Dimineata la 7 se da desteptarea, purcedem la micul dejun, ne indopam burtile cu de toate si plasele cu sandwichuri si fructe strecurate pe furis si ii dam zor catre masini. Afara, dimineata se arata inorata, umeda si rece. Este randul sotului meu sa conduca marele Dodge si randul meu sa fiu navigator. Pornim in fruntea convoiului si in timp ce iesim din localitate un fulger strabate cerul.
Pe walkie-talkie baietii din Dacia ne spun ca de fapt nu era un fulger ci camera foto de pe strada care ne pozase pe toti 3 pentru ca am depasit pe linie continua unul dupa altul ca apucatii. Hait! Asta mai lipsea! Cat or costa amenzile pe la astia?! Din fericire dupa vreo 3 zile am controlat si pe portiunea aia de drum nu existau camere asa ca ne-am bucurat ca a fost doar un fulger. Ploaia se intetea, soseaua era uda iar norii deveneau din ce in ce mai negri si mai grei. Nu trece mult si incepe o lapovita deasa. Pe langa sosea se derulau peisaje minunate invelite in ceata si batute de vantul alb. Munti impresionanti de forma piramidala pe care stateau necajiti nevoie mare caluti cu capul in pamant asteptand sa se opreasca urgia. Lucrul m-a mirat peste masura, toate animalele sunt lasate pur si simplu pe unde da domnul, fara un acoperis deasupra capului indiferent de vreme. Calutii pareau obisnuiti cu asa ceva, se pare ca din cauza ca pe insula nu exista animale de prada ei nici nu au idee ce inseamna de fapt un grajd. Bietii de ei se consolau cu vremea capricioasa a Islandei si cu smocurile de iarba aproape uscata care se incapatanau sa mai rasara din solul vulcanic si fertil.
Pe sosea zapada incepea sa se depuna iar noi abia asteptam sa facem prima oprire si sa tragem o bulgareala zdravana de grup, prima pe anul acesta. Nu trece mult si in fata noastra rasare primul obiectiv din ziua respectiva, lacul GAMASVAEDI.
Din cauza cetii si a ninsorii, peisajul nu era foarte vizibil, dar noi ne-am bucurat de prima tavaleala in zapada si de aerul curat care ne invada plamanii. Am facut cateva poze, ne-am alergat putin prin zapada si am continuat drumul catre parcul national ÞINGVELLIR.
ÞINGVELLIR este o arie naturala protejata cu o istorie marcanta pentru toti islandezii, una din zonele cele mai turistice ale insulei. Aici exista cel mai mare lac al Islandei Pingvallavatn. Prin anul 930 aici a luat nastere primul parlament Islandez si a fost mentinut in zona respectiva pana in 1978. Zona este considerata templul cultural al Islandei iar pamantul acesta nu poate fi vandut, inchiriat sau pus drept gaj.
In fiecare an Islandezii veneau in numar mare, cu miile, si stateau in zona timp de 2 saptamani pentru a efectua schimburi comerciale, pentru a urmari spectacole, pentru a cauta de lucru, pentru ca tinerii sa socializeze si uneori se tineau aici diverse procese si oamenii erau judecati in fata asa numitei “pietre de judecata”. “Piatra de judecata” este o bucata de lava prinsa ca intr-un cleste intre doua varfuri ascutite de munte (vezi foto).
Am debarcat noi din masini si am pornit la vizitarea parcului. Locul este extraordinar de frumos, cu peisaje desprinse parca din carti postale!
Punti de lemn bine amenajate ne poarta pasii prin parcul national si primul obiectiv pe care l-am intalnit in drum a fost o cascada superba, inalta, alba si nervoasa, invesmantata si in albul ninsorii, care se scurgea printre pietre negre ce ii accentuau si mai tare frumusetea.
In trupul unui batran canion vulcanic bubuia strident caderea de apa ca o inima pulsanta si vie. Aici a fost singurul loc unde am vazut cativa copaci stingheri, rataciti printre zapezi si smocuri de iarba galbuie, in rest insula e “cheala”. Intre timp ninsoarea s-a oprit si a lasat locul unei ploi reci si vantoase. Apa curgea de peste tot, din cer, din muntele de lava si din pelerinele noastre catre bocancii bine izolati. Nu ne-a lasat inima sa plecam prea repede, totul era mult prea frumos, mult peste asteptari, asa ca am facut iarasi multimi de poze.
Dar mai aveam multe locuri speciale de descoperit in parcul Þingvellir. Am pornit pe drumul din lemn si am constatat ca acesta urca spre un promontoriu inalt. Toamna inca nu si-a spus ultimul cuvant si zona era plina de tufisuri cu frunze galbene frumos incadrate de ninsoare alba.
Pe partea stanga a podetului de lemn se insirau peisaje incredibile, demne de a fi pictate. O zona umeda si mlastinoasa cu lacuri si insulite mici legate intre ele cu poduri frumos arcuite, din lemn, marginite de galbenul tufelor, iar undeva in mijlocul lacurilor, pe o insulita, un fel de bisericuta mica tot din lemn si inca vreo 3 casute albe si mici, amplasate exact acolo, pe locul vechiului parlament Islandez. Nu pot sa va descriu mai bine decat pot sa o faca fotografiile atasate micuta minune din mlastina! Parca as fi intrat in mod miraculos intr-un tablou.
Pe partea dreapta a podetului de lemn, o alta cascada, ceva mai micuta, se rupe in patru brate albe si se pravaleste sub podul pe care ne oprim sa o admiram. Un mic lac in care lumea a aruncat banuti metalici sclipitori domoleste putin nervul cascadei pentru ca apoi sa o pravaleasca din nou, pe sub podul nostru, catre zona cu insulite si podete arcuite.
La o asemenea priveliste nu poti decat sa ramai cu gura cascata! Pe buna dreptate au ales aceasta zona pentru a construi primul lor parlament! Panouri explicative ne povestesc in detaliu istoria locului. Pe deal a fost construit un mic amfiteatru din lemn unde te poti aseza si poti admira in voie splendidul peisaj. In spatele amfiteatrului se vede “piatra de judecata”, un fel de poarta intre stanci, loc in fata caruia se oficiau toate condamnarile la exil sau se dadeau amenzi.
In continuare drumul urca spre un promontoriu inalt de unde se poate vedea toata valea si imensul lac cu fiorduri. Vantul incepe sa sufle cu putere si nu a lipsit mult pana sa imi zboare aparatul foto din maini. O negresa batuta de vanturi cobora de la promontoriu si se uita ciudat la noi. Nu am priceput pe loc de ce se uita ciudat, abia cand ne-am privit in luciul lacului am inteles! Pelerinele noastre de ploaie de la Decathlon aratau ca niste costume de KuKluxKlan. Valeleuuu!
Am coborat si am continuat plimbarea catre lacurile si podurile arcuite din zona inferioara a parcului. Si din aceasta parte peisajul este deosebit de frumos. De aici, de jos se vad superbele cascade albe care curg din munte iar stralucirea apei din lacuri contrasteaza minunat cu culorile din jur.
Ajungem la bisericuta din lemn si observam si un mic cimitir alaturi de ea. Probabil aici sunt ingropate personalitati care au avut tangenta cu infiintarea parlamentului Islandez. Continuam pe drumul bine marcat catre un superb canion cu apa cristalina si de adanca pe malul caruia am urcat si am dat peste un camp de lava plin de ciupercute si de mici fructe rosii. Era atat de frumos acest camp de lava presarat cu galben, verde, si rosu incat am avut impresia ca am intrat intr-o lume de poveste. Asteptam cu infrigurare sa apara vreun troll rautacios si sa ma goneasca cu pietre. Spre marea mea dezamagire nu a aparut!
Ne-am intors la masini si am continuat drumul catre ….
Cam asa arata acest minunat parc national