa ingrozite! Sudoare inghetata ne curge pe frunti.

Pe sosea trece cu mare viteza o gigantica amfibie militara cu girofar si opreste langa microbuzul rasturnat. Nu stiu ce au facut acolo ca baietii au terminat de alimentat si am pornit usurel mai departe.

Buburuza a ajuns prima la hostel pentru ca ei nu s-au oprit asa mult ca noi. Intrasera in hostel si au vorbit cu patronul, un om, painea lui Dumnezeu, care s-a uitat pe prognoza meteo si a vazut ca vantul scade in intensitate si ca ochiul furtunii trecuse. Desi putea sa ne tina la el la hotel si sa ne ia banii, omul ne-a incurajat sa continuam pentru ca la cativa kilometri de el este un fel de cot si intram dupa munte unde vom fi mai protejati de vant. Va puteti inchipui asa ceva? Un om care nu cauta profitul ci se gandea la binele nostru. Dusterul era departe in urma si mergea foarte incet asa ca i-am sunat si le-am spus ce ne-a sfatuit omul de la hostel. Am pornit noi si Buburuza in spatele nostru, incet, incet in miezul uraganului. Pustiu si tot pustiu si iarasi pustiu. Poduri stramte si huruitoare, urletul furtunii in geamuri, ploaie torentiala si intuneric. Se lasase noaptea. Mai aveam inca vreo 2-3 ore de condus pe asemenea vreme. Ma uitam permanent in oglinda retrovizoare sa vad daca nu a zburat inca Buburuza si o vedeam facand eforturi supraomenesti sa se tina dupa noi. In spatele ei se mai aciuase inca o masina cu turisti terifiati. Cred ca imaginea si compania celorlalte masini ne mai dadea curaj dupa multele ore petrecute singuri.

Colegii din spate au gasit sticlele de “trascau”, o vodka, un Jager si un Bailey. Furtuna suiera infiorator asa ca si-au zis ca e mai indicat sa moara veseli. Si da-i cu una si da-i cu alta! Si uite asa veselia s-a instalat cu totul in ochiul uraganului turbat. Au inceput sa cante si sa spuna bancuri. Doar eu si sotul meu mai vedeam ce se intampla cu adevarat. Ei plecasera deja catre alte sfere ale universului. Ce bine era asa! Nimeni nu mai tinea cont de urgie! Medicament curat! Inca mai vedeam doua maini tragand de volan dar parca mai rar. Viteza de croaziera parca mai crescuse. Pe la ora 22 am ajuns si noi cu bine la Hofn! Sanatosi, voiosi si cu chef de viata mai ceva ca oricand. Numai cand treci prin asemenea experiente ajungi sa pretuiesti viata cu adevarat. Ce norocosi ne simteam! Trolii ne-au iertat si nu ne-au pedepsit prea tare. Ocupantii microbuzului rasturnat nu au avut acelasi noroc ca si noi.

Povestind mai tarziu cu buburuzerii ne-au spus ca se oprisera in aceasta zi fatidica langa o alta cascada,  (cascada neagra), marginita de splendide coloane de bazalt. Ceva mai incolo au vrut sa bea un ceai si imediat dupa ei a ajuns o masina careia i-au fost sparte instantaneu geamurile in parcare. Au abandonat ceaiul si au fugit de acolo. Prea usor nu au scapat nici ei pentru ca vantul le-a dat usa peste cap si le-a rupt-o. Abia au reusit sa o potriveasca cumva la loc. In una din zilele urmatoare au poposit intr-un service auto unde au mai lasat niste bani pentru reparatia usii.

Aveam rezervare la un soi de hostel (va povestesc in alt articol), am platit si am fost cazati repede. De acolo am hotarat sa mergem la un restaurant sa sarbatorim a doua viata ce ne-a fost oferita si pe minunatii soferi, eroii momentului.

Cam asa arata un uragan, doar ca aici nu era si ploaie

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *