Aceasta zi este cu adevarat dedicata in intregime explorarii si aventurilor. Nici nu am terminat bine de vizitat minunatele Islas Ballestas ca am si fost imbarcati in autocar si transportati spre desertul Ica. Drumul a durat vreo 3 ore. Am fost debarcati la oaza HUACACHINA, o insulita umeda in mijlocul desertului galben si uscat. Oaza este sustinuta de un superb lac natural inconjurat de palmieri si de cateva constructii care adapostesc cateva hoteluri pe model riad, adica constructii patrate cu o gradina interioara.
Legendele locului povestesc despre o frumoasa printesa Inca ce s-a dezbracat si a vrut sa faca o baie, dar privind intr-o oglinda a vazut in spatele ei un vanator cu ochi curiosi. Atunci a aruncat oglinda si a fugit. Aceasta oglinda s-a transformat in lacul cel minunat. O alta legenda spune ca printesa Inca s-a indragostit de acel vanator dar a inceput un razboi sangeros, vanatorul a fost chemat la lupta si a fost ucis iar printesa a plans atat de mult incat a creat acel lac din lacrimile ei. Se mai spune ca printesa traieste si acum in lac sub forma de sirena.
De ce am venit noi aici?! Eheeei dragii mei, pai avem de facut multe nebunii! In primul rand am fost incarcati in buggy, acele masinute ale desertului, conduse de oameni fara scaun la cap, care ating suta la ora pe dune in sus si mai ales in jos… adica drept in jos! Si da-i si urlaaaaaaaaa cat te tin plamanii ! Si da-i si urla inca si mai tare, dar tot degeaba! Oamenii desertului sunt pusi pe sotii si nu te vor slabi nici o secunda din goana dupa adrenalina! Iata un scurt filmulet:
Cand in sfarsit ne pompeaza sangele in creieri si in ochi mai ceva ca bateria trupei Metallica, marele buggy se opreste fix in varful celei mai inalte dune. Sarim noi jos impleticindu-ne prin nisip, incercam sa sarutam duna ca semn de mare respect ca am apucat sa ne dam jos intregi si nevatamati, dar fiind prea mult nisip renuntam cu succes la aceasta operatiune. Din buggy sunt descarcate placile pentru sandboarding. Ce este sandboarding? Un soi de snowboarding numai ca pe nisip si nu pe zapada. No bine asa! Duna noastra pacatoasa e mai inalta decat un bloc cu 10 etaje dar asa e fain pe aici pe la peruanii astia! Incepem instructajul. Te intinzi pe placa cu rotile in jos adica pe burta, tii coatele sub tine ca sa nu iti rada nisipul pielea de pe maini, ridici picioarele si …zbaaarrrr in jos pe duna. Nu uita sa tii gura si ochii inchisi…sau ma rog…ceva de genul asta.
Zis si facut! Pleaca primul curajos si vedem cu totii ca nu pateste nimic. In felul asta capatam incredere si unul dupa altul ne avantam pe marea duna de nisip. Iata vine si randul meu. Ma asez eu cuminte pe placa si respect instructiunea de a tine picioarele in sus (instructiune pe care altii o cam ignorau si franau intens la coborare). Prin urmare sunt lipsita in totalitate de sistem de franare si ma duuuuuuc….trec de duna si o iau in jos si pe duna urmatoare. De fapt zbor peste varful dunei si o atac pe urmatoarea. Zbaaaaar! Fluturasul, tinandu-se cu disperare de o placa de lemn alunecoasa, face un salt ametitor, pierde palaria de pe cap si aterizeaza in nas la baza dunei buclucase. Trupa Metallica imi duduie in nasul julit, in urechi si in ce a mai ramas din ochii plini cu nisip. Sunt fericita si plina de adrenalina…si de nisip! Mai vreau! Lumea din varful dunei rade atat de zgomotos de isprava mea incat aud chiar si eu de la kilometri distanta. Cineva imi culege palaria de pe unde zburase. Bun, macar nu o sa ma arda soarele prea rau! Uite aici filmuletul daca nu ma crezi pe cuvant!
Urmeaza coborarea spectaculoasa a unui coleg de suferinta care se crede expert in snowboarding si decide sa coboare ca si cum ar fi pe o partie din Gstaad! (imi place mie cum suna asta!). Ia pozitia corecta, in picioare, si se avanta cu figuri de mare campion. Nu dureaza mult si pe la jumatatea dunei cade fix in cap, se rostogoleste de cateva ori si cu ocazia asta isi rupe batul de la GoPro. Bine ca si-a rupt doar atat! Se ridica nevatamat si coboara in continuare pe burta precum muritorii de rand (il puteti viziona evolutia pe primul filmulet, cel cu sporturi extreme, pe la sfarsit)
Buggy-urile noastre coboara dupa noi, ne incarca si ne urca pe alta duna, si mai mare! Distractia e in toi! Am vrea sa nu se mai termine dar mai avem drum lung de facut azi.
Ne intoarcem la oaza si suntem dusi la un restaurant de acolo. Restaurantul tine de un hotel frumos. Se numeste MOSSONE si este curat si mare.
Nu va sfatuiesc sa il incercati, are niste preturi de te apuca durerea de cap (de 4-5 ori mai mari decat ce gasisem noi in Lima) iar mancarea este comuna si in portii mici, nimic special. Singurele sale plusuri sunt curatenia si amplasarea pe malul lacului din oaza. Atasez meniul cu preturile ca sa va dati seama despre ce vorbesc.
Gata! Adunarea si imbarcarea in autocar, pornim catre Nasca, drum lung si obositor dupa o zi atat de incarcata de aventuri.
