Centrul oraselului Castel di Sangro unde ne-am petrecut vacanta de vara era impanzit cu pliante turistice si cu puzderie de afise care mai de care mai aratoase menite sa atraga turistii in toate zonele invecinate, fiecare satuc sau comuna organizand in aproape fiecare zi cate o asa-numita “sagra” sau sarbatoare.
Exista sagra dedicate lui Cazzariele e Fasciole, Sagra del Tartufo, Sagra della Pecora (sarbatoarea oii), Festa del Brigante (petrecerea haiducilor) si multe altele care mai de care mai ispititoare. Prin tot noianul de sagre am remarcat un afis mare care publiciza un mare rodeo, prezentat ca fiind cel mai mare rodeo European. Nu puteam sa ratam asa ceva mai ales ca toata nebunia tinea vreo saptamana intreaga.
Am sarit noi intr-o dupamasa in masina si am purces catre un satuc pitoresc pe nume Vastogirardi situat cam la vreo 2 ore de mers cu masina pe un drum montan cu multe serpentine si cu peisaje de vis.
Zona respectiva este la o altitudine mai mare si fiecare satuc are ca traditie locala cresterea oilor, caprelor, vacilor, cailor si a altor oratanii de poiata. Fermele localnicilor sunt foarte bine ingrijite, de ambele parti ale drumului am admirat pasuni enorme cu fanete, raulete bine indiguite, mici hidrocentrale private, grajduri falnice si curate.
Oamenii locului sunt buni gospodari si traditia este transmisa din tata in fiu de multe generatii. Am trecut pe langa localitati cu nume amuzante, de exemplu Capracotta (capra prajita) sau Vaccareccia (asta cum sa o interpretez…vaca gatita in casa?!).
Tot admirand noi peisajul am ajuns la destinatia noastra ferma de cai Staffoli situata chiar la iesirea din Vastogirardi. Ferma detine un teren enorm de sute de hectare, un restaurant renumit in zona, loc de joaca pentru copii si desigur zeci de cai superbi si alte animale. In fiecare an aici se organizeaza cel mai mare rodeo din Europa. Pe un camp intins se aflau parcate zeci de masini speciale care adusesera cai din toata tara, rulote pentru participanti si staule pentru caii ce urmau sa participle le rodeo. Toate astea erau flancate de rotocoale enorme de fan parfumat si plin de greieri sonori.
Chiar la intrare se afla zona comericala, multe tarabe care vindeau echipament de cowboy, haine specifice, cizme minunate lucrate manual, palarii, harnasamente pentru cai superb lucrate din piele cutite prelucrate pe loc, haine specifice indienilor americani si tot felul de accesorii de-ale iubitorilor de cai dedicate multimii de gura-casca venita ca la urs. In centrul zonei comerciale se aflau mesele cu umbrelute unde cowboii insetati si infometati puteau manca si bea alaturi de publicul numeros, tot felul de beri locale si mancaruri specifice vacarilor. Un nene pitoresc chinuia o pianina antica pe model “vestul salbatic”, interpretand destul de dogit muzica specifica filmelor western.
Trecem pe langa o adapatoare pentru animale si ajungem la piesa centrala a alesei adunari, arena. Era mare, flancata de 3 tribune si numeroase lampioane pentru o nocturna perfecta si gazduia, in ziua respective, concursul de selectat si manat viteii. In fiecare seara exista alt program, iar la finalul perioadei s-au castigat trofee importante.
Ne-am asezat in tribuna si am incercat sa intelegem ce se petrece acolo. Echipe de cate 2 cowboy intrau calare in arena in aplauzele frenetice ale multimii. In arena astepta o turma de vreo 15 vitei oarecum speriati si numerotati pe spate.
De la tribuna oficiala li se dadea tema cowboilor, de exemplu sa mane viteii cu numerele de la 3 in sus intr-o mica imprejmuire aflata intr-o margine a arenei. Exista un timp determinat iar baietii trebuiau sa selecteze cu ajutorul cailor viteii cu numerele respective, in ordinea numerelor, si sa ii introduca in imprejmuire. Putini reuseau sa execute toata treaba dar vreo 2 echipe din 15 cate am urmarit noi, chiar au introdus toti viteii.
Era distractiv mai ales ca multimea avea favoritii ei si ovationa de mama focului mai ceva ca la fotbal. Pe campul alaturat arenei se desfasurau spectacole de dansuri de grup tipice americanilor, pe acorduri de muzica country cantata draceste de o trupa locala extrem de colorata. Si aici existau reguli. Cantaretul spunea dansatorilor ce sa faca si cum sa se miste in timp ce canta. De exemplu in timp ce proprietarul viorii scotea fum din arcus, solistul canta destul de aritmic “ne invartim de 2 ori, pocnim din cizme si schimbam partenerii”. Toata lumea se executa vioi la schimbat partenerul. “Fetele trec pe dreaaaapta si baietii pe staaaanga”, haulea in microfon cantaretul. Hop, trop toata lumea se separa. “Baietii dau cu palaria in piaaaatra si fetele pocnesc cizmele cu fooooc! ” Cea mai tare faza a fost cand solistul a ordonat puparea partenerului altcuiva in timp ce iti legi cravata. Foarte amuzante dansurile de grup, chibitii de pe margine (ca noi adica) se tineau cu mana de burta sa nu plezneasca de ras. In tot vacarmul general o caruta cu coviltir plimba copiii pe tot terenul fermei, adica plecau de la zona cu tarabe si se mai intorceau dupa vreo 30 de minute de haladuit pe pasunea enorma. Pentru adulti se efectuau plimbari calare.
Intamplator in ziua in care am fost noi la rodeo se anunta super-luna, luna aceea enorma si stralucitoare si colac peste pupaza intrau si Perseidele (ploaie de meteoriti anuala) in decor asa ca am hotarat sa stam la rodeo pana tarziu pe la 1 noaptea. Am incercat si mancarea vacarilor, am luat un ciolan de porc la cuptor si cateva arosticini de oaie, vreo 2 beri si am lasat acolo in total 23 euro.
Cu burdihanele pline ne-am asezat langa un frumos foc de tabara si am admirat luna enorma care rasarea din spatele muntilor. Din cand in cand cerul era brazdat de meteoriti arzand iar atmosfera era pur si simplu de basm. Focul troznea si arunca scantei in noapte, fumul urca catre luna enorma iar scapararile fulgeratoare ale meteoritilor luminau cerul si smulgeau strigate de admiratie din piepturile privitorilor.
Se lasa frigul pe varful muntelui. Seara se incheia si tarabele se inchideau. Pe noi ne asteptau 2 ore de condus pe un drum pustiu de munte…dar nu era asa. Drumul nu era deloc pustiu! Din loc in loc vulpi cu ochi scanteietori si coada stufoasa sareau din tufe si traversau strada intr-o incercare disperata de suicid. Trebuia sa mergem foarte incet deoarece locul era plin de ele. Unele chiar mai curajoase se opreau pe marginea drumului si se uitau la noi fara frica. Am deschis geamurile si am lasat aerul de munte si cantecul greierilor sa intre in masina. Luna lumina feeric toata valea si muntele sclipea in mod inexplicabil de parca ar fi avut o aura magica. Undeva in intuneric se auzea latratul unui caine paznic al oilor. Si asa, conducand incet ca sa nu ranim vreo vulpe mai tanara si neexperimentata, am incheiat inca o zi minunata in zona Abruzzo.
Iata cum arata acest minunat rodeo: