Hostel HVAMMUR – Hofn, ISLANDA

Am ajuns cu bine, sanatosi si voiosi la destinatia noastra Hofn. Hofn este un orasel mic, de pescari de unde se pleaca in excursii pe ghetari, la fotografiat balene sau la vizionat eisberguri. Cladirea hostelului este undeva langa micul port al orasului. Nu exista o receptie dar am gasit un buton pe care scria sa sunam.

9

Am sunat si un nene a spus ca vine imediat, sa intram in hol ca sa nu ne bata furtuna. A venit si nenea dupa cateva minute si ne-a comunicat ca de fapt el inchiriaza mai multe case prin orasel si ca ne duce la un apartament special pentru 8 persoane. Pe Buburuzeri i-a dus in alta casa si pe Daci in alta. Ne-a cerut plata pe loc, si a costat echivalentul a 50 euro de persoana. Dupa ce am incheiat operatiunea l-am urmat cu masina prin sat pana la posta. Deasupra postei se afla apartamentul destinat noua. Am urcat pe scari pana sus si ne-am ales camerele. Erau camere de 2 persoane, 2 din ele cu paturi duble si doua cu paturi separate.

2 1

Un hol lung lega toate camerele de o singura baie cu cada si toaleta. Exista un living mare si spatios cu televizor si vreo 3 canapele confortabile.

5

Bucataria era dotata cu tot ce ii trebuie unei bucatarii: frigider, aragaz, dulapuri cu vase, aparat de cafea, prajitor de paine, masina de spalat vase. Alaturi intr-o camaruta era spalatoria in care exista masina de spalat rufe si inca o chiuveta.

6 4123


7

 

Exista WiFi dar de doua zile cazuse internetul in tot satul, deci era inutil. Problema cea mai mare era unica baie, mai exact unica toaleta care ar trebui impartita la 8 persoane, majoritatea fete.

8

Cu chiuvetele era bine ca exista una in bucatarie, una in spalator si una in baie. Inca o problema era existenta unei camere in afara holului, holul avand o usa care se inchidea automat. Intamplarea a facut ca exact noi sa stam in camera aia iar noaptea usa s-a inchis si nu am mai putut ajunge la baie. Nu am vrut sa trezesc pe nimeni asa ca m-am chinuit pana dimineata. Dimineata am scartait la usa si din fericire un baiat m-a auzit si a deschis.

Pentru a lua micul dejun trebuia sa luam masina si sa ne deplasam la locatia initiala. Nu era departe dar totusi…

La parterul cladirii se afla o mica sala cu cateva mese, unde sotia proprietarului se spetea sa taie ouale fierte in feliute subtiri. Micul dejun era compus din rosii, castraveti, oua fierte taiate feliute, cateva soiuri de dulceata, feliute de portocale, oarece cereale, lapte, sucuri, cafea, ceaiuri, feliute de cascaval si vreo 2 tipuri de mezeluri. Pe langa grupul nostru mai erau si alti turisti iar micuta sala de mese era neincapatoare. Noroc ca am ajuns la cateva minute diferenta caci altfel nu am fi incaput toti acolo.

11 10

 

Ne-am odihnit bine aici, micul dejun a fost ok, nimic deosebit. Acest hostel are preturile cele mai mici din zona si totusi 50 euro de persoana, respectiv 100 euro de camera mi se pare cam mult. Deh, vorbim de Islanda iar pe acolo asta e un pret “mic”

Cam asa arata HOFN daca nimeriti o zi fara furtuna:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *