Obscura societate Damanhur

La steaua care-a rasarit e-o cale atat de scurta
CA numa-un pic le-a trebuit sa vina sa ne f…unda
Poate demult plecat-au toti de pe taram albastru
Acum se’ntorc cuceritori si nu e doar un astru
Va pregatiti voi muritori, facturi de plata’s multe
Cu Federatia’n razboi, nu are cin’ s-asculte
Puterea sta-n lumina doar, lasati frica deoparte
Treziti-va, nu tremurati, putin ne mai desparte
Voi lupi, valkirii si mongoli, vikingi si cei din Marte
De ascultati, triumfatori vom fi si nu prin moarte
Cautatori ai lucii mov doar Luna va desparte
Un satelit ce pare gol si moarte va imparte
Sa stati acasa cumintei si privitori la plasma
Sa nu vedeti ce jucarii va joaca la fereastra
In ziua primului contact multe persoane shuie
Va vor turna minciuni in cap,
Voi veti vedea ce nu e

Cititorule, povestea mea o sa ti se para din gama SF dar eu chiar am trait cele intamplate…

Candva Dante spunea in celebrul sau Infern “Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate” (Lasati orice speranta, voi cei care intrati). Cate dreptate avea!

In 1975 unui personaj obscur pe nume Oberto Airaudi din zona Valchiusella aflata la 50 km de Torino i se infatiseaza “scanteia divina” si decide sa creeze propria sa religie, propria sa tara, propria sa limba si propria moneda (!). Impreuna cu alte persoane incep sa sape in dealul din spatele casei, manual, primele grote pe care le impodobeste frumos si le numeste “templu”. Tot atunci isi schimba numele in “Falco” (soimul) si pretinde ca primeste de la o nava extraterestra schitele pentru constructia acestui templu. Politia calca des pe la ei pentru ca legea italiana nu permite asa ceva, dar cum-necum este lasat in pace iar prin 2010 personajul ajunge sa aibe in jur de 600 de adepti iar locul a fie impanzit de acesti sapatori sub pamant. Multe acuzatii ii sunt aduse marelui “guru”: sclavie, lipsire de libertate si drepturi, manipulare si abuzuri fizice si psihice, evaziune fiscala de 1.000.000 euro (guru are multe proprietati si chiar un elicopter cu care survoleaza capetele supusilor). Totusi politia intoarce capul fara a face prea mult tam-tam. In ziua de azi “guru” nu mai este dar are alti adepti de grad inalt (5 persoane) care au preluat fraiele puterii. Guru a avut chiar si un fiu dar acesta se pare ca nu i-a impartasit “credinta” sau pur si simplu a fost inlaturat de la “butoane” de fanatici. Numele de Damnahur vine de la Damm care in limba egipteana= sange si Nhur care in limba egipteana = rauri. In 1981 isi creaza propria moneda si tare sunt fericiti. Pentru a patrunde in comunitate trebuie sa donezi catre ei toate bunurile materiale pe care le ai, case, masini, bani in banci, iar apoi sa continui sa lucrezi pentru a te intretine in casele lor comune. Nu ai voie sa mai iesi fara permisiune de acolo si trebuie pe langa o munca ce aduce bani sa faci si munci colective in comunitate respectiv: sapat la temple, pictat, construit case comune, curatenie, etc. Neaparat trebuie sa abandonezi tot ce aveai afara, familie, relatii, etc. de asemenea trebuie sa iti schimbi numele si sa te numesti dupa o vietuitoare si o planta.

In ziua de azi se viziteaza contra unui pret foarte piperat (75 euro/persoana) asa zisele “temple ale umanitatii” dedicate zeului egiptean Horus care de fapt nu are nici o legatura cu ce se intampla aici, o sa vedeti.

Auzisem de ceva ani despre aceasta societate mai mult sau mai putin secreta numita Damanhur si ma simteam atrasa puternic catre ea fara sa imi dau seama de ce. Anii au trecut iar intr-o buna zi, la granita dintre anii 2018-2019 am ajuns in zona Torino din nordul Italiei punand in programul de vizitare si acest loc misterios, de fapt pentru el am venit in zona. In ARTICOLUL PRECEDENT(vezi aici) va povesteam despre descoperirea misterelor care invaluie orasul Torino, locul unde se afla poarta de intrare catre Iad. Ei bine aici…o sa vedeti lumea de sub pamant!

DSC06517 DSC06520

Cumparam noi faimoasele bilete online si ciudatenia face ca sa fie program de vizitare fix in ziua de 31 Decembrie, stiti voi, aia cu revelionul. Ne informam despre trenuri de la Torino spre VIDRACCO (numele draconian este evident!) unde isi are cuib comunitatea. Sunt trenuri din ora in ora iar noi avem programata vizita la ora 15 deci avem timp. Sarim in primul tren si ajungem cam in 2 ore la destinatie. Ei bine de la gara pana la dealul cu pricina e cale lunga. Nu taxi, nu autobuz si nimeni pe peron. Ne invartim noi vreo 20 de minute si vedem o masinuta intrand in parcarea garii sa cumpere ceva de la magazinul de acolo. Imi iau inima in dinti si il intreb pe stapanul masinutei daca e vreun autobuz sau ceva spre Damanhur. Omul ne priveste putin si se ofera sa ne duca chiar el. Sarim in masinuta iar pe drum il mai tragem de limba despre una, despre alta. Omul e localnic si il cunoaste pe “guru” de cand erau copii. Spune ca a fost un sarlatan avid dupa bani si ca scapa mereu de politie platind sume importante de bani catre “sefu'”. E revoltat pentru ca in timp ce adeptii sunt sclavi moderni, el se plimba cu elicopterul. Ne povesteste ca cei 5 care au preluat puterea dupa moartea lui “guru” care ar fi fost rapus de cancer desi se credea “nemuritor si rece” sunt mai rai decat el. Nu misca si nu mai iese nimeni de acolo din imprejmuire. Ne sfatuieste sa fim prudenti. Suntem. Dupa vreo 20 de minute de mers cu masina ajungem la poarta cultului si intram in sala de receptie. Am ajuns prea devreme si am avut timp sa ne foim prin zona. In hol incep sa apara alti vizitatori ca si noi din Japonia, China, Germania, Anglia, America, etc. Ne imprietenim si desi ni se atrage atentia ca nu avem voie sa ne zbenguim pe acolo de capul nostru suntem toti curiosi si ne imprastiem urgent in toate cele patru vanturi de nu mai pridideau aia cu adunatul nostru. In sfarsit se enerveaza receptionistele si trimit 2 “cadane” sa ne grupeze si sa ne scoata la vizita. Cele doua “cadane” au zambete largi pe fata si se prezinta cu un nume de insecta (sau animal sau pasare) urmat de un nume de planta. Imi amintesc doar numele uneia dintre ele care se numea Buburuza Leustean. Vizita incepe cu curtea vasta din jurul receptiei moderne. Curtea se intinde pana haaaat departe in varful dealului si este plina de zone dedicate anumitor ceremonii magice. Aici este singura zona in care ni se permite sa facem poze. Nu ni se dau detalii despre ceremoniile care se petrec aici dar hei, nici eu nu-s nascuta ieri! Din loc in loc aleea ne poarta spre cate o zona din asta ciudata. De exemplu in zona cu coloanele din fotografii exista un mare cristal de cuart, canalizator de ganduri si energii. In alta parte cercuri din pietre si labirinturi pentru ceremonii de fertilitate. Mici statuete ceramice reprezentand spirite ale padurii apar dupa copaci. Masti grotesti din lut se itesc din iarba.

DSC06521 DSC06534

Incep sa trag Buburuza de “aripi” si sa aflu cate ceva dar ea zambeste misterios la fiecare intrebare de-a mea. Se pare ca au ordine foarte stricte in ceea ce priveste povestile locului. Vedeti si dumneavoastra fotografiile de mai jos si de mai sus si veti descoperi locuri legate de cultul soarelui, al fertilitatii, al zeilor egipteni, al magiei negre sau albe, magie sa fie! Tot aici se afla si casele comune in care traiesc membrii comunitatii la gramada, zona interzisa pentru turisti.  O fatuca blonda vorbitoare de engleza, sa tot aibe vreo 17-18 ani trage trista de coada unei maturi cat ea de mare spulberand frunzele. Ma intristeaza mintea ei cea necoapta care a adus-o in aceasta situatie. Nu zice nimic, fata nu are voie sa vorbeasca cu noi.

DSC06545 DSC06547

DSC06526 DSC06546

DSC06536 DSC06537

DSC06535 DSC06533

Apucam sa tragem cateva poze si turul se termina in mai putin de 30 minute tot la receptie. De aici cele doua “insecte-leguminoase” ne suie in 2 microbuze, se aseaza la volanele lor si o apucam cu totii vitejeste pe deal in sus pe un drum facut de membrii comunitatii cu mana goala! Vajjjjj, drumul are o singura banda si niste serpentine stranse. Undeva la mijlocul dealului ne taie calea o bariera si un paznic vanjos care se uita scrutator in masini si ne verifica cu o privire taioasa. Ii suntem pe plac iar bariera se ridica si noi ne hurducaim tacticos pe deal in sus. Ajungem la intrarea in peretele dealului si aici suntem dati jos. “Cadanele” isi iau rolul din ce in ce mai serios si ne spun sa nu cumva sa ne indepartam de grup ca e nasol rau. Usa mare din deal se deschide si noi patrundem in…ceva incredibil. Nu am avut voie sa facem poze asa ca pozele de mai jos sunt luate de pe situl lor ca sa aveti o palida idee despre ceea ce va povestesc. Incepe legenda. Guru, cand era el mic, aude intr-o seara o bataie in usa. Pe prag gaseste 2 carti care ii vor schimba viata. Nu ni se dau detalii despre carti. De atunci incepe sa mediteze pe deal pana intr-o zi cand primeste un mesaj subliminal ca ar trebui sa sape si sa tot sape. Asta face impreuna cu niste amici. Rezulta cateva incaperi secrete, modest decorate in care el isi desavarseste meditatia si atinge iluminarea suprema.

Niste “fiinte” bizare se misca pe sub podeaua pe care sta grupul nostru. Le simt tarand niste cozi mari si greoaie dar nu spun nimic. Ma cuprinde nelinistea. Restul grupului e in extaz. Complexul de tuneluri si incaperi este decorat in stil naiv spre kitsch chiar de membrii comunitatii in decursul multor ani de munca. Trecem din incapere in incapere, toate sunt iluminate artificial iar sistemul de coridoare are tot felul de nise secrete construite dupa modelul tunelurilor din piramidele egiptene. Ne trezim in fata unor pereti decorati si cand avem impresia ca acolo se termina tot, “cadanele” apasa o nisa secreta si pretele se da deoparte scartaind. Povestea continua cu ocheade misterioase intre cele doua “insecte-leguminoase” atunci cand ajungem intr-o incapere acoperita de sus pana jos cu o scriere ciudata. Iubesc antichitatea si multe feluri de scrieri mi-a fost dat sa vad dar ca aceea nu. Intreb despre ce este vorba iar cadanele imi raspund amuzate la maxim de incultura mea ca este limba vorbita de comunitate si tinuta in mare taina numai pentru membri. Limba respectiva i-a fost transmisa lui “guru” de catre o misterioasa civilizatie ce traieste sub acel deal. Da, ii simteam tarandu-se sub noi mereu. La un moment dat ajungem intr-o sala in care era doar o masa, niste scaune si toti peretii acoperiti de draperii rosii. Rapid trag de o draperie si imi e dat sa vad peretele acoperit de sus pana jos cu niste rafturi subtiri pe care se aflau niste pachetele paralelipipedice, de dimensiunea unor cutii de chibrituri mai lungi, ce aveau inscriptionate pe ele niste nume normale de persoane. “Insectele” tipa speriate si isterizate la maxim iar Buburuza se repede la mine, smulge draperia si acopera repede peretele cu “pachetele”. Inima ii bate tare si s-a imbujorat. Imi spune ca nu am voie sa ating NIMIC! Prea tarziu, stiam deja ce se afla in pachetele. Stiu ca si voi stiti! Erau sufletele pierdute pe veci ale membrilor.

Tac, fac pe proasta. Imi cer scuze. Turul continua doar ca atitudinea “insectelor” fata de mine se schimba. Ma flancheaza. Ajungem la un spatiu intunecos in care se afla picturi cu orgii bahice cu creaturi mitologice cum ar fi zeul Pan (trup de om, picioare de tap) si 4 sfere mari de sticla umplute cu lichide colorate (rosu, alb, albastru, negru) care sunt singura sursa de lumina discreta. Insectele ne aliniaza pe toti si ne spun sa inchidem ochii si sa meditam. Eu simt ca ceva nu e in regula si decid sa rup linia aranjamentului asa ca fac un pas la dreapta. Cei de langa mine sunt extaziati, o doamna rade iar alta plange in hohote. Eu tot aud fosnind ceva pe sub noi si incep sa simt priviri taioase prin podea. Rotesc ochii si vad o nisa care coboara la un nivel inferior. Cand “turma” se opreste din rasu/plansu ma prefac vesela si intreb ce e cu nisa aia.  Insectele de inverzesc si chicotesc a paguba fara sa raspunda. Continuam turul prin tot felul de incaperi mai mari sau mai mici, decorate amplu. Ne oprim si in incaperea nr 1, prima sapata de insusi “guru”, fetele pun de-o meditatie cu sunete ca in marea piramida a lui Keops. Peretii vibreaza. Ne oprim si in sala unde se afla urne cu cenusa membrilor importanti. Cea mai impresionanta gaselnita este insa o sala neterminata inca, uriasa, in care exista reprezentari ale tuturor religiilor lumii. O iau la rand, perete cu perete, nisa cu nisa, pilon cu pilon. Aha! Una lipseste….numai una nu a fost corupta de ei. Ghiciti care? Zamolxe nu exista in lumea lor subterana! Pe el nu l-au terfelit pe peretii lor. In rest toti zeii mai vechi si mai noi sunt reprezentati. Clar si-au dorit sa cucereasca lumea. Trebuie sa atasez niste poze ca sa intelegeti cam cum arata lumea de sub pamant. Este o lume incredibila care te atrage si te poate corupe cu usurinta. Totul este sclipitor, glorios: sticla Tiffany, vitralii, lumini, picturi, sfere cu lichide, orice religie, sex, orgie, foita de aur, gong tibetan, soapte si nise secrete, coridoare, labirint. Dar fii atent la serpii si draconienii de pe pereti caci dintii lor sunt ascutiti.

x xx

xxx xxv

Obiecte ciudate sunt plasate in sali, “insectele” spuneau ca acolo este o parte din sufletul lor. Ba chiar ne-au aratat 2 statuete de lut reprezentand aratari grotesti schimonosite si urland de durere, prezentandu-le drept spiritul lor interior. Cu mare grija le-au scos din marea de statuete si tot asa le-au pus la loc fara a ne permite sa le atingem. Mi s-a facut parul maciuca. Sala cu aratarile iesite din iad era inconjurata de o banda pe care era pictata scrierea lor ciudata. Nu intelegeam in totalitate dar am o afinitate nativa pentru limbi straine asa ca am simtit instinctiv cateva cuvinte ca: infern, durere si raza de speranta. Ceva in genul citatului din Dante pe care l-am scris la inceputul povestii mele. De data asta am simtit ochi arzatori care ne priveau de la un balconas. Nu era nimeni si totusi ceva ne privea de sus. Timpul de vizitare se incheiase. Pe spinare simteam lipiti acei ochi arzatori. Am iesit din subterane si afara era bezna totala. Luna plina ne veghea de sus. Ne-am urcat in microbuze si “insectele” ne-a dus pana jos la receptie conducand ca bezmeticele. Am fost surprinsa sa aflu ca nimeni din grup nu se intorcea la gara ci ramaneau toti peste noapte la o serie de ritualuri pentru trecerea dintre ani. M-am fofilat spre iesire profitand de busculada creata de cei care intrau din microbuze in receptie si tragand de mana partenerul de aventuri, am fugit rupand pamantul spre poarta. O clipa briza rece a noptii mi-a inlaturat senzatia ochilor rautaciosi care ma ardeau in spinare. La poarta era bezna totala si nici un suflet nu misca in intuneric. Deodata o strafulgerare imi trece pe la coltul ochilor ca un inger de lumina calauzitor. De pe deal coborau in zig-zag doua faruri galbui. In receptie se facea repartizarea pentru ritualuri si se striga lista cu prezenta. Ce fericire pe capul meu ca eram ultima pentru ca numele meu e mereu ultimul alfabetic vorbind! Masina cobora, cineva de pe lista era strigat la apel. Mai cobora masina, eu auzeam alt nume de pe lista. Ajunge masina langa noi si eu ma arunc in fata ei implorand omul de la volan sa ne duca la gara. Omul imi arata ca nu are bancheta in spate pentru ca trebuie sa care niste tevi. Nu-mi pasa, ma urc oricum. Porneste masinuta salvatoare chiar in momentul in care se deschide usa receptiei iar noi ne auzim strigati! Calc-o nene! Nenea o calca. Ma uit mereu in spate ca si cum o umbra rauvoitoare s-ar tine dupa noi. Peste vreo 5 minute nenea primeste un telefon, cineva urla la capatul celalalt al firului. El inchide oarecum bulversat si continua drumul. Nu vreti sa stiti ce scenarii imi treceau atunci prin cap. Pe drum, ca sa mai detensonez situatia, il intreb cum e viata in comunitate. El se apuca si imi spune ca e asa de “fain”, ca toti banii ii pun la comun, ca el oricum era divortat dar acolo “are parte” de multe doamne singure (zambesc amintindu-mi de camera orgiilor), ca in “libertate” era mai avut iar dupa divort a luat tot de la sotie si a dat la comunitate asa ca ea degeaba mai cauta cu avocatii masina, casa si contul! Wow! In final ajungem la gara si avem noroc sa vina trenul in 10 minute. Ne urcam si trenul porneste in intunericul campiilor din zona. Nu se vede nimic, nu este nici o casa, numai camp intunecat. Trenul are banchete comode, e luminat si cald. In vagon suntem noi+ 2 tipi care stau pe scaunele din fata noastra. Ma mai relaxez cu gandul la ochii arzatori cand deodata se aude o bubuitura. Ne ridicam speriati si vedem ca cineva de pe campul intunecat a lansat o piatra in fereastra atat de puternic incat a patruns in vagon. Nu la noi ci la tipii din fata noastra. Nu au nimerit. Am scapat!

Asta e dovada. Si ce forma interesanta are spartura in geam…ca niste ochi!

DSC06553

Incepea un an nou! La Torino in piata era spectacol de magie. La multi ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *