Am ajuns rupti de oboseala la hotelul nostru si nu am apucat sa facem mare lucru. Am ajuns in camera si am aruncat bagajele intr-un colt. La baie, in spatele usii trona un mare smoc de par negru de marimea unui pumn. Era clar ca nu facusera curatenie. Dusul era si el murdar si plin de nisip de la alti turisti care mai trecusera pe acolo.
Camerele sunt mici si lipsite de ferestre iar baile asisderea. Am fost fericiti pentru ca aveam hartie igienica si ceva sapun. Eram atat de obositi incat nimic nu mai conta.
Am iesit pe hol si am constatat ca exista o curte interioara cu o mica piscina.
Cam asta e tot ce am facut acolo inainte de a ne prabusi in pat si a cadea intr-un somn adanc.
A doua zi dimineata urma sa zburam peste liniile Nasca. Din graba o colega si-a uitat aparatul de fotografiat in camera. Dupa ce am terminat cu zborul ne-am intors cu autocarul la hotel pentru a recupera camera foto a fetei. Cand am sunat inainte si i-am anuntat ca ne intoarcem , cei de la receptie au spus ca nu au gasit nici o camera foto. Noi ne-am intors si i-am amenintat ca o sa chemam politia. Intr-un final a aparut camera foto plina de fotografii facute acasa la cel care o luase. Cam asa sta treaba.
In apropiere de hotel am descoperit pe o straduta niste localnice care serveau pranzul pe strada la niste masute cu roti. Eram cu totii lihniti de foame asa ca am cumparat de la ele pui cu orez si yuca si a fost foarte ieftin si foarte bun. Peruanii mananca adesea street food de la aceste doamne, este un obicei ca ele sa iasa in strada pe la ora pranzului sau a cinei si sa vanda mancare gatita. Cred ca aici se gateste foarte rar acasa.