Am descoperit aceasta micuta oaza de verdeata in timp ce urcam cu funicularul cel ciudat catre Grotte del Cavalone in apropiere de comuna Palena (vezi povestea precedenta).
Restaurantul cocotat la 1400 metri in varful muntelui este imposibil de ratat pentru ca din minunatul funicular care te aduce sus, sari direct in el! Odata ce ai sarit in restaurant, mirosul de frigarui la gratar te da gata, nu ai cum sa treci indiferent sau sa te uiti in alta parte. Nici noi nu am trecut indiferenti mai ales ca am ajuns acolo pe la ora pranzului. Cu matele chioraind am fost purtati, exact ca in desenele animate, de fumul aromat catre sala de mese care beneficiaza de un perete de sticla de unde poti admira in voie valea adanca si verde, peretii verticali de stanca si funicularul de unde sar afara tot felul de turisti colorati si zgomotosi.
Un turist cu un catel se delectau chiar la intrare cu minunate arosticini (frigarui de oaie). Le imparteau frateste si molfaiau in liniste cu ochii aiurea prin frunzisul cel verde care inghitea micuta cladire. Instinctele noastre primare pusesera luminile de avarie si semnalizau a foame si a reflexe conditionate de salivatie intensa. Lungind putin gatul am vazut si o mica terasa amenajata simplu la umbra pomilor. Am ales sa stam afara pentru a ne bucura din plin de minunata zi pe varf de munte. In spatele micului restaurant era un mic gratar ciudat pe care se prajeau frigaruile (vezi foto). Pe deasupra noastra treceau una dupa alta cutiutele verzi ale funicularului incarcate cu turisti ale caror nari se dilatau in timp ce survolau zona cu gratarul.
Randurile celor doritori de papa bun se ingrosau cu fiecare minut si astfel in maxim 10 minute si restaurantul si terasa erau pline ochi. Pana la urma gratarul e cea mai buna reclama pentru un restaurant, se simte de la distanta! Meniul ne-a fost adus de stapanul locului si continea multe chestii, evident, la gratar: arosticini (frigarui mici de oaie), porc la gratar, dar si paste garnisite cu tot felul de bunatati locale gen tartufo sau branza pecorino si mai ales ceva ce ne-a placut foarte mult, multe tipuri de bere artizanala produsa in zona parcului national Majella. Se pare ca in fiecare satuc din zona exista o mica productie de bere realizata de maestri berari autohtoni. Se organizau si cursuri de o zi pentru asa ceva. Am ales la intamplare din lunga lista o bere locala produsa intr-un satuc vecin, foarte acidulata si foarte aromata (vezi foto). Chiar a explodat si a improscat peste tot cand a fost desfacuta. Am primit alta si a fost foarte buna dupa ce au desfacut-o cu mare atentie ca sa nu mai sara peste tot ca prima.
Acest restaurant este gestionat de o familie care lucreaza acolo cu catel cu purcel. Capul familiei, in nene rotunjor posesor al unor obrajori imbujorati feciorelnic, prelua comanda si invartea carnea pe gratarul fumegator. Mama familiei gatea prin bucatarie iar fiica debarasa mesele si servea. Se miscau ca pe roti si faceau balet printre mese cu ochii in patru ca nu cumva vreun client sa plece nemultumit sau sa astepte prea mult. Servirea nu a durat mult iar produsele au fost foarte bune si proaspete. Nenea s-a laudat in gura mare ca tot ce gatesc ei provine de la fermieri locali si nu de la vreun supermarket. L-am crezut pe cuvant pentru ca gustul era autentic, ca pe vremuri. Dealtfel nici nu exista vreun supermarket prin apropiere. Pretul, foarte acceptabil, 25 euro pentru 2 persoane, a inclus 1 litru de bere, 10 arosticini, o friptura, 2 portii cartofi la cuptor si 2 salate. Pe deasupra am comandat si o genziana mica si o cafea ca sa punem cep!
Cu burtile bine puse la cale si cu capul incetosat de la bere si genziana, am purces catre vizitarea grotelor. Hic! Hic! Sincer, de asta am facut 10 minute pe scarile care duceau la grote si nu mai putin, plus pufaituri si picioare grele…. hihihihi
Restaurantul merita incercat mai ales ca muntele produce foame si…. sete! Sa fie primit!