Cum am ajuns noi in America fara viza si plimbarea printre vulcanii imputiti

Cu gandul la Marele Auk si la povestea Gunnei am demarat catre destinatia noastra urmatoare. Drumul continua printre campurile de lava lent si monoton cand, deodata, pe marginea lui, zarim niste biloaie din metal asezate pe niste postamente inalte, din loc in loc. Oprim de curiozitate langa unul si culmea! Este un fel de borna kilometrica ce marcheaza distanta de la acel loc pana la …… Jupiter! Probabil celelalte marcau distanta catre celelalte planete ale sistemului solar. Ne umflam de ras si planuim urmatoarea vacanta fix acolo…pe Jupiter, in fond distanta nu e chiar asa de mare, doar vreo 230.000.000 si ceva de kilometri!

DSCN2431 DSCN2428

Pe nesimtite ajungem la semnul ce marcheaza parcarea pentru PUNTEA INTRE DOUA CONTINENTE.

DSCN2382 DSCN2383

Coboram din masina pe campul negru de lava presarat din loc in loc cu piramide din pietricele puse una peste alta de turisti. Puntea intre continente chiar este… o punte! Frumoasa remarca! Deasupra unui canion mare si negru marginit de stanci cu forme ciudate, stanci care de fapt sunt formatiuni de lava uscata si intarita in diverse modele uimitoare, troneaza un pod din lemn si metal peste care, daca treci, ajungi in America. Da, chiar fara viza! Canionul format din pereti cu forme uluitoare are la baza un rau de cenusa moale si neagra ce te pandeste parca sa cazi in ea la urmatoarea “cracanare” mai mare a peretilor. Acest canion format prin despartirea placilor tectonice Eurasiatica si respectiv Nord Americana, este in continua miscare. El devine in fiecare an mai larg cu 2 cm, deci in 100 de ani canionul se largeste cu 2 metri. Ne plimbam liberi si nestingheriti de nici o granita, de nici un control, de nici o viza, de la un continent la altul si coboram pe fundul canionului ca sa ne infigem bocancii in cenusa foarte fina de pe fund.

DSCN2378 DSCN2392

Ne cataram pe un perete de lava apartinand Americii si sfidam legile emigratiei facand numeroase poze. Cine ar fi crezut ca vom reusi sa facem asa ceva?! Campul de lava din jur este plin de gropi adanci si vizuine de trolli. Trollii sunt creaturi de basm dar vizuinele sunt reale. Cine stie unde duc ele de fapt… Imaginatia noastra ia foc si abia asteptam sa avem o ocazie de a intra in maruntaiele pamantului pe urmele lui Bilbo Baggins si ale inelului sau “Precious”. Din intunericul secret al boltelor de lava parca il si vedem pandind cu ochi rosii si rautaciosi pe celebrul Gollum gata sa ne atace pentru ca i-am incalcat teritoriul.

DSCN2384

Facem si aici o multime de poze care mai de care mai frumoase si sarim in masini pentru a ajunge la destinatia urmatoare: zona vulcanilor noroiosi SELTUN.

DSCN2548 DSCN2547

Seltun este o zona geotermala cu temperaturi mari, gropi cu noroi si aburi fierbinti mirosind a sulf. La o adancime de 1000 m temperatura ajunge la 200 grade Celsius. Citesc pe un panou ca depozitele de sulf existente aici au fost exploatate pentru producerea prafului de pusca. Si aici exista poduri din lemn pe care turistii pot parcurge in siguranta zona si desigur, numeroase avertizari sa nu calcam pe pamantul fierbinte la 80-100 grade. Zona Seltun este mult mai mare si mai spectaculoasa decat zona Gunnei. Aici vulcanii noroiosi si mirositori se intind peste dealuri si culmi de unde se vede o panorama inedita asupra intregii zone fumegande. Pe pamantul rosiatic curg rauri fierbinti si albastre marginite cu alb si galben iar culorile prezente sunt magnifice chiar si la ceas de seara cum am ajuns noi.

DSCN2557 DSCN2569

Canioane adanci sapate in solul negru de albastrul serpuitor si fierbinte al apelor termale se invecineaza cu campii portocalii din care se itesc smocuri de iarba galbuie si verde.

DSCN2577 DSCN2556

Totul se vede intr-o ceata tremuranda, printre rotocoale de fum, in zgomotul molatec al micilor vulcani. Un loc unic si demn de a fi imortalizat pentru eternitate. O paleta coloristica demna de penelul unui pictor, un amalgam de sunete si mirosuri si un grup de nazdravani veniti sa isi incarce retina personala si cardurile de memorie ale aparatelor de fotografiat cu peisaje unice. Cum altfel se poate incheia mai bine prima zi pe meleaguri nordice, in tara minunata a trolilor?!

DSCN2561DSCN2588

O ultima oprire pentru a prinde ultima geana de lumina in varful unui deal de unde se prezinta mandru si impunator un lac superb strajuit de dealuri negre. Ajungem tarziu in noapte inapoi la hotel si dupa o dusca din licorile bahice carate cu mult aplomb tocmai din duty free-ul de la Londra, ne prabusim intr-un somn adanc si odihnitor…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *