CUSCO – Centrul Universului, Buricul Pamantului

Cusco este capitala turismului peruan. De aici pornesc cele mai importante circuite prin Peru si anume : Inca Trail si Inca Jungle Trail care au ca punct culminant vizita la celebrul Macchu Picchu. Tot de aici se porneste si catre Rainbow Mountain ( Muntele Curcubeu) spre siturile din Valea Sacra, spre Ollantaytambo, spre Salinas si spre jungla Amazonului si multe, multe altele, nu v-ar ajunge nici o luna intreaga ca sa le parcurgeti pe toate! Este uimitor ce concentratie de arheologie, mistere, peisaje, sporturi extreme si istorie exista in aceasta zona magica! Dar haideti sa va povestesc putin despre “Centrul universului” asa cum l-am vazut noi in putinul timp avut la dispozitie, mai precis o seara si apoi, la finalul excursiei, o zi intreaga.

dsc05278 dsc05304 dsc05302 dsc05285dsc05282

Cusco era considerat de incasi centrul universului si nu era un oras comun ci un loc de cult, pelerinaj si introspectie. Aici erau o multime de temple dedicate zeilor, palate semete si locuri unde oamenii mergeau in pelerinaj pentru a-si afla viitorul transmis lor de preotii care faceau predictii. Acest oras, “centru al universului” era plin pana la refuz cu obiecte pretioase iar zidurile cladirilor sale erau acoperite cu placi din aur masiv care straluceau orbitor in bataia soarelui.

Se lasa seara peste oras. Iesim val-vartej din hotel si purcedem pe strazile frumos luminate si pline de masini. Nu stiam nimic despre Cusco asa ca am fost extrem de surprinsi de frumusetea si aerul sau boem unde istoria milenara se impleteste cu prezentul intr-un mod armonios.

Trecem pe langa o biserica construita exact peste ruinele unei constructii Inca. Zidurile perfect slefuite de mareata civilizatie folosesc acum drept fundatie pentru aceasta biserica-manastire frumos luminata si plasata langa o peluza de un verde proaspat.

dsc06718 dsc05274

CONVENTO SANTO DOMINGO

A fost construita direct pe zidurile Qurikancha – Templul Soarelui. Drept pedeapsa pentru acest sacrilegiu, in 1950 manastirea este grav afectata de un cutremur si in acest fel ies la lumina zidurile antice de la temelia ei. Aceste ziduri construite fara mortar printr-o metoda de slefuire perfecta, total necunoscuta in zilele noastre, par a fi vesnice. Ele nu au fost afectate absolut deloc de respectivul cutremur. Aceste ziduri indestructibile au fost pe vremea imperiului Inca, acoperite cu placi de aur masiv, iar templul pe care il sustineau era plin de obiecte de o valoare inestimabila jefuite, desigur, de conchistadori. Cronicarul spaniol Cieza de Leon scria in legatura cu acest templu  ca ar fi avut in curte, in loc de pamant, nisip de aur pisat marunt. Nenumarate reproduceri din aur masiv ale plantei de porumb “cresteau” din nisipul de aur, iar printre stiuletii pretiosi “pasteau” 20 de lame din aur masiv alaturi de puii lor, atent pazite de pastori din aur masiv si ei. Oale si recipiente din aur masiv si argint pline cu pietre pretioase de toate culorile iti impiedicau trecerea spre altarele templului. Putem doar sa ne imaginam ce cantitati de obiecte pretioase au fost furate de aici dar cel mai dureros este ca dupa ce au terminat de luat tot din temple si oras jefuitorii spanioli s-au straduit puternic sa le si distruga pentru a nu mai ramane nici praful din ele. Din fericire, dupa cum va spuneam, zidurile Inca sunt atat de puternice si de greu de distrus incat nemernicii s-au lasat pagubasi. Au preferat sa cladeasca pe ele lacasurile lor de cult si in acest fel am apucat sa aflam si noi de existenta acestei civilizatii incredibile.

Unul dintre cei mai mari criminali ai istoriei, Francisco Pizarro se lauda la un moment dat ca dupa ce a jefuit si a pradat tot ce a apucat, a ars milioane de documente pretioase ale incasilor, a distrus cu armatele sale mii de orase si temple, iar apoi, ruinele ramase le-a ingropat cu pietre si pamant pentru a nu mai fi niciodata descoperite. Ma gandesc cate oare mai zac ingropate si pierdute in negura uitarii.

Cu inima trista purcedem mai departe la plimbarea noastra prin oras. Trecem pe langa tribunalul frumos luminat si nu departe de el, patrundem in centrul istoric care ne lasa pe toti cu gurile cascate chiar si pe intuneric. Ne declaram cu totii fani Cusco si daca ar fi sa alegem un loc unde ne-ar placea sa traim in Peru, acesta ar fi locul.

dsc06724 dsc06725

PLAZA DE ARMAS

Centrul este o piata circulara pe ale carei laturi sunt puzderie de restaurante cu balcoane din lemn frumos sculptate. Ratacim printre arcade si nu ne mai saturam de ele. In mijloc troneaza o fantana arteziana ce are ca personaj principal statuia unui imparat Inca ce priveste spre situl sacru de la Sacsayhuaman.

dsc06706 dsc05292

Undeva, pe alta latura troneaza o catedrala impozanta Basilica de la Virgen de la Asuncion .

dsc06703 dsc06707 dsc05300 dsc05288

Din piata centrala pornesc mici stradute catre toate directiile. Apucam la intamplare pe una dintre ele. Este plina de magazine cu souveniruri colorate. Observam ca si aceste cladiri sunt construite direct pe zidurile provenind din imperiul Inca. Eu nici acum nu contenesc sa ma minunez de rezistenta acestor ziduri si de tehnica de constructie fara mortar. Ele rezista de mii de ani in timp ce cladirile de deasupra lor se schimba mereu. Imi place sa le ating cu palma si sa simt vibratia vechilor incasi.  Colegii mei de tura nocturna sunt mai pragmatici si se apuca serios de cumparaturi. Ei bine, desi suntem in inima celui mai frumos si mai cosmopolit oras din Peru, aici gasim cele mai bune preturi la orice produse ne intereseaza. Preturile se negociaza dupa celebrul model “negociaza fiecare cum poate!”. Am cumparat pulovere frumoase din alpaca la 25-30 soles (1 dolar=3.3 soles), caciuli din alpaca la 5-8 soles, tricouri cu diverse desene 10-15 soles. Lista poate continua si credeti-ma este extrem de lunga dar ce va pot spune este ca  in general totul a fost ieftin si bun.

dsc05305 dsc05307 dsc05310 dsc05312dsc05311 dsc05315dsc05314

Te poti plimba multe ore pe stradutele din centrul orasului. Esti imbiat din toate partile ba de vanzatoare de prostioare colorate, ba de angajatii unor restaurante, ba de saloane de masaj. Ni s-a facut foame asa ca am ales la intamplare un restaurant pe nume CHOLOS GRILL. Pe mese trona berea locala in toate cele 4 variante ale sale: blonda, bruna, rosie si nefiltrata. Mancarea a fost buna, preturile acceptabile si locul prietenos.

dsc05327 dsc05328 dsc05330 dsc05332

La Cusco am ajuns si in ultima zi de vacanta in Peru. Acest oras are un aer foarte special si are darul de a te incarca cu energie pozitiva. Pur si simplu ne-am simtit mai fericiti aici. Am avut o zi libera sa facem ce vrem noi si am ales sa vizitam 4 dintre siturile arheologice din vecinatate. Dar despre asta va voi povesti la timpul potrivit. Deocamdata ne pregatim pentru cele mai tari aventuri care vor incepe de maine incolo. Vom porni 3 zile pe circuitul Inca Jungle Trail unde vom avea parte de sporturi extreme. Circuitul de 3 zile de foc va culmina cu vizita la celebrul Macchu Picchu. Stati sa vedeti!

dsc05269 dsc06744 dsc06734 dsc06732

dsc06715 dsc06714 dsc05323 dsc05318

dsc06735 dsc06736

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *