Proaspat intorsi noi de la frumosul rodeo din Vastogirardi, am decis sa continuam tenta cowboy-rodeo cu un restaurant specific aflat cam la 1 ora de condus din Castel di Sangro spre Vastogirardi, cam pe la jumatatea drumului.
Restaurantul respectiv ne-a fost recomandat de niste prieteni care erau extrem de entuziasmati de locul respectiv. Ne-au spus sa nu ne asteptam la ceva lux ci la o mancare fenomenala, preparata in casa si la multa lume care mananca acolo cu noi.
A fost destul de greu sa gasim locuri la pranz, am sunat inainte, am facut rezervare si pregatiti sa “rupem masa”, am pornit la drum. Masina huruia pe serpentine printre peisajele montane superbe, iar burtile noastre chioraiau duios la fiecare curba. Dupa o ora am oprit langa o casuta destul de greu de depistat (noroc cu gps-ul), pe marginea drumului, pe o parte erau parcate puzderie de masini, iar pe cealalta parte era haul garnisit cu peisaje minunate. Am urcat cateva scari si am intrat intr-un restaurant mititel, frumos decorat dar super plin cu oameni.
Ni s-a indicat un loc afara, ceva mai sus, pe o terasa amenajata simplu si rustic si acoperita cu un plastic verde. Imediat ni s-au intins fete de masa din panza peste mesele greoaie din lemn, si am luat loc pe bancute. Vanticelul adia racoros si peisajul din fata ne facea o foame de lup. Alaturi de noi o mica gradina de legume cu o gramada de rosii asteptand sa se coaca si cu zucchini mititei printre care se plimba catelul rotund-spre-patrat al restaurantului.
Apare un nene si ne intreaba ce vrem sa mancam, noi cerem un menu dar nenea ne spune “meniul sunt eu! ”. Noi mirati il intrebam ce are de mancare, el zambind hatru se uita la noi si zice “ci penso io!” adica lasati pe mine. Se intoarce din calcaie si dispare. Noi eram din ce in ce mai uimiti de fenomen. Un vecin de masa vazand ca suntem noi pe acolo zice ca putem avea incredere, o sa ne placa. Ne mai relaxam si ne minunam cum de catelul ala rotund-spre-patrat dotat cu niste picioruse scurte de-o palma, nu se rostogoleste la vale. Era chiar vioi si se lupta cu un ciolan primit de la un mesean.
Nu trece mult si apare nenea cu o cana mare de vin si apa din belsug, urmat de o tanti foarte joviala incarcata cu farfurii pline de diverse chestii aperitive, salam local uscat, branzeturi cu tartufo, legume la gratar cu sos de usturoi, ficatei prajiti, fasole fiarta, orz fiert cu sos, branza mozzarella cu rosii, prosciuto crudo si multe altele plus focaccia calda si parfumata. Salivam mai ceva decat cainele lui Pavlov si abia asteptam sa furculitam prin farfurii. Se uita omul la noi cum ne repezim la instrumente si il fulgera ideea ca suntem extrem de flamanzi. Se intoarce si fuge inapoi in restaurant.
Nu trece mult si apare cu farfurii aburinde de paste cu tartufo care miroseau de la o posta…. mamaaaa…sarim din nou pe farfurii si ne delectam papilele gustative din plin. Dupa cateva minute apare omul nostru cu alte farfurii cu cotlete la gratar si cu o cana din lut plina de arosticini (frigarui) de oaie. Ne pleznesc curelele de la pantaloni dar nu ne lasam infranti! Continuam sa furculitam cu spor iar lupta se incheie cu victoria noastra….totala!
Omul chibzuieste in sinea lui si mai dispare o data. De data asta se intoarce cu o farfurie intreaga de prajituri locale cu marmelada numite “crostata”. Ei bine, in fata lor am capitulat, am ridicat steagul alb, nu mai incapea nici o firmitura darmite toata farfuria.
Sotul meu s-a indragostit de bautura locala numita Genziana, bautura dulce-amaruie produsa prin fermentatia in alcool a radacinii florii respective (floare protejata teoretic prin lege). A comandat o genziana si un limoncello si nenea a adus sticlele pline, le-a pus pe masa si a zis sa bem cat dorim din ele ca el nu le masoara. Iarasi am ramas uimiti si ne-am gandit ca va trebui sa ne scarpinam adanc prin buzunare, vai de noi! Am mancat pana am pleznit, am primit si 2 sticle de bauturi fara limita plus vinul de la inceput si nu aveam idee de pretul nici unui produs.
A venit in sfarsit si momentul “magic” al solicitarii notei de plata. Omul fara alte comentarii a spus 30 euro. Incredibil pretul! Nu ne-a venit sa credem ca era atat de ieftin! Am revenit de multe ori la restaurantul respectiv si de fiecare data a fost la inaltime.
Practic familia care se ocupa de el gateste in ziua respectiva cateva feluri de mancare si asta este. Nu exista meniu dar nici nu este nevoie! Trebuie doar sa te asezi la masa si sa astepti cuminte ca sa vezi ce a gatit doamna in ziua respectiva. Foarte interesant concept, interesanta prezentare rustica, preturi foarte bune si mai ales mancare proaspata produsa in ferma proprie. Asa se explica multimea prezenta zilnic in mijlocul pustietatii la o ora de mers cu masina de orice localitate. Asa se explica dificultatea cu care gasesti loc liber, asa se tine o afacere! Am ramas fara cuvinte! Merita din plin!
PS. Era sa uit de catelul cel rotund-spre-patrat care s-a ales cu oasele de la noi plus oasele de la alte 2 mese plus alte oase aduse din interior de o doamna. Nu inteleg unde au intrat toate! Mister total!