Prima atestare documentara a localitatii Lisa dateaza din 1733, cand episcopul Blajului, Inocentiu Micu Klein, a facut un recensamant si a descoperit in zona 221 de familii. Satul avea sa se mareasca in 1866, cand mai multi veterani ai Revolutiei din 1848 au primit aici pamant si si-au intemeiat familii. Ceata de feciori din localitate este celebra in toata Tara Fagarasului.
Se formează de Sfantul Nicolae iar pana la Boboteaza, feciorii, in frunte cu un vataf, merg cu colindul, impodobesc portile si organizeaza baluri si sezatori. Un alt obicei din Lisa este furatul portilor. De Sfantul Andrei, feciorii din sat fura portile caselor unde sunt fete de maritat. Fratii si tatii domnisoarelor pazesc portile, le ung cu smoala sau le leaga cu sarma pentru a nu fi furate. Se spune ca fata careia i se fura poarta se va marita in anul urmator.
Dupa atatea piramide si mistere neelucidate (vezi articolele precedente), am hotarat sa vizitam si un loc mai bine plasat din punct de vedere istoric si temporal, Valtorile de la Lisa. Am pornit din Sambata de Sus unde eram cazati si nu peste mult timp am ajuns la Lisa, un satuc pitoresc de munte. Inainte de a intra in sat am gasit un indicator SPRE VALTORI si am mers pe un drum pietruit pana la o casa unde am parcat masina. Din curte a iesit o doamna simpatica ce ne-a luat in primire, ne-a taxat cu 8 lei de persoana, (copiii gratis) si ne-a prezentat afacerea familiei. Prima oprire a fost micul magazin unde vindeau toale din lana pufoasa numite si “straie” si alte obiecte din acelasi material facute in familie.
De acolo am fost condusi la valtori, aceste masini de spalat antice construite din lemn, pe curgerea unui rau curat. Este un adevarat miracol sa mai vezi asa ceva in era tehnologiei digitale ultra-sofisticate, dar incursiunea in acest loc este menita sa ne aduca cu picioarele pe pamant. Traditia valtorilor din comuna Lisa de langă Fagaras a fost continuata din tata in fiu, iar acum valtorile sunt in grija celei de-a cincea generatii.
Dupa ce am admirat valtorile am fost condusi intr-o sala in care erau tot felul de masini pentru prelucrarea lanii, masini achizitionate de la fabrici falimentate dupa caderea comunismului. Aceste masini daraceau firele, le pieptanau, le intindeau si ulterior faceau gheme mari de lana. Alaturi, intr-o alta sala exista un vechi razboi de tesut. Imediat langa cladirea cu utilaje exista o alta cladire micuta in care sunt niste cilindri gigantici de care se prind “straiele” care ulterior sunt trase prin maracini si cuie pentru a le face pufoase si paroase.
Procesul tehnologic de prelucrare a “straielor”este urmatorul:
- Prima operatiune este „valtoritul“. Tesaturile din lana se introduc intr-un fel de cos din lemn plasat in apa şi sunt invartite ca intr-o masină de spalat, timp de sase ore. Totul este actionat prin forta apei.
- Dupa spalare, tesatura se intinde la soare, unde este lasata la uscat. Prin aceasta tehnica, tesatura se ingroasa.
- A doua etapa este numita „paruit“. Tesaturile se aseaza pe un cilindru de doi metri, actionat tot de forta apei, care se invarte peste un covor de tepi si maracini, pentru a scoate firele.
- Odata bine „pieptanate“, tesaturile se asează din nou in valtoare alte sase ore.
- Ultima etapa este numita „asezatul in cuptor“. Este vorba despre o camera cu o temperatură de 70 de grade, ca o sauna uscata, unde tesatura se usuca, iar în final dimensiunile se reduc la jumătate. Astfel se obţin covoarele miţoase din lână 100% naturala, fara niciun fel de prelucrare industriala.
In ziua de azi familia pastratoare a traditiei valtoritului traieste din biletele de intrare, din vanzarea de tesaturi lucrate in familie si din spalarea covoarelor localnicilor si a altor obiecte greu de spalat in casa. Pare uimitor dar dupa o jumatate de ora de valtorit covoarele si tesaturile din lana sunt perfect curate si au culori stralucitoare, fara a folosi nici un produs chimic.
Atentie locul este inchis sambata!