Beneficiind de o aventura placuta cu trenuletul cantator la observatorul astronomic din varf de munte (vezi articolul Castel di Sangro-oraselul distractiei partea 1), am decis sa mai cumparam de la proprietarul sau si alte excursii, pentru ca erau comode, si ne lasam dusi si adusi fara sa mai luam masina, harti si alte chestii dupa noi. Zis si facut! Am intrebat pe unde mai ajunge cu trenuletul si am ales sa vizitam o rezervatie naturala numita Riserva Statale Montedimezzo.
Riserva Statale Montedimezzo este o fosta proprietate a casei de Bourbon, un mare domeniu de vanatoare de aproximativ 300 hectare de o frumusete impresionanta. In prezent domeniul apartine statului Italian care se ocupa de intretinerea si amenajarea lui si este protejat de programul international UNESCO –MAB (man and biosphere).
Ne-am imbarcat dimineata in trenulet si ne-am pregatit de o zi caniculara cu un superb cer albastru intre munti. Trenuletul a pornit pufaind si cantand melodiile pentru copii pentru aproximativ 1 ora si jumatate, printre sate pitoresti, pe serpentine stramte, prin paduri verzi si dese, pe langa pasuni si fanete, sus, tot mai sus, pana am ajuns la o parcare mare si animata, plina de masini si de oameni pregatiti de gratare. Chiar la intrare in rezervatie exista un loc special amenajat pentru gratare cu multe mese si bancute si cu un mic restaurant unde fumegau si sfaraiau mai ceva ca pe la noi tot felul de carnuri la prajit. Daca va ganditi la mici, ei bine nu exista prin Italia. Pe la ei se taie un carnat in doua si se pune cracanat la fript, nimic deosebit! Nebunie, fum si multa lume de ne-am si speriat. Pentru noi excursia includea si masa de pranz iar restaurantul ne era rezervat in totalitate asa ca nu ne-am batut capul sa ramanem in zona aia plina de fum ci am fost invitati sa pornim prin padurea fosnitoare si sa vizitam rezervatia.
Am pornit pe un drum superb strajuit de copaci seculari uriasi si am tot urcat pret de vreo 10 minute. Padurea fremata si ne oferea umbra si racoare. Din loc in loc erau bancute din lemn inconjurate de multa iarba si frunze uscate cazute din copaci. Larma si fumul de gratare ramasesera doar un vis urat. Era liniste si pace. Pasarelele cantau care mai de care prin coroana copacilor, zeci de veverite sprintene traversau strada iar prin tufisuri fosneau tot felul de alte vietuitoare ascunse privirilor noastre. Ceea ce ne-a mirat foarte tare, pentru ca in tara la noi nu am mai vazut asa ceva, erau persoanele cu dizabilitati, in carucioare, care mergeau pe acel drum. La un moment dat la o rascruce exista si un indicator de drum pentru astfel de persoane. Cei cu carucioarele au mers pe acea poteca pietruita si amenajata special pentru ei. Poteca ducea in inima padurii si ocolea practic toata rezervatia oferind si celor mai putin avantajati posibilitatea de a se plimba in inima naturii. Chiar si in grupul nostru exista o persoana cu handicap, dar aceasta a venit cu noi.
Am continuat in sus pe o colina dulce si usor de urcat pana la o terasa care oferea o panorama asupra locului unde am poposit sa ne odihnim putin si sa admiram intreaga vale. Un ocol silvic foarte bine intretinut se intrezarea printre coroanele verzi ale copacilor. Ajunsi langa el am constatat ca, pe langa functia lui de ocol silvic, mai adapostea si un mic muzeu de stiinte ale naturii. Micul muzeu contine roci, fosile, minerale, diverse tipuri de lemn, multe animale impaiate (cerb, caprioara, lup, mistret, pasari de prada, pasari mici) si este un loc ideal pentru copii. Juniorul meu jubila, dealtfel in Romania muzeul lui preferat este Antipa si are o experienta vasta in acest domeniu pentru ca mergem des sa il vizitam. Cand am terminat de vizitat micul muzeu am iesit in fata ocolului silvic ce il adapostea si ne-am potolit setea la o fantana cu apa proaspata si rece inconjurata de bancute din piatra. Ceva mai incolo era amenajat un mic spatiu unde copiii din zona vin, se aseaza in cerc pe niste buturugi si pot sa isi tina orele de clasa in mijlocul padurii racoroase.
Marea surpriza pe care o ascundea padurea atat de frumos amenajata era o gradina zoologica foarte mica dar bine gandita. Chiar acolo printre copaci erau niste imprejmuiri mari si generoase, unele din ele de cateva hectare, care adaposteau diverse animale al padurii. O turma de caprioare si cerbi blanzi si obisnuiti cu publicul isi facea veacul intr-una din aceste imprejmuiri si stateau mereu pe langa gard ca sa fie mangaiati de copii. Nu va spun ce bucurie deosebita poate sa ofere treaba asta copiilor…sa poti pune mana pe blana moale si pufoasa a caprioarelor si sa le atingi boturile umede si frematatoare. Toti copiii rupeau iarba de pe jos si o ofereau delicatelor creaturi. Peste drum de tarcul enorm al caprioarelor se afla un tarc tot atat de mare in care sunt porci mistreti. Acestia erau ascunsi printre copaci si se confundau foarte bine cu natura din jur, abia am reusit sa vedem unul undeva la distanta in spatele unui copac. Ceva mai incolo un tarc enorm adapostea o haita de lupi. Din pacate si acestia stateau ascunsi, timizi, printre copaci si tufe. In schimb la zona vulpitelor era cu totul alta poveste. Sareau si se tineau cu labutele de gard ca sa fie mangaiate. Ma mir ca erau atat de prietenoase! Cateva voliere completau micuta gradina zoologica. In ele erau mai multe specii de pasari de prada printre care si o frumoasa bufnita alba.
Odata trecuti de gradina zoologica se patrunde direct pe cararea ce duce in miezul intunecos al padurii. Am continuat drumul si am petrecut vreo 2 ore admirand peisajele, ascultnd fosnetul frunzelor, alergand dupa flori albastre si discrete ascunse printre frunzele maronii de stejar cazute pe pamant. Nu le-am rupt ci doar le-am fotografiat. Susur de izvoare, mici paraiase ascunse prin iarba inalta, o cascada de-o schioapa aproape ascunsa de brusturi inalti, podete din trunchiuri de copac cazute, ciripit de pasarele, aer curat, copaci batrani de sute de ani, carari bine intretinute, liniste si pace. Am gasit chiar si o ferma de cai cu o imprejmuire destinata antrenamentelor frumoaselor animale. Dupa cele 2 ore de plimbare lejera in natura, cararea ne-a scos aproape de zona de gratare unde ne astepta restaurantul cu pranzul sfaraind gata pentru a ne potoli foamea. Am fost serviti cu o gama larga de carne la gratar, cartofi prajiti si painica de casa…cam ceea ce le place celor mici.
Dupa masa am mai petrecut vreo 2 ore in padure si in final am sarit din nou in trenulet si am pornit, cu clinchete de clopotei, inapoi spre Castel di Sangro.
Clipul pe care il atasez este o prezentare relevanta a locului.