923553_733498420005380_2672535427602034192_n

NAGARKOT – locul unde cerul se uneste cu pamantul

Am plecat din Khatmandu dupa pranz, cu autocarul nostru care comparativ cu ce autobuze am vazut pe strada, era un autocar de super-lux, dotat cu aer conditionat, cu microfon, cu televizor, cu dvd-player, cu cd-player si cu prize pentru incarcarea telefoanelor. Ghidul nostru ne-a oferit cate o sticla cu apa si am pornit la drum spre NAGARKOT, locul unde vom lua primul contact cu Himalaya. Drumurile din Nepal sunt… altfel decat ce stim noi despre drumuri. In primul rand sensul de circulatie e pe dos, privind pe fereastra din fata ma treceau fiori reci cand vedeam masini napustindu-se catre noi pe contrasens, va amintiti ca v-am spus ca nu exista limita de viteza, fiecare circula dupa bunul simt…senzatie ciudata, asa ca am renuntat sa mai privesc inainte. Am decis sa privesc pe geamul de langa mine. Ce credeti ca vedeam?! O prapastie fara fund, un abis enorm plin de verdeata si de plante luxuriante exact pe langa autocar pentru ca drumul fiind extrem de ingust, pana la prapastie erau numai vreo 10 centimetri de praf. Pe buza prapastiei, dincolo de cei 10 centimetri de praf de la marginea drumului de masini, cocotate sau mai degraba atarnate peste buza prapastiei, nu stiu nici eu cum, erau niste locuinte saracacioase facute din pamant, lemn si…nu mai stiu ce…unde vedeam familii cu copii ducandu-si nestingheriti viata (nu aveau usi). Nu am inteles de ce au ales aceste locuri pentrua trai, pe o parte haul, pe alta parte puzderie de masini pe singurul drum national.
M-am cam speriat si am hotarat sa ma uit pe geamul din partea cealalta. Aici ce credeti ca vedeam?! Perete drept de stanca neprotejata de nici o plasa, deci daca cadea vreo piatra, noroc bun!
Am renuntat sa ma mai uit pe geamuri, macar pana imi trece prima senzatie de groaza.
Ghidul nostru era un om nemaipomenit, pe toata durata drumului ne-a povestit despre tara lui, despre obiceiurile locale, ne-a pus muzica nepaleza si am cantat cu totii pana am invatat versurile celebrului RHESAM FIRIRI…un cantec tare dragut.
Strada, numita de ghidul nostru autostrada care leaga India de Nepal, avea exact cate o banda pe sens, mi-e greu sa spun o banda pentru ca uneori era mai stramta de atat, nu avea nimic pe mijloc si pe ea circulau numeroase camioane cu viteaza ametitoare. Pe o parte haul ornat cu casute atarnate, pe cealalta parte, perete de stanca.
Camioanele intalnite pe tot drumul erau tare pitoresti, colorate de sus pana jos cu de toate, dar ce mi-a atras atentia a fost caseta din frunte, caseta patrata si ornata cu brise-brise-uri si in care trona pictura zeului care calauzea viata soferului. Marea majoritate il aveau acolo reprezentat pe Vishnu cel protejat de cobra sau pe Ganesh- cel cu chip de elefant, fiul lui Vishnu.
Drumul a durat multe ore. Din cand in cand autocarul era oprit ca sa folosim toaletele vreunui popas turistic, toalete care erau saracacioase rau dar curate si utilizabile (meritul ghidului nostru ca stia unde sa opreasca). De cum debarcam eram inconjurati de vanzatori de viori-cetera-zongola, nu stiu cum sa le numesc, si care ne cantau cu zor celebrul de acum Rhesam Firiri. Erau si tarabe cu fructe ieftine din care cumparam cat mai multe. Un snop de 12 banane-baby costa 90 de centi, 1 kg de portocale costa 1 dolar. Preturi bune ce mai! Nu ne-a fost nici foame, nici sete, omul a avut mare grija de noi. Spre seara am ajuns in zona Nagarkot. Aici peisajul era diferit, culturi terasate pe toti versantii din jur, lucrate cu plugul tras de boi. Foarte pitoresc, foarte verde, aer curat, peisaje de vis.
Am urcat cu ditamai autocarul pe o straduta serpuita si plina de serpentine, unde nu incapeau doua masini una pe langa alta, am vazut multe masini intrand in diferite zone laterale amenajate ca sa ne faca loc noua, oamenii astia respecta turistii foarte mult!
Am ajuns la hotelul care urma sa ne gazduiasca in acea noapte, NIVA NIWA LODGE, despre care  am scris intr-un review separat pentru ca merita. Am fost imediat cazati, in Nepal nimeni nu ne-a cerut vreodata documente, cheile erau pe tejghea si fiecare a luat ce i-a cazut in mana. Bagajele ne erau aduse de baietii de la hotel care erau foarte politicosi si zambitori. Am urcat in camera si am avut placuta surpriza sa vedem ca toate camerele aveau vedere la Himalaya!!! Toate!!! In fata camerelor era o terasa cimentata de unde puteam face fotografii. Dincolo de terasa era desigur…haul. Ne-am apucat de facut poze peste poze, Everestul nu se vedea, era extrem de departe, dar se vedeau alti munti extraordinar de frumosi si de impunatori, lantul Langtang. Am dat navala pe terasa si erau toti ceilalti acolo, ghidul ne-a spus sa ne luam bolurile cantatoare (cele cumprate la Bakhtapur Durbar Square) ca sa le facem proba……
Le-am luat si am inceput sa huruim cu ele, imaginati-va 7-8 de boluri huruitoare deodata! Ghidul ne-a spus ca pentru a fi folosite la vindecare ele se plaseaza peste locul bolnav al persoanei care sta intinsa si se huruie cu spor vreme indelungata. Persoana trebuie sa stea intinsa intr-o incapere linistita sau in natura pentru a intra in vibratie cu sunetul respectiv. Experienta a fost interesanta. Am aflat ca ghidul nostru fusese sherpa pe Everest inca de la 8 ani. Studiase yoga si arta vindecarii cu un shaman, iar acum se lasase de meseria de sherpa si deschisese o agentie de turism. In plus omul organiza trecking cu ore de yoga in creierii muntilor, ceva foarte interesant, ceva ce mi-ar placea sa fac pe viitor. Dupa ce ne-am saturat de huruit ne-am retras in restaurantul – receptia hotelului si am mancat. Aveam bufet cu cateva feluri de mancare nepaleza, foarte buna, am gustat cu placere din toate si trebuie sa mentionez ca si in creierii muntilor hotelul era curat si bine ingrijit desi avea doar vreo 3 stele. Avea o singura problema, ferestrele nu se inbinau bine cu tocul lor deci era un spatiu intre ele cam de 1 deget. Am zis ca nu e o problema asta.
S-a innoptat si au inceput sa rasara stelele si luna. O luna enorma si plina, milioane de stele mari si o lumina ireala albastra care umplea valea si muntii. Peisajul nocturn era de poveste. Frigul era patrunzator asa ca ne-am retras in sala alaturata receptiei, foarte micuta si care avea 2 mese joase, pe podea, iar sub mese era o gaura mare unde sa ne strecuram picioarele ca intr-un bazin comun. Langa mese era un loc unde se facea focul, foarte romantic. Am inceput cu bancurile, cu veselia, cu bautura, cu povestile, cu cunostintele si cineva de la hotel a aprins focul pentru ca se lasase un frig cumplit. Focul a inviorat si mai mult aleasa adunare. Eram doar noi si am ramas langa foc pana tarziu in noapte, desi lumina trebuia sa se opreasca la 10. Dupa cum va spuneam oamenii sunt foarte primitori, au facut rabat de la ora de culcare si ne-au lasat sa stam pana cand ultimul a plecat (pe la 12-1).
Pe la 4 dimineata s-a auzit o huruiala si bubuituri puternice din toti peretii, hotelul a inceput sa tremure din toate balamalele, vantul urla turbat si patrundea printre incheieturile largi de un deget ale ferestrei si nimeni nu a mai putut dormi. Pe langa furtuna cu tunete care incepuse afara se mai si schimba aerul de dimineata, iar muntele scuipa catre noi cu aer pur, cu o intensitate de neimaginat. Credeam ca o sa zboare hotelul cu totul. Ne-am dat seama ce forta de neimaginat are muntele din fata noastra daca zguduie in felul acesta ditamai hotelul.
A doua zi la 6 s-a dat desteptarea, ma rog, noi eram treji de la 4, soarele rasarea si eram invitati sa facem poze. Un soare superb iesea dinspre munti, pasarelele cantau, vanticelul abia adia. Pe toate terasele hotelurilor vecine era plin de turisti amatori de fotografii, se pare ca e o moda sa te scoli la 6 in Nepal.
Dar ce minunatie! Sa te lasi patruns de puritatea, curatenia, pacea, linistea si puterea muntelui din fata ta! Sa auzi doar un firicel de vant si cantec vesel de pasarele si sa respiri cat de adanc poti primele raze ale soarelui ce iese din spatele muntilor! Inchizi ochii, intinzi larg mainile si incerci sa iei cu tine toate astea! Sa le strangi la piept si sa nu le mai dai drumul niciodata! Puterea muntelui te patrunde prin talpi si iti ajunge pana in crestetul capului, te face sa crezi ca nimeni si nimic nu iti mai poate tulbura linistea vreodata! Toate grijile si problemele raman undeva departe in negura uitarii si traiesti pur si simplu prezentul si momentul.
Se spune ca locuitorii din Nagarkot trebuie sa priveasca in jos pentru a vedea norii! Asa este! O minunatie! .
Primul contact cu marele Himalaya a fost memorabil, trebuie sa vezi ca sa crezi.
De acolo am pornit cu autocarul catre o aventura de neuitat o zi de rafting pe un rau involburat venit tocmai din Everest!

IATA CUM ARATA DIMINEATA LA NAGARKOT

SI IATA CUM NE-AM DISTRAT PE DRUM IN AUTOCARUL NOSTRU:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *