Dupa multe ore petrecute prin aeroporturi, Istanbul si Sharjah si dupa multele ore de zbor, 1 ora pana la Istanbul, 4 pana la Sharjah si 4 pana la Kathmandu, iata-ne ajunsi cu bine in micutul aeroport care ne astepta cu multa caldura si cu o imensa coada la plata vizei de intrare (25 dolari de caciula). Am luat formularele si am inceput sa le completam cu un pix cumparat ad-hoc si postit pe la toti membrii grupului.
Va recomand sa pastrati biletele din avion pentru ca vi le cer la ridicarea bagajelor. Aeroportul din Kathmandu este mic si cochet si pe coridorul de sosire sunt multe panouri pe care scrie: Buddha s-a nascut in Nepal. Bun venit in tara lui Buddha! Ne-am indreptat catre coada imensa pentru plata vizei, coada formata din cauza sosirii altor 2 avioane. Caldura mare monsher! Toata distractia cu viza a durat inca vreo 2 ore si dupa toata aceasta oboseala am data navala afara din aeroport unde ne astepta ghidul nostru vesnic surazator. Era dotat si cu un autocar frumos cu aer conditionat, iar la urcarea in autocar ne asteptau niste minunate ghirlande de flori portocalii pe care ni le-a pus de gat urandu-ne tuturor celebrul deja NAMASTE (Divinitatea din mine saluta Divinitatea din tine).
Si asa frumos impodobiti si frumos mirositori…ma rog in limitele rezistentei tricourilor parfumate prin magazinele duty free din multele aeroporturi strabatute…am purces catre marea si inedita aventura.
Nepalul este o tara cu populatie 81% hindu si 9% buddhista, buddhismul fiind o ramura a hindu si nefiind o religie in sine ci un mod de viata. Cea mai veche religie din lume este hindu, urmata apoi de Buddhism (care nu este de fapt religie). In religia hindu sunt peste 3000 de idoli si zeitati cele mai importante fiind: SHIVA, KRISHNA, GANESH (fiul lui shiva), BRAHMA, SARASVATI, VISHNU, pe ei i-am vazut reprezentati cel mai des sub forma de statuete sau pe frontispiciul camioanelor de marfa. L-am intrebat pe ghidul nostru daca exista si zeitati rele si mi-a spus ca exista multe cel mai important demon fiind YAMAHA…na, poftim de te mai da cu motocicleta! In Nepal sunt o multime de temple hindu si stupe buddhiste despre care va voi povesti pe larg la momentul potrivit. Deocamdata o sa va descriu Kathmandu.
Kathmandu, orasul contrastelor, orasul din creierii Himalayei, orasul sfant al lui Shiva, se deschidea in fata noastra intr-un imens nor de praf. Strazile pe jumatate asfaltate, pe jumatate desfundate, trotuare in mare parte inexistente dar frumos conturate cu borduri!!!… Da, am ras de ne-am prapadit! Se pare ca zeul atotputernic al bordurilor loveste chiar si acolo! Pe tot drumul de la aeroport pana la hotel am vazut o lume nebuna, o alta planeta, un musuroi de furnici agitate, masini, claxoane, scutere, biciclete, vanzatori ambulanti de orice, copii iesind de la scoli, maimute talambe atarnate de firele de electricitate, maimute pe sosea, maimute pe trotuar, vaci tolanite in mijlocul intersectiei celei mai aglomerate, vaci pe trotuar, vaci la poarta scolii, caini cu cozi in covrig (observati diferenta fata de cainii occidentali care umbla cu covrigi in cozi!!). Si apoi vacarmul cel mai absolut si mai dezorganizat pe care am putut sa il admir din siguranta autobuzului nostru…. milioane de claxoane…politicoase! Da, exact, lumea claxona doar ca sa se avertizeze reciproc deoarece nu exista nici macar un semafor, nici macar o trecere de pietoni, nici macar o limita de viteza, nici macar o regula elementara de circulatie.
Si colac peste pupaza, nu am vazut nici un accident! Foarte rar am vazut cate un politist cocotat pe un mic piedestal in miezul cate unei intersectii super-aglomerate, dar mare lucru nu prea facea, parea ca doar se uita la masini si aproba linistit din cap.
Orasul mi s-a parut de la bun inceput fantastic, venit dintr-o carte buna pe care o citesti cu placere la ceas de seara.
Am ajuns la hotelul nostru MOON LIGHT, micut, cochet, de 2 stele, plasat in inima orasului, exact in zona de cumparaturi si de distractie, zona numita Thamel. Un hotel curat, linistit si cu oameni foarte primitori. Ne-au cazat imediat si am dat navala sa luam o gura din nebunia de afara. Si nebunie era! Am pornit la trap pe stradutele pline de mici magazine care vindeau de toate, pulovere de casmir, pulovere din par de pui de yak, esarfe din pashmina, statuete, obiecte de cult hindu, obiecte de cult budhist, carti, mandale pictate manual de calugari sau de novici (preturile erau in functie de cel care a pictat si de incaracatura lui energetica), haine, pantofi, cartele si telefoane, carne…ups…dam banda inapoi…. printre toate astea, pe mijlocul drumului la o taraba atarnau halci de carne dospita, pline de muste care erau alungate binevoitor cu un pamatuf din par de oarece behaitoare.
Alaturi taraba cu peste…mirosul lui l-am uitat imediat ce din spatele unei masti chirurgicale m-au privit doi ochi superbi, conturati frumos cu negru. Femeile din Nepal sunt frumoase!
Ne-a trecut prin cap sa cumparam o cartela de telefon pentru a vorbi acasa caci altfel ne usca la buzunare batranul nostru orange. Am intrat intr-o dugheana care vindea asa ceva si am vrut sa cumparam una. Sa vedeti ce chestie…au facut copie dupa pasaport, au cerut o poza (noroc ca aveam la noi una ramasa de la viza, ca si acolo e nevoie de poza) si au luat amprentele de la 2 degete, plus un teanc de hartii pe care le-am semnat! In sfarsit, cu amprente cu tot, merita sa cumparati cartela de acolo pt ca va costa convorbirea cu Romania doar cativa centi pe minut! Recomand!
Dar sa va povestesc ce inseamna sa te deplasezi printre aceste stradute. Pai simplu! Cu ochii in 100 de directii deoarece nu exista trotuare si nici restrictie de circulatie, prin urmare pe o straduta lata de 2-3 metri sunt produsele de la tarabe pe ambele parti, biciclete, pietoni, ricse, scutere si chiar cate o masina din cand in cand. La un moment dat eram pe un gang ingust cam de 1 metru si din ambele sensuri veneau scutere.
Am sarit in prima dugheana si am vazut ca ambii scuteristi isi schimonoseau ghidoanele in fel si chip ca sa incapa unul pe langa altul, dar fara nervi, fara ura, fara injuraturi, ci zambind politicos unul la altul. Peste toata nebunia se ridica la fiecare pas nori de praf, dealtfel majoritatea locuitorilor poarta masti chirurgicale pe fata, mai putin noi cei mai turisti dintre turisti! Abia am reusit sa ne saturam de plimbare ca ghidul nostru ne-a invitat la o cina traditionala la un restaurant de 5 stele aflat in incinta unui hotel de 5 stele. Ne-au asezat la masute inalte de 20 cm, unde trebuia sa stai cu genunchii sub tine sau sub altii, dupa caz, si a urmat o seara minunata cu 5-6 feluri de mancare traditionala si cu multa muzica si dansuri traditionale. Aici am luat contact pentru prima data cu una din berile locale pe numele ei Everest (cum altfel?!) dedicata unui vanjos sherpa pe numele lui Nima Gombu care a batut recordul de 12 urcari pe Everest! (Intr-un articol precedent am scris despre urcarea pe Everest si cat de greu este sa o realizezi).
Ceea ce mi-a placut cel mai mult in Kathmandu a fost bucuria, linistea si multumirea de sine pe care o vedeam pe toate chipurile ce ne ieseau in cale. Oameni simpli, imbracati modest, impingand la o ricsa sau incercand sa iti vanda ceva, copii in drum spre scoala imbracati in uniforme, batrani cu chipurile brazdate de ani, vanzatorii de tricouri pe care ti le brodau pe loc cu modelul ales, negustorii de casmir…toti aveau pe fata pacea si linistea specifica credintelor hindu si budhiste. Nimeni nu agresa pe nimeni, nimeni nu era nervos, nimeni nu se plangea de calitatea vietii, nimeni nu se certa cu nimeni, nimeni nu se impingea. Se pare ca au inteles sensul existentei lor si o iau ca atare, asa cum este ea.
Pe langa toata nebunia de pe strazi, din loc in loc se afla cate o piatra considerata sfanta si inconjurata cu gardulet inalt numai de vreo 20 cm, piatra care este venerata de trecatori si stropita cu prafuri colorate. Acum sa facem un exercitiu de imaginatie: inchideti ochii si transpuneti-va cu ochii mintii pe o strada asa cum am pictat-o eu mai sus, claxoane, scutere care trec razant pe langa voi din toate directiile, vaci, maimute, vanzatori care te poftesc in dughene, ricse care vin atat de aproape incat te gandesti ca se rastoarna peste tine si voi cu ochii in toate directiile, vantul care va sufla un norisor pufos de praf in ochii speriati si deodata, in timp ce va uitati dupa o taraba plina cu carne ornata cu muste din belsug……POOOOOF! Un genunchi tras puternic in garduletul care protejeaza o piatra sfanta! Tulaaaai nene ce durere!!! Ochii lacrimeaza…oare de la praf?! Si pantalonii sunt colorati frumos cu praf roz-rosu-violet de la piatra cu pricina! Strangi din dinti si zambesti ca sa nu faci nota discordanta cu personajele senine si fericite din jurul tau.
Nu-i nimic zeul Shiva este maret si iti va lua durerea cu mana la primul magazin de casmir unde intri schiopatand si afli ca un pulover moale si pufos costa numai 8 dolari…. chiar ca iti va trece durerea la asemenea prêt stiind ca in occident asa ceva ajunge pe la 200 euro!
Hai sa va povestesc si de ce Kathmandu este numit orasul sfant al lui Shiva. Se pare ca marele zeu hindus, dorind sa ramana singur cu gandurile sale si nereusind acest lucru in India, unde era urmat de hoarde de credinciosi, a disparut intr-o zi si nimeni nu l-a mai gasit. Zeul a descoperit valea Kathmandu si s-a stabilit intr-o pestera privind zilnic peste pasunile verzi, apele linistite si meditand in solitudine absoluta. Dupa multi ani credinciosii indieni i-au dat de urma si cand au vrut sa vina sa il salute la pestera lui acesta a disparut pentru totdeauna lasand in urma o movilita de pamant.
Credinciosii au fost extrem de tristi si au ramas langa movilita mai multe zile. In fiecare zi o vaca venea si stropea cu lapte acea movilita de pamant. Atunci ei si-au dat seama ca zeului ii placea laptele de vaca si au decretat vaca drept animal sacru. Nimeni nu are voie sa faca rau unei vaci, pedepsele pentru astfel de fapte fiind mai drastice decat in cazul unei crime. Iata de ce vacile stau linistite in mijlocul intersectiei si nimeni nu se supara ca blocheaza traficul.
In Kathmandu si in Nepal in general exista o mare problema cu electricitatea. Doar unele case si toate hotelurile si restaurantele au generatoare de curent dar dupa ora 22 acestea trebuie oprite pentru ca deranjeaza somnul vecinilor. Putine baruri si restaurante din centru au voie sa ramana deschise dupa aceasta ora. Majoritatea strazilor nu sunt luminate dar nicaieri nu m-am simtit mai in siguranta decat acolo. Deci lumea traieste sanatos, se culca devreme, se scoala devreme si cu pofta de viata. Mai greu era cu telefoanele, era imposibil sa le incarcam la hotel pentru ca mereu ajungeam tarziu, noroc ca in autocar existau prize in dreptul fiecarui rand de scaune si a fost mai mult decat suficient pentru ca stateam mult pe drumuri. Recomandare: faceti dus inainte de ora 20 ca mai tarziu nu mai e apa calda pe nicaieri!! In prima seara noi am stat nespalati caci am ajuns tarziu de la restaurant, adica pe la vreo 22.
In urmatoarele povestiri o sa aflam ce se poate vizita in Kathmandu.
