LEGENDELE HIPERBOREEI -1- Zana Iasca, zana padurilor

Candva, demult, pe micuta planeta albastra de la capatul galaxiei, exista o lume feerica cu copaci uriasi care isi ascundeau coroanele bogate depaaaarte, haaaat departe, in lumea pufoasa a norilor, cu plante atat de mari incat simple ferigi ar fi putut tine umbra maretilor zgarie-nori din zilele noastre, cu ciuperci frumos colorate sub care, de obicei, se ascundeau dinozaurii atunci cand ploua, cu flori enorme, frumos colorate si stralucitoare in bataia razelor de soare care raspandeau miros la sute de kilometri departare si atrageau insecte uriase pentru a le oferi polen si nectar divin. Lumea asta magica adapostea animale nemaivazute, atat de mari incat muntii de azi le-ar putea ajunge numai pana la genunchi, animale care se hraneau cu fructele copacilor gigantici si care atunci cand isi ridicau capetele ca sa le culeaga, treceau dincolo de cuprinderea ochilor nostri muritori. Pacea micutei planete nu era tulburata decat de zumzetul insectelor polenizatoare care treceau pe deasupra florilor bubuind din aripile lor cat doua terenuri de fotbal sau de pasii animalelor uriase care striveau cate o feriga pe ici pe colo in drumul lor in cautare de hrana si apa. Cascade uriase se pravaleau in abisuri verzi, soarele stralucea orbitor numai in ochiurile de lumina lasate albastre de coronamentul copacilor uriasi, viata fremata la fiecare pas. Oceanele erau brazdate de pesti uriasi si mamifere cu forme si dimensiuni inimaginabile mintilor noastre prizoniere ale lumii inchise in care traim. Aerul era puternic ozonat si uneori, atunci cand ploua torential, fapturi de lumina violet strabateau cerul si cadeau cu sunet cristalin pe muschiul moale de la piciorul ciupercilor pufoase de unde se rostogoleau jucause printre trunchiurile ferigilor si ale leurdei gigantice.

Sus, in coronamentul aflat dincolo de nori, aproape de albastrul cerului, isi duceau existanta un neam de zane vesele si zglobii care, atunci cand nu adunau polenul adus pe picioare de insectele uriase si cand nu prelucrau nectar datator de tinerete fara batranete si viata fara de moarte, se ocupau cu vindecarea plantelor care le cereau ajutorul. Zanele noastre erau fapturi translucide de culoare violet, cu trupuri gingase si inalte, cu plete balaie care le curgeau pana dincolo de genunchi, cu aripi stralucitoare care odata intinse transformau razele de soare in curcubee scanteietoare. Ochii lor patrunzatori aruncau scantei verzi-albastre-violet si puteau patrunde tainele si gandurile oricarei vietuitoare sau plante ce traia pe micuta planeta albastra. Comunicau telepatic intre ele si tot asa cu toti locuitorii planetei. Puteau citi gandurile izvoarelor, puteau pricepe durerea copacilor, plansul oceanului, bucuria pasarilor si strigatul cerului inalt. Mainile lor erau harazite cu darul vindecarii dar si cunostintele lor avansate despre plante si minerale le erau deseori de mare folos. Auzeau de pe partea cealalta a planetei plansul ferigii rupte de trecerea unui animal nepasator si intr-o clipita, intr-o zbatere de pleoape, apareau langa planta rupta si o oblojeau cum stiau ele mai bine. Ele pastrau echilibrul vietii, ele aduceau alinarea si pacea in spiritul universal al planetei.

Dintre sutele de zane translucide, doua erau mai blande si mai puternice: Gheea si Iasca. Ele erau primele aparute din zbaterea si pulsul planetei si erau cele care infaptuisera cele mai mari miracole. Toate celelalte zane le respectau si le pretuiau sfaturile. Gheea auzise plansul pamantului si reusise sa echilibreze balanta dintre apa si foc, intre caldura miezului de lume si raceala gropii celei mai adanci de pe fundul oceanului, singura si fara a cere ajutor. Iasca adusese liniste si alinare celui mai batran copac din lume atunci cand o furtuna de meteoriti ii atacase crengile, ii zdrobise fructele si ii rupsese mugurii. Cu o singura mana si cu o singura batere de aripi Iasca opri meteoritii iar apoi cu puterea gandului trimise spori de Ciuperca Alinatoare pe ranile copacului si ii obloji degraba ranile.

Mare putere aveau zanele noastre dar undeva in intunericul de jos, intre ferigi si iarba uriasa, intre firele de muschi gigantic, acolo unde razele soarelui nu patrund niciodata, universul orandui existenta unui neam de pitici care calareau pe dinozauri si mentineau prezenta raului atat de necesar in echilibrul universului. Pentru ca nu exista bine fara de rau si nici rau fara de bine, pentru ca Yin nu poate exista fara Yang. Piticii purtau mereu palarii maronii facute din muschi putrezit si coaja de copac. Aveau corpuri strambe si fete pline de bube pentru ca niciodata soarele nu ajungea pana la ei. Pe spinare le cresteau fungi si licheni se deseori se scarpinau de trunchiuri de brusture urias. Nu puteau sa comunice decat scotand sunete guturale pe guri, printre dinti galben-maronii, suierand cu limba ascutita de cate ori pronuntau ceva. Plasmuiti din adancul unei gropi intunecate pentru a curata lesurile animalelor moarte sau pentru a azvarli in maruntaiele inflacarate ale planetei toti copacii cazuti, piticii priveau adeseori cu ochi scaparatori la zborul zanelor luminoase. Odata chiar au incercat sa o prinda pe una dintre ele atunci cand oblojea genunchiul unui animal ranit de un spin otravitor. Au inconjurat-o si au incercat sa ii smulga aripile dar zana le citise gandurile si le scapase printre gheare. Piticii uraciosi erau condusi de unul mai rau si cu suflet mai negru decat toti. Acesta isi spunea Leandru si limba ii era vesnic otravita. Leandru credea ca daca pune mana pe aripile zanelor va putea sa zboare pana la coronament si va putea dobandi puterile acestora. De aceea urzea in taina un mod de a-si realiza visul. Intr-o buna zi pe cand alerga nebuneste pe spinarea unui T-Rex incercand sa bage spaima intr-o turma de dinozauri ierbivori fu aruncat intr-un tufis mai intunecos decat sufletul lui si se lovi cu capul de o ciuperca asa cum nu mai vazuse niciodata pe micuta planeta albastra. Ciuperca avea palaria rosie si piciorul violet si raspandea in jurul ei spori cu miros de migdale. Pe palarie avea niste luminite care sclipeau in multe culori si o antena lunga. In mintea lui incepura sa urle tot felul de voci si isi dadu seama ca de acum putea si el sa comunice telepatic cu toate vietuitoarele din jurul sau. Se gandi ca de la ciuperca i se trage si spre surprinderea lui ciuperca ii raspunse cu o voce stridenta si aroganta:

– Asa este, eu pot! De acum incolo tu vei fi cel care va duce mesajul meu catre locuitorii planetei si tu vei fi cel care va infaptui vointa mea. Misiunea ta este sa cauti aur galben si stralucitor in maruntaiele pamantului si sa il scoti la lumina pentru ca stapanii mei sa il poata folosi dupa bunul lor plac.

Leandru incepu sa hohoteasca tinandu-se de burta. Cine oare se credea ciuperca asta sa ii dea lui ordine?! Scoase de la brau un soi de fluier facut din osul unui rozator si sufla tare in el pentru a aduna toata armata sa de pitici strambi. Venira cu totii, cate frunza si cata iarba fluturand in maini oase de peste taioase, spini otravitori, puf halucinogen si pietre ascutite. Se repezira asupra ciupercii dar aceasta slobozi spori cu miros de migdale si ii impietri pe toti intr-o clipita. Leandru intelese mesajul asa ca interveni pe langa ciuperca sa ii trezeasca pe tovarasii sai caci ii vor indeplini toate ordinele. O singura rugaminte avea Leandru catre ciuperca: sa il ajute sa distruga neamul zanelor luminoase pe care aprig le mai invidia si sa le fure puterile mult dorite. Vazand in asta o oportunitate de a scapa de zanele protectoare, ciuperca se invoi. Ii trezi la viata pe piticii impietriti si ii sopti lui Leandru cum poate sa le distruga pe zane.

Noaptea se lasa intunecoasa si rece peste coronamentul unde traiau zanele. Milioane de stele sclipeau uriase si palpaitoare. Gheea si Iasca intarziara incercand sa ajute un copac batran ale carui crengi se rupsesera sub povara anilor. Mari si grele erau crengile batranului dar cele doua zane nu se lasau ci luptau ca sa le oblojeasca. Erau tare obosite si decisera sa inopteze chiar acolo, departe de coronamentul lor drag.

In coronament celelalte zane isi asterneau aripile si se pregateau de somn. Muschiul intunecat de la baza copacilor fremata si parea ca ceva se misca acolo prin el. Legati de umbrelutele unor papadii gigantice piticii asteptau suflarea ciupercii rautacioase pentru a putea zbura catre coronament. Pffffffuuuu, veni aceasta plina de ura neagra. Zburara cu totii pana sus in lumea zanelor adormite si scotand din buzunare sporii cu miros de migdale le impietrira pe toate intr-o clipita. Incepura sa le rupa cu furie aripile si sa le arunce din coronament catre lumea de jos pentru a le folosi mai tarziu. Apoi se prinsera din nou de umbrelutele de papadie gigantica si aterizara cu bine intre firele de muschi. Ciuperca cea rautacioasa radea scotand sunete infioratoare. Ea stia ca aripile zanelor nu le sunt de folos piticilor celor fara de minte si acum se amuza copios pe seama lor. Cand Leandru isi dadu seama ca nu mai exista cale de intoarcere era  deja prea tarziu. Isi promise viata acestei ciuperci si urma ca el si toti piticii sa traiasca sub pamant scormonind dupa aur. Ciuperca ii arunca intr-o pestera fara de fund si incepu sa emita semnale din antena de pe palarie.

Multe zile trecura de atunci. Piticii scormoneau si scoteau aur pur aruncandu-l intr-o gramada. Gramada se inalta cu fiecare ceas. Intr-o noapte cand gramada ajunsese cat un munte de aur galben, o sfera luminoasa aparu pe cerul plin de stele si se opri deasupra padurii gigantice. Muntele de aur scanteia. Din sfera luminoasa se desprinsera mici stelute care coborau cu repeziciune spre padure. Jerbe de foc tasneau din ele si retezau copacii uriasi. Urlete de durere se auzeau de pe tot pamantul. Animalele erau impietrite pe loc, copacii taiati si impietriti. In cateva ceasuri totul era taiat, distrus si transformat in stana de piatra. Lumea toata impietrise. Stelutele ucigase aterizara langa muntele de aur si fapturi ciudate coborara din ele. Masinarii gigantice le urmara si incepura sa incarce aurul galben. Asa urma sa fie viata lor de acum inainte. Munceau sub pamant scormonind dupa aur iar acesta era luat de mici navete si dus catre nava mama care stralucea rotunda pe orbita noapte de noapte.

Cele doua zane Gheea si Iasca vazura tot si cu inima zdrobita si ochii plini de lacrimi decisera sa se ascunda in inima planetei unde stiau ele ca exista o cavitate mare luminata de un soare interior si unde adeseori mergeau pentru a-i ajuta pe locuitorii acelei lumi ascunse. De acolo priveau cu ochii mintii si se rugau ca acest calvar sa se termine cat mai repede si sa mai poata repara ceva. Puterile le cresteau alimentate de inima planetei dar inca nu sosise momentul sa iasa de acolo.

Multe ere au trecut de atunci. Micile nave plecasera doar nava-mama mai statea pe orbita stralucind noapte de noapte. Pamantul se transformase intr-un pustiu plin de halde de steril. Deserturi cu nisip fin si galbui, rezultat al extragerii aurului, erau batute de vanturi reci. Depozite de chimicale aruncate de-a valma faceau reactii periculoase intre ele si erupeau sub forma de vulcani aruncand lava incinsa catre cer. Viata impietrise. Din copacii cei falnici ramasesera cioturi de piatra unele perfect drepte, niste dealuri fara varf, altele dimpotriva, pline de tepi care tintesc spre cer, niste munti cu varfuri inalte si ascutite. Oceanele se umplusera de sarea trupurilor impietrite. Atmosfera planetei se modifica si se micsora simtitor in lipsa plantelor uriase. De acum singurii supravietuitori erau micii dinozauri care nu fusesera considerati importanti si prin urmare scapasera neimpietriti. Mai scapase si flora de la baza copacilor, muschi, licheni, ciuperci si lastari mititei. Planeta era tot verde dar dimensiunile plantelor erau atat de mici incat cei mai inalti copaci abia treceau putin peste capul dinozaurilor ierbivori.

Era momentul ca cele doua zane sa se intoarca la suprafata si sa oblojeasca micuta planeta albastra. Gheea fu prima care iesi din lumea misterioasa de sub pamant si incepu sa oblojeasca oceanele, izvoarele, cascadele si campiile. Iasca o urma indeaproape si sari in ajutorul micilor paduri ce incepeau sa creasca timid si verde. Animalele o chemau si ii cereau ajutorul si Iasca venea degraba pentru a le alina. Nu mai aveau nevoie de trupurile lor diafane si nici de aripi. Viata de langa inima planetei le sporise atat de mult puterile si cunostintele incat renuntasera la formele lor fizice. Gheea deveni spiritul nevazut al planetei. Atunci cand planeta plange, Gheea intervine aprig si ii alunga durerile. Gheea poate crea uragane si furtuni cum nu s-au mai vazut. Poate cobora stihiile si poate umfla raurile si oceanele, topeste gheturile si zguduie pamanturile. Daca nu vom invata sa avem grija de Mama Pamant, Gheea va fi aceea care ne va pedepsi.

Iasca deveni zana buna ocrotitoare a padurilor si animalelor. De cate ori un copac plange, Iasca trimite la el o ciuperca alinatoare care ii oblojeste ranile si ii alina durerile. Ciuperca trimisa de Iasca alina si durerile animalelor si pe cele ale oamenilor. Mare putere are aceasta ciuperca magica. O cunosteau oamenii din vechime si niciodata nu plecau fara sa aibe la gat un talisman din aceasta ciuperca. Chiar si Otzi, omul zapezilor descoperit in Alpi avea la gat iasca magica din care musca cate o bucatica si o folosea ca leac impotriva durerii. Iasca este un bun desinfectant si opreste sangerarile. Iasca este zana cea buna care ne protejeaza pe toti cei care iubim muntele, padurea si natura. Iasca a ramas peste veacuri langa sufletele noastre, alinand durere si protejand spirite.

Din pacate, datorita taierii masive a padurilor, iasca se gaseste din ce in ce mai greu si din ce in ce mai rar. Daca iasca va pieri inseamna ca omenirea este pierduta. Aveti grija de paduri si de Mama Pamant!

Aceasta minunata poveste mi-a fost soptita la ceas de restriste, in epoca covidului, in minunata tara a Hiperboreei, in padurea fermecata de langa Chilia Inteleptului, chiar de catre Zana Iasca ce a binevoit sa mi se arate si sa se lase fotografiata pentru ca si dumneavoastra sa va bucurati ochii si inima cu povestea si imaginea ei minunata.

Daca vrei sa ajungi pe meleagurile Hiperboreei si sa ascultati povestile ei, fii cu ochii pe agentia de turism VIKINGUL SALTARET care organizeaza excursii in zona.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *