PHUKET – Insula distractiei

Am gasit o oferta ieftina asa ca nu am mai stat pe ganduri si am sarit in avion alaturi de un grup vesel si zgomotos venit prin agentia de turism VIKINGUL SALTARET. De indata ce am debarcat, praf de oboseala dupa multele ore de zbor, la Phuket, am fost dusi cu un autocar la primul hotel din excursia noastra. O sa va povestesc despre el in articolul urmator. Ne-am cazat in Phuket Town pentru ca in 2 zile urma sa plecam spre Cambodgia si trebuia sa fim in apropiere de aeroport. Am facut un dus si am dat iama pe strazi. Hotelul nostru era plasat aproape de Night Market si la ceva distanta de centrul istoric. Am luat un taxi catre centrul istoric si am ratacit pe strazile pline de culoare si mirosuri, pe la templele parfumate cu santal, ascultand clinchetul vesel al clopoteilor care sunau batuti de vant. Undeva un calugar mormaia o incantatie, peste drum tarabele se pregateau sa deschida odata cu venirea serii.

DSC09300

Ne-a fost foame si pentru ca nu am gasit la indemana nici un restaurant tipic (era pe la pranz si in acea perioada cam totul e inchis din cauza caldurii), am intrat la un KFC. Sa nu va imaginati ca este la fel ca la noi. Nuuuu! Meniurile sunt cam alambicate si oricat ai incerca sa le arati cu degetul ce vrei, ei tot altceva iti vor servi. Pe bune, nimeni nu te intelege in nici o alta limba decat a lor iar daca pur si simplu arati spre o fotografie cu meniul, precis iti vor da meniul din fotografia de langa. In fine, ne-am asezat noi la o masa si am dat iama in puiul condimentat. La un moment dat, in timp ce mancam cu mana precum pe la noi, observam niste priviri curioase atintite asupra noastra. Putin intrigata ma uit cu atentie in directia privitorilor si observ ca toata lumea folosea tacamuri numai noi, ca porcii, tavaleam bucatile de pui prin sosuri si apoi le mancam cu copitele din dotare. Rusinati ne-am luat si noi tacamuri facand haz de situatia neobisnuita.

DSC09493 DSC09481

DSC09484 DSC09485

Seara am dat o tura prin piata de noapte si a meritat pe deplin. O nebunie de zgomote, negustori, mancare, fructe, muzica, masini care claxoneaza, turisti din toate colturile lumii, mirosuri si tot felul de ciudatenii ne inconjoara din toate partile. Cu cat ne afundam mai adanc in piata, cu atat ne minunam mai mult. Lasand in urma sectiunea cu haine si genti de falsa-firma ne bucuram de zona cu mancare. Totul este inedit aici, majoritatea produselor si preparatelor nu avem idee ce ar putea fi. Vedem supa pusa fierbinte in pungi de plastic, inghetata tocata cu niste spatule si apoi rulata in foi subtiri, fructe care mai de care mai exotice si fel de fel de insecte, serpi, scorpioni, tarantule si viermisori dolofani infipti in bat, numai bune de savurat pe indelete precum acadelele (daca ai curaj).

Seara ne-a prins obositi tare dupa asa un drum lung, asa ca ne-am retras la culcare devreme, visand la aventurile ce urmau sa vina a doua zi cand aveam programata o vizita la templul si statuia BIG BUDDHA, la Sanctuarul Tigrilor si  o scurta incursiune prin jungla cu elefantul.

In afara de zona centrala (Town) in care nu exista plaje, Phuket are parte de niste plaje frumusele si de niste orasele zgomotoase si pline de distractie. Cea mai “vie” zona este zona PATONG, cu a sa plaja nu foarte curata, dar cu o multitudine de cluburi de noapte, fetite vesele si dornice sa iti faca un ping-pong show, cu mii de turisti care se trezesc la caderea intunericului, cu sute de maseuze si maseuri care iti stau la dispozitie la fiecare colt de strada, cu restaurante si hoteluri pe placul si buzunarul fiecaruia. Zona cu distractii se numeste BANGLA ROAD si merita sa te zbengui toata noaptea pe acolo daca te tin buzunarele si ficatul.

DSC00659 DSC00649

Insula are si o jungla frematatoare in care nu te poti aventura fara calauze.  Nu e de ratat nici bazarul din zona Patong. Daca ti se face foame poti manca pe strada pur si simplu sau poti intra in celebrele Mac Donald, KFC, si minunatul Hooters! Cele mai frumoase plaje din Phuket ar fi urmatoarele: Kata Beach, Freedom Beach,  Kata Noi, Surin si Paradise. Evident sunt multe altele dar acestea mi se par mie mai reprezentative. Din Phuket poti sa mergi in mai multe excursii de o zi. Noi am mers in excursia catre Big Buddha, Sanctuarul Tigrilor si tura cu elefantul dar si intr-o alta zi, in excursia spre Insula James Bond (Phang Nga). Prin urmare ai ce face in Phuket. Poti merge acolo atat cu familia si copiii cat si cu o prietena pretentioasa si dornica de a sta la plaja dar si cu prietenii zgomotosi si dornici de distractie cat e noaptea de lunga. In urmatorul articol o sa va povestesc despre hotelul din Phuket Town unde am stat 2 nopti. In afara de el am mai stat si in Patong la un alt hotel despre care va voi povesti in articolele urmatoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *