Atahualpa privea ingandurat pe fereastra palatului sau. Nori negri se adunau la orizont iar jungla fremata de viata. Zeii veniti cu corabii iesite din oceanul infinit se dovedisera a fi cruzi si distrugatori. Orasele imperiului sau cadeau zdrobite, jefuite de aurul cu care erau impodibite si ulterior ingropate pentru a nu mai putea fi gasite niciodata. Supusii sai erau disperati si indurerati. Adevaratii zei ai strabunilor sai ii parasisera la greu si acum stateau ascunsi cu carele lor de foc in cer. Marele preot ingana ritualuri purificatoare in spatele sau. Se intoarse trist si porunci sa se adune suita cu ofrande si preoti pentru a pleca in pelerinaj la locul cel mai sfant al incasilor pentru a cere ajutor zeilor. O chema si pe Sisa, fetita aleasa inca de la nastere spre a fi sacrificata zeului suprem in situatii extrem de grave. Totul era pregatit. Dimineata devreme aveau sa porneasca pe drumul cel mai greu si periculos catre Macchu Picchu. Era singura cale de a ajunge la orasul dintre nori. Drumul in sine era un ritual purificator, un sacrificiu sangeros cerut de zei. Prapastia fara fund care ii insotea permanent se casca mereu amenintatoare, picioarele il dureau si ii sangerau. Din loc in loc convoiul se oprea si executau ritualuri conduse de preoti. Se consumau frunze de coca pentru a face fata frigului, altitudinii ametitoare si a lipsei de hrana impusa de ritual. Singura persoana care era transportata pe umeri, hranita si atent ingrijita era Sisa. Astepta nerabdatoare sa il intalneasca pe zeul suprem, creatorul tuturor celor existente pe pamant, zeul Viracocha, si sa il intrebe de ce ii pedepseste asa de rau, sa il implore iertare pentru semenii sai. Stia cum sa i se adreseze. Toata viata fusese pregatita pentru acest moment. Carausii icneau din greu sub povara ofrandelor si uneori alunecau in haul fara fund impreuna cu pietrele instabile. Atahualpa era pregatit. Stia ce pericole il pandesc pe drum asa ca avea cu el multi carausi si multe ofrande. Dupa o saptamana grea, dureroasa si insangerata a ajuns la Poarta Soarelui odata cu primele raze aruncate spre pamant de marele zeu Inti. Odata patruns in Poarta Soarelui, la picioare i se asternu orasul zeilor, Macchu Picchu, mai frumos si mai stralucitor decat orice vazuse el pana atunci. Prietenul si aliatul sau, regele Pachacuti se intrecuse pe sine cand a construit acest oras minunat. Incepu sa ofere primele daruri zeului Inti si porni mai departe catre al doilea punct de oferte aflat pe drumul spre orasul sacru. Odata ajuns la cel de-al doilea punct pentru oferte, vestea intrarii sale in oras s-a intins cu repeziciune iar preotii au inchis repede portile de acces spre temple. Ritualul cerea ca orice pelerin catre templele sacre sa petreaca ceva timp lucrand pamantul alaturi de tarani pe terasele de cultivare din imprejurimi. Atahualpa, marele rege, s-a supus. Sapte zile a trudit sapand terasele si plantand hrana pentru marii preoti din temple si pentru regele Pachacuti. Dupa sapte zile portile s-au deschis iar preotii lui Viracocha, aliniati pe doua randuri, l-au primit intre ei. Atahualpa le-a oferit darurile: sute de obiecte din aur impodobite cu cele mai stralucitoare pietre colorate, sute de cosuri pline cu cartofi, porumb cu boabe gigantice, quinoa cea sacra, plante aromatice, fructe dulci, obiecte ceramice, zeci de lame si alpaca. Preotii erau in extaz. Viracocha ar trebui sa asculte si sa rezolve negresit problemele marelui rege. Sapte zile au durat ritualurile de sacrificare a lamelor, oficiate in temple in onoarea marelui Viracocha. In ultima zi urma sa se intampla sacrificiul suprem. Sisa fusese tratata ca o regina in tot acest timp. Ritualul suprem avea sa se infaptuiasca in cel mai sacru loc din oras, pe varful Huayna Picchu, locul cel mai apropiat de zei. Dimineata devreme Atahualpa insotit de preoti si de frumoasa Sisa au inceput urcarea pe Huayna Picchu. Acest drum era cel mai greu si mai periculos drum strabatut vreodata de Atahualpa. Scari abrupte sapate in piatra alunecoasa il obigau sa se tarasca in patru labe ca un caine, cersind indurarea marelui zeu. Ploua infernal si torentele ii alunecau printre genunchi. Viracocha era nemilos. Mai aveau putin pana in varf cand deodata, un torent se pravali peste Sisa si o impinse in prapastie. In zadar au incercat sa ii opreasca caderea, in zadar a sarit unul dintre preoti dupa ea…era prea tarziu. Grupul de preoti incepu sa tremure si sa urle cu groaza. Viracocha refuzase sacrificiul. Nimeni nu il vazuse vreodata atat de manios. Atahualpa tremura. Stia ca sfarsitul sau e aproape. Stia ca imperiul Inca e terminat. Pe vecie.
Seara noastra la Macchu Picchu Pueblo era minunata. Ne pierduseram printre stradutele colorate pline de restaurante zgomotoase si de vanzatori de produse locale. Multitudinea de culori si parfumuri ne furase ochii si nu stiam unde sa ne oprim mai intai. Maine dimineata vom porni devreme catre cel mai asteptat punct al excursiei noastre, vom porni catre Macchu Picchu cel sacru. Se intunecase demult si ne-am hotarat sa pornim spre hotel ca sa dormim pentru ca dimineata la 5 se dadea desteptarea. O ploaie torentiala se abatu peste oraselul de la poalele muntelui. Am fugit cat de repede am putut spre adapost, ascultand rafalele diluviului cum bateau in acoperisul de tabla. L-am visat pe Atahualpa luptand cu torentele pe varful Huayna Picchu. Durerea mea era ca nu aveam bilete pentru acest loc sacru. Pe Huayna Picchu sunt admisi numai 200 de turisti pe zi iar biletele fusesera epuizate toate pana in Decembrie. Cumva, zeul Viracocha ne-a interzis accesul. Probabil pentru a ne determina sa ne intoarcem si sa strabatem data viitoare cele mai periculoase scari din lume. Ne vom supune dorintei sale.
Grupul nostru s-a impartit in doua: o parte a ales sa urce pe jos prin jungla (aproximativ 2-3 ore, strabatand cele 2000 de trepte), iar cealalta parte a ales sa mearga cu autobuzul pana sus (cam 20 de minute pe serpentine) pentru a-si pastra fortele urcarilor care incep din situl arheologic. Pretul biletului de autobuz 12 dolari pe sens adica 24 dolari dus-intors. Apropos, biletul de intrare pentru situl arheologic costa 62 dolari dar merita fiecare cent. Daca doriti sa vizitati Macchu Picchu + Huyana Picchu costa 71 dolari dar trebuie sa luati biletele cu multe luni inainte ca sa prindeti loc.
Nu stiu cum a trecut noaptea si potopul cel asurzitor. Pelerinele erau pregatite si varate in rucsac, aparatele de filmat si fotografiat erau si ele cu bateriile incarcate, pasapoartele, foile de intrare de la biroul de imigratie, biletele de intrare in situl arheologic existau, biletele de autobuz la fel. Gata putem iesi! O ultima ruga adresata zeului Viracocha, macar o ora sa scoata orasul dintre nori ca sa il putem filma si impartasi experienta aceasta cu voi toti. Gata, fugim la locul de imbarcare in autobuze. Viracocha ne-a ascultat ruga! Desi in majoritatea zilelor anului, Macchu Picchu este invaluit in nori si ploaie si foarte greu de fotografiat, azi nu era nici un fir de nor pe cer. Soarele stralucea orbitor si nu ne venea sa credem ca suntem primiti chiar asa, cu bratele deschise si fara nici un impediment. Ni s-a oferit mult mai mult decat ne asteptam sa primim si suntem recunoscatori pentru asta!
E ora 6 iar coada la autobuz depaseste lejer 1 km. Ne asezam cuminti si nerabdatori la coada si suntem controlati de vreo 3 ori la bilete si pasapoarte pana sa ne vina randul la autobuz, mai strict decat la aeroport! Biletele sunt nominale, netransmisibile si nu se pot folosi decat prezentand pasaportul si foaia de imigratie. Coada se misca repede, sunt cel putin 30 de autobuze care fac aceasta cursa.
In sfarsit ajungem sus la intrarea in sit. Primii colegi care au urcat pe jos sar dintre tufele inalte de pe marginea drumului. Ei au pornit cu mult inaintea noastra. Erau praf de oboseala si lac de transpiratie, vai de capul lor. I-am intrebat daca drumul merita si mi-au spus ca nu e deloc spectaculos. Prin urmare va sfatuiesc sa luati autobuzul si sa va pastrati fortele pentru plimbarea prin situl arheologic unde veti petrece multe ore tot urcand si coborand.
In sfarsit ne adunam cu totii in jurul ghidului nostru si incepem turul. Suntem dusi la primul punct panoramic asupra orasului.
Pe 24 iulie 1911 Hiram Bingham face mare tam-tam cu descoperirea orasului pierdut al incasilor. Incepe sa efectueze sapaturi prin oras si declara ca nu a gasit nimic, doar niste ruine. Frenezia cu care sapa zi si noapte denota faptul ca era in cautarea unei comori. Ofera localnicilor cateva obiecte ceramice iar apoi isi ia catrafusele si pleaca inapoi in America unde dupa vreo cativa ani isi cumpara pozitia de senator. Cu ce bani?! Numai el stie! Ceea ce a gasit el la Macchu Picchu va ramane pe veci ingropat si pierdut. Totusi ii este atribuit meritul de a fi descoperit aceasta bijuterie antica, acest sit incredibil de frumos, aceasta minune a lumii pe care am avut si noi privilegiul sa o vizitam.
Ni se explica faptul ca acesta nu a fost niciodata un oras propriu-zis ci un loc sacru, de pelerinaj, al incasilor. La Macchu Picchu locuiau permanent in jur de 1000 de persoane: regele constructor al orasului pe nume Pachacuti (sau Pachacutec), multi preoti, suitele lor, servitorii si cativa tarani care traiau pe terasele de cultivare si nu aveau acces in zona sacra a templelor si a palatului regal. In rest veneau multi pelerini care aduceau nenumarate ofrande si animale pentru sacrificii catre zei si care trebuiau sa traiasca mai multe zile impreuna cu taranii si sa lucreze pamantul inainte de a li se permite accesul in zona sacra. Pentru a ajunge la Macchu Picchu, pelerinii inca trebuiau sa parcurga un drum ritualic, greu si foarte periculos, drum care exista si azi, Inca Trail. Daca doriti sa il parcurgeti este posibil, agentiile de turism locale au in oferta lor ture cu ghizi specializati. Nu este usor dar nici imposibil. Aveti nevoie insa de mai multe zile. Inca Trail se termina spectaculos odata ce se ajunge la Poarta Soarelui (Puerta del Sol), o constructie cu alura de templu si loc de oferit daruri, situata pe varful muntelui, loc de unde apare o panorama incredibila asupra vaii adanci si asupra lui Macchu Picchu. De la Poarta Soarelui incepe coborarea spre orasul sacru. Pe drum mai exista vreo 2 puncte intermediare pentru oferte si chiar unul pentru sacrificii (exista aceasta piatra de sacrificii). Turistii de azi nu mai trec pe acest drum si nici pe la Poarta Soarelui ci au la dispozitie drumul de autobuz si urcarea usoara prin jungla. Asa am ajuns si noi acolo. Traseul catre Poarta Soarelui l-am facut ulterior.
In zona primei terase panoramice unde ne-am oprit noi, exista o mica gradinita cu plante specifice locului, gradinita in care am vazut pentru prima data cum creste coca.
De aici de sus de vede cel mai bine forma orasului dintre nori. El a fost construit in forma de caiman (crocodil) iar partea de langa el are forma unui sarpe. Am reusit sa gasesc pe net o reprezentare mai clara modului in care a fost realizata constructia.
Am continuat cu vizitarea depozitelor, acele casute cu acoperis din plante, iar apoi, strabatand terase incredibil de verzi pe care pasteau lamele rezidente, am ajuns la :
TEMPLUL CELOR 3 FERESTRE
Nici pana in ziua de azi nu s-a gasit o explicatie logica a modului in care au fost construite templele si orasele incasilor astfel incat sa reziste perfect pana in vremurile noastre. Pietrele uriase folosite la constructie sunt perfect slefuite astfel incat nu poate patrunde nici macar o coala de hartie printre ele si pozitionate una peste alta fara lianti. Se presupune ca ele au fost slefuite folosind o piele de lama peste care s-a adaugat nisip si putina apa. Totusi, aceasta ar insemna o munca titanica urmata de pozitionarea perfecta a blocurilor uriase unul peste celalalt in functie de forma fiecaruia.
Templul Celor 3 Ferestre simbolizeaza cele 3 parti ale lumii: UKU PACHA- lumea de sub pamant, KAY PACHA- lumea in care noi traim si HANAN PACHA – lumea de deasupra noastra, cerurile.
Cele 3 ferestre sunt perfect aliniate cu solstitul de vara (iunie). Unii cercetatori numesc acest templu “The Star Gate” adica Poarta Stelara datorita unei legende si anume legenda fratilor Ayar, fii zeului Viracocha, veniti pe aceasta lume impreuna cu sotiile(surorile) lor printr-o pestera numita Pacaritambo care avea 3 ferestre. Fratii Ayar detineau puteri supraomenesti si arme nemaivazute. Ei nu au fost nascuti ci au iesit din aceasta pestera. Aceasta legenda impreuna cu misterul felului in care a fost construit orasul duc cu gandul la un ajutor venit din alt loc al universului. Pe de alta parte cei care sustin faptul ca nu a existat nici un ajutor din alte lumi, aduc ca argument felul in care coltul templului s-a surpat datorita unei erori de proiectare. Cum o fi sau cum nu o fi, ramane in continuare un mister.
Tot in acest templu exista si o CHACANA, adica o piatra taiata ca o scarita pe ambele laturi, piatra numita si “Crucea incasilor”. Aceasta “Cruce a Incasilor” indica punctele cardinale si reprezinta si ea cele 3 parti ale lumii. In centru are o gaura care reprezinta “Axis Mundi”, centrul pamantului sau Cusco, orasul sacru al incasilor, pentru ei un fel de “buric al pamantului”
BUSOLA sau Crucea Sudului
Aceasta piatra pare aparent fara rost dar ghidul nostru ne-a oprit langa ea si ne-a rugat sa scoatem un telefon care are si functie de busola. Spre uimirea noastra fiecare colt al pietrei indica perfect punctele cardinale. De asemenea ea are forma constelatiei Crucea Sudului, constelatie vizibila numai din emisfera sudica.
TEMPLUL CONDORULUI
Un exemplu incredibil de constructie din piatra ce pare topita, evident nu se stie cum a fost construit! Daca priviti partea din spate, arata ca aripile deschise ale unui condor, in timp ce piatra de pe jos arata precum capul si gatul majestuasei pasari. Se presupune ca acest cap al condorului era folosit pentru sacrificii ritualice. Sub acest templu s-a descoperit o pestera in care se afla o mumie. In spatele acestui templu este o inchisoare cu nise de piatra de dimensiunea unui om mic iar sub inchisoare exista un amplu labirint de tuneluri. Pe vremea incasilor cele mai mari pedepse le primeau hotii, lenesii sau cei care nu reuseau sa isi infraneze poftele (chiar si pofta de mancare- cei mai grasi erau astfel inchisi si condamnati).
Spre deosebire de mayasi (care inroseau piramidele cu sangele oamenilor sacrificati pe banda), incasii respecatu viata si nu faceau sacrificii umane decat in cazuri considerate cu adevarat importante pentru societate (cutremure, eruptii vulcanice, atacuri sangeroase ale dusmanilor). In aceste cazuri speciale, alegeau oameni perfecti din toate punctele de vedere pentru a se intalni si vorbi cu zeii in numele lor. Oamenii respectivi erau alesi de la nastere si crescuti in acest sens (vezi povestea mumiei Juanita de la Arequipa) .
OBSERVATORUL ASTRONOMIC- PIATRA INTIHUATANA
Orasul Macchu Picchu, in intregime, este un urias observator astronomic dar pe langa acest fapt, in interiorul lui, pe o culme pe care ajungi urcand niste scari de piatra care trec pa langa o prapastie fara fund, exista un observator astronomic desemnat. Aici vei intalni minunata piatra Intihuatana care este un indicator exact al celor doua echinoxii. Pe 21 martie si 21 septembrie, exact la ora pranzului, soarele se afla pozitionat fix deasupra pietrei care nu mai are umbra. In aceste zile ale anului incasii tineau aici ample ceremonii dedicate zeului soare, Inti. Piatra Intihuatana era cea mai sacra piatra a unui templu. Daca aceasta era sparta incasii presupuneau ca zeul caruia ii era dedicat templul respectiv i-a parasit si era o mare tragedie.
Orasul Macchu Picchu nu a fost niciodata gasit de conchistadori, prin urmare piatra Intihuatana este in stare perfecta si in pozitia originala.
BAILE si ALIMENTAREA CU APA
Alimentarea cu apa a orasului sacru se facea dintr-un izvor care venea dintr-un munte situat mai sus de oras. Existau si bai construite din piatra. In ziua de azi apa orasului antic este captata de hotelul de lux de la intrare, prin urmare mai exista doar un firicel plapand care se scurge prin situl arheologic.
TAIEREA PERFECTA A IERBII!
Ei…aici suspecez dintii bine ascutiti ai lamelor rezidente care toata ziua asta fac…sa le fie de bine!
PIATRA SACRA
Aceasta piatra este taiata in forma muntelui din spatele ei, munte pe nume Cerro Pumasillo. Pentru inca, muntii erau sacri si reprezentau puterea incredibila a Mamei Terra, Pacha Mama. In spatele ei se deschide poarta de intrare catre locul cel mai sacru al orasului, locul de unde incepe urcarea catre Huayna Picchu, varful pe care se faceau sacrificiile umane(foarte rare si foarte importante). Acest megalit are o inaltime de 3 metri si o baza lunga de 7 metri. Baza ei seamana cu un animal sacru: puma.
PALATUL LUI PACHACUTI SI AL PRINTESELOR SOARELUI, NUSTA
In continuare am vizitat camerele si balcoanele palatului regelui Pachacuti. Se presupune ca orasul Macchu Picchu a fost si locul care a oferit refugiu printeselor inca virgine, numite si printesele Soarelui sau Nusta, atunci cand orasele lor de bastina au fost atacate de conchistadori. Prin urmare aici exista un sector amplu al palatului dedicat camerelor acestor printese inca.
TEMPLUL SOAREUI
Cel mai important templu al orasului, situat in imediata vecinatate a Palatului Nusta, o constructie circulara plasata pe o piatra foarte mare si foarte solida din granit pur. In acest loc au fost descoperite cateva mumii folosite ca obiecte de adoratie nu ca si cadavre. Turnul, Torreon, este construit pe pozitia cea mai inalta a orasului, locul unde preotii erau cel mai aproape de zeul adorat, zeul Inti. Acest Torreon seamana cu un sarpe si se presupune ca aici erau tinute cele mai importante ceremonii. Din pacate azi nu se poate vizita interiorul Torreon-ului, locul unde se afla piatra de sacrificii, dar poate fi fotografiat de la o orecare distanta, dintr-un loc unde a fost amenajat si un umbrar si un loc de odihna pentru turisti.
Sub Templul Soarelui se afla un fel de nisa cioplita foarte ciudat:
MORMANTUL LUI PACHACUTI (intalnit si sub numele de PACHACUTEC)
Pana de curand se presupunea ca acest loc ciudat, aceasta cripta cioplita intr-un mod bizar si acoperita de scrieri ar fi un mormant destinat nobililor. Conform ultimelor descoperiri se pare ca insusi regele Pachacuti (Pachacutec) ar fi ingropat aici. Din pacate nu se viziteaza si nici nu se pot vedea scrierile din exterior.
Dupa ce am vizitat noi pe indelete intregul sit arheologic tot coborand si urcand pe scari, trecand pe langa lamele care pasteau linistite, scormonind pentru a gasi toate locurile despre care citisem prin diverse carti, am hotarat sa nu stam potoliti ci sa urcam la Puerta de Sol, acea celebra Poarta a Soarelui pe unde ar fi trebuit de fapt sa fie intrarea in orasul sacru daca am fi urcat pe celebrul drum ritualic Inca Trail. Zis si facut. Am turat motoarele de la incaltari si am apucat drept in sus pe cararea pietruita. Drumul nu e greu, dureaza cam o ora, este bine amenajat iar privelistea merita orice efort. Pe drum am trecut prin punctul intermediar unde se faceau sacrificii. Pe langa cararea noastra am auzit un susur de apa si am intuit ca pe acolo curge apa sacra a incasilor, apa care alimenta candva orasul iar acum alimenteaza hotelul de la intrare. Mi-am dorit in gand sa beau putin din aceasta apa. Era o zi fierbinte si noi tocmai terminaseram apa din sticlele noastre de plastic. Nu mi-a venit sa cred cand un baiat din grup a gasit in teava de langa drum, un soi de dop si l-a scos. Toti turistii de pe carare au fost fericiti. Ne-am umplut sticlele si am avut privilegiul sa bem din acelasi izvor din care au baut cu mii de ani inaintea noastra si incasii. Cred ca numai cei de la hotel nu au fost fericiti, in rest s-a adunat o mare de turisti insetati si recunoscatori!
In cele din urma am ajuns la Puerta del Sol si am avut una dintre cele mai frumoase experiente din Peru. Oamenii asezati relaxati pe ruine si pe terase, balanganind picioarele in haul de sub ei, lasand vantul sa le sufle in plete si privind la cerul albastru care acoperea bland orasul dintre nori al incasilor. Desi aceasta experienta nu a compensat tristetea pricinuita de nevizitarea celebrului Huayna Picchu, sa zicem ca ne-a facut sa ne simtim putin mai bine.
Cativa colegi au continuat spre Inca Bridge (tot in jur de 1 ora de mers). Acesta este un pod impletit din plante si aruncat peste o prapastie pe langa un zid de piatra. Nu va recomand sa mergeti acolo deoarece nu este permis accesul pana in apropierea lui. El poate fi fotografiat doar de la mare distanta si nici macar nu e prea spectaculos (am vazut pozele colegilor).
NU UITATI la iesirea din Macchu Picchu sa va STAMPILATI PASAPORTUL cu celebra stampila care atesta ca ati vizitat acest loc incredibil, aceasta minune a lumii!
Tot la iesire exista un restaurant la care puteti iesi oricand sa mancati si sa va odihniti iar ulterior puteti intra din nou in sit cu biletul si pasaportul din dotare.