Daca vrei si tu sa ajungi in aceste locuri de poveste fii cu ochii pe agentia de turism Vikingul Saltaret. Vezi aici filmul realizat cu grupul agentiei in aceste locuri.
Demuuuult, pe vremea cand triburile tracilor traiau mandre si fericite pe plaiuri binecuvantate, pe vremea cand frunza si ramul le stateau alaturi iar animalele padurii le serveau drept exemplu de viata, intr-un trib razboinic si harnic pe nume Visa, in palatul regelui, s-a nascut o fata cu puteri magice daruite de zei. Ursitoarele spuneau ca fusese zamislita cu insusi marele zeu Nabu (Apolo), zeul soare, ce apucase sa sarute frumoasa regina in zorii unei zile senine de vara. Altii spun ca insasi Mama Pamant, Isis, o zamislise prin magie in pantecele reginei. Oricum ar fi fost, fata era blanda si cuminte in copaia de aur incrustata cu nestemate stralucitoare si mari cat oul de porumbita, in care parintii ii facusera culcus demn de o printesa. Cerurile devenisera mai stralucitoare dupa nasterea ei, iar pe bolta aparuse o stea mare, de curand aruncata acolo de Zeus, cainele vanatorului Orion, caine pe nume Sirius. Sirius pulsa misterios in fiecare seara, de parca ar fi latrat jucaus alaturi de stapanul sau. De cate ori pulsa, mica printesa intindea manutele si il chema la ea. Parintii o numisera Bastet (ochiul care vede tot). Isi dorisera un nume demn de o viitoare regina, un nume care sa emane putere si demnitate. Crestea mandra printesa intr-un an cum cresc altii in 10. Pe la varsta de 5-6 ani, intr-o dimineata cu ceata, in curtea palatului ateriza duduind dintre nori un personaj imbracat in roba maronie, cu o gluga lunga ce ii acoperea fata. Regele iesi pe terasa si il privi curios cum leviteaza descult catre sala cea mare a tronului. Il cunostea pe maestrul kapnobatai pe nume Komakiza. Toti regii si reginele, printii si printesele trace erau instruiti si scoliti de aceasta casta de maestri spirituali. De la maestrul Komakiza invatase si el si inaintasii sai. Invatase tainele luptei, levitatiei, comunicatiei telepatice, invatase despre planetele medicinale si despre stele dar si tehnici diplomatice si de manipulare, invatase sa fie drept, viteaz si demn iar inima ii batea pentru pamantul sfant al poporului sau. Stia ca sosise timpul pentru ca micuta lui Bastet sa plece cu maestrul in locuri ascunse in miezul padurilor de nepatruns. O va pierde din ochi pana la varsta adolescentei cand isi va fi insusit toate cunstintele necesare. Era multumit si spera ca fiica lui se va ridica la nivelul asteptarilor. Dupa o scurta imbratisare si o scurta conversatie cu maestrul, regele isi saruta fiica pe frunte si ii dadu o diadema din aur care sa ii protejeze spiritul pe durata initierii sale. Maestrul Komakiza lua printesa pe umeri, il saluta pe rege si cu un salt usor se pierdu printre nori.
Trecura anii in zbor atat de usor, ca baterea de aripi a marelui vultur. Micuta Bastet deveni o tanara razboinica plina de intelepciune si modestie. Sub indrumarea maestrului Komakiza ea deslusi tainele plantelor, tainele zborului intre nori, tainele artei razboiului si ale diplomatiei. Devenise chiar mai inteleapta decat batranul maestru iar intr-o buna zi, acesta hotara ca nu mai are ce sa o invete. Era momentul marii decizii. Printesa putea fie sa se intoarca la palat si sa devina o regina mareata, putea sa urmeze calea “Templelor Vindecarii” si sa devina medic, sau putea sa aleaga cea mai grea cale, cea destinata numai celor mai viteji, mai intelepti si mai drepti- calea iluminarii supreme. Decise sa afle daca cineva are nevoie urgenta de ea sau nu, asa ca zbura spre un nor pufos si privi spre palat. Isi vazu unul dintre frati cum crescuse si ce bine deprinse mestesugul de rege de la maestrul sau kapnobatai. Era viteaz, puternic, demn si drept, asa ca inima i se umplu de bucurie. Simti ca regatul tatalui sau are un viitor maret cu acest frate la conducere. Privi catre cel mai apropiat Templu al Vindecarii. Forfotea de medici si samani puternici si intelepti. Stiau sa vindece mai intai mintea si apoi trupul. Era bine! Pace si liniste avea in suflet. Era libera sa apuce pe calea cea grea, calea iluminarii supreme. Stia undeva, in Muntii Dragonului Adormit*, o pestera unde exista, adanc ascunsa sub pamant, o uriasa biblioteca compusa din cristale de cuart. O civilizatie antica, poate civilizatia tatalui sau ceresc Nabu, cel pomenit de ursitoare, lasase pentru cei care se dovedeau demni, o cantitate uriasa de informatii codate pe aceste cristale, informatii ce puteau fi accesate numai prin anumite tehnici extrem de greu de deslusit. Era puternic atrasa de aceasta pestera numita si Pestera Regilor**, asa ca porni fara zabava in zbor catre acei munti de dincolo de Istru***. Stia de la maestrul sau ca Istrul, este fiul titanilor Ocean și Thetys, frate cu Nilul, Alfeu, Eridan, Struma si Meandru. Cunostea bine zeii cei stravechi mai ales ca prin venele ei curgea si sangele lui Nabu.
Multi ani se scursesera de la intrarea ei in pestera si nimeni nu mai auzi nimic despre Bastet. Se spunea ca cine patrunde in Pestera Regilor in cautarea iluminarii dispare si este considerat mort de cei de afara. La iesire, acesti putini iluminati, sunt considerati renascuti din pantecele Zeitei Mama, Zeita Pamant. Acelasi lucru se intamplase si cu Zamolxe, cel ridicat de daci la rang de zeu. Asa se intampla acum si cu Bastet.
Intr-o buna dimineata, o lumina puternica izvora din inima pesterii, iar o femeie cu port simplu si curat, cu par lung si balai, cu ochi verzi si intelepti ca malachitul, trecu lin pragul de piatra. Privi in jur, asculta cantecul pasarilor, lua o gura de apa de la cele 7 izvoare magice si isi lua zborul catre partile locuite de tribul sau, Visa. Ajunse intr-o clipita la palatul tatalui sau si il gasi pe fratele care intre timp devenise rege. Oamenii il iubeau si il respectau. Se bucura pentru el si dupa cateva zile de petreceri organizate in cinstea reintoarcerii sale, decise sa porneasca prin lume si sa imparta din invataturile dobandite, tuturor celor care aveau nevoie de ele. Purta o rochie simpla si alba cu insemnele samanice ale cultului solar. Picioarele ii erau goale si de un alb mai profund decat stralucirea de marmura a statuilor. Pletele ii fluturau in vant de cate ori isi lua zborul catre nori. Uneori statea pe langa maestrii vindecatori si le impartasea tainele cele mai ascunse ale universului plantelor si ale veninurilor. Alteori mergea la maestri kapnobatai si le impartasea din misterele universului, le spunea despre indoirea timpului si a spatiului, le deslusea tainele marelui salt catre stele si deschiderea glandei pineale. Ba chiar se spunea ca reusise sa devina nemuritoare si avea leacul tineretii fara de batranete si a vietii fara de moarte. Deopotriva maestri, medici si oameni de rand ramaneau uimiti de capacitatile sale. Dobandise o asemenea faima incat oamenii o considerau deja ZEITA. Porni sa imparta din intelepciunea sa catre fratele Istrului, Nilul. Gasi aici o mareata civilizatie care il slavea pe tatal sau ceresc, Nabu, pe care il numeau cu mare respect RA. Zeii din vechime lasasera faraonului multe artefacte ce ar fi putut sa schimbe fata omenirii. Le lasasera in momentul in care au decis sa se intoarca in ceruri, in lumea lor. Stiau ca faraonul, descendent din sangele lor divin, avea sa le pazeasca cu sfintenie. Aici isi descoperi Bastet puterea de a se transforma in pisica, probabil o reminiscenta din sangele zeilor stravechi, ce erau si ei la randul lor schimbatori de forma. Mareata civilizatie de pe Nil o iubea mai presus de orice iar marii lor intelepti o considerau si ei Zeita. Bunatatea din sufletul ei ii impinse pe marii preoti egipteni sa o numeasca zeita familiei, a femeilor, a pruncilor si protectoare a casei.
Multe veacuri a umblat buna Zeita Bastet prin lume imprtind lumina si ajutor dar vremuri tulburi se abatura asupra Egiptului. Un neam de muncitori bine platiti care lucrau la constructia marilor temple isi lasasera mintile tulburate de niste zvonuri conform carora un zeu, ce se dorea a fi unic si unanim venerat, avea sa le daruiasca un pamant roditor si bogat pe care sa il stapaneasca numai ei. In palatul faraonului fusese strecurat cu viclenie un purtator al sangelui acestui neam. Faraoana nu putea sa aibe copii asa ca una din servitoare hotara sa ofere pruncului sau nou nascut o alta viata. Pandi momentul cand faraoana era langa Nil cu suita ei, puse pruncul intr-un cosulet impletit si ii dadu drumul pe fluviu. Faraoana auzi scancetele pruncului din cosulet si il lua la ea in palat. Intre timp avu si ea un copil din propriul sange pe care il crescu alaturi de cel gasit pe rau ca si cum ar fi fost frati. Copilul legitim urma sa devina faraon iar cel gasit, desi avea aceleasi privilegii, fu cuprins de ura si invidie pentru “fratele” sau mai mic. Intr-o zi mintile i-au fost tulburate de zvonurile aduse de mama sa reala (servitoarea), despre acest unic zeu care i-ar fi poruncit sa isi scoata neamul afara din Egipt si sa ii conduca spre Taramul Fagaduintei. Era momentul oportun sa fie si el “sef” peste cineva asa ca se gandi sa puna mana pe artefactele lasate de zei in grija faraonului. El stia ca zeii din vechime au lasat niste arme atat de puternice incat nimeni nu ar fi trebuit sa puna mana pe ele pentru a nu distruge lumea, dar sufletul sau negru si plin de ura l-a indemnat sa le fure si sa distruga familia faraonului ce il crescuse ca pe propriul copil. Acele arme celestiale i-ar fi conferit puterea militara necesara. Asta era “rasplata” pe care o pregatea pentru faraon. Intr-o noapte a furat din palat artefactul pe care noi il cunoastem acum sub numele de “chivotul legamantului” si dus a fost impreuna cu neamul sau catre desert. Faraonul, fratele sau vitreg, l-a urmarit cu armata pana la Marea Rosie. Aici s-a intamplat celebrul episod de despicare a apelor cu ajutorul acestei arme incredibile. In final armata faraonului, impreuna cu acesta sunt inghititi de ape iar chivotul dispare in negura vremurilor.
Erau vremuri de furt si durere. Egiptul ramasese fara faraon. Doar familia acestuia si cei cu sange de zeu puteau sa inteleaga puterea si modul in care functionau artefactele celestiale. Bastet intelege pericolul reprezentat de aceste artefacte, aude de furtul chivotului si decide sa ascunda macar celelalte artefacte astfel incat sa nu mai fie gasite si folosite niciodata. Scoate din trezoreria faraonului un sarcofag special si in el pune artefactele misterioase. Aduna o trupa de kapnobatai, maestri puternici si devotati care sa o protejeze si fuge catre pamantul sacru unde s-a nascut.
Daca va intrebati de ce avea nevoie de protectie cand ea insasi era atat de puternica, raspunsul e simplu: dusmanii erau in posesia chivotului (arma foarte puternica, mai puternica decat armele nucleare), si poate si ale altor arme de acest tip. Prin urmare pleaca spre pamantul unde s-a nascut pentru a cere protectia tracilor, a neamului sau. Ajunge pe meleagurile natale, undeva la granita dintre Bulgaria si Turcia de azi si intr-o padure seculara, gaseste o pestera adanca. Aici o ajung din urma dusmanii si in timp ce ea este in pestera pregatind ascunderea artefactelor, la intrare se da o apriga batalie intre trupa de kapnobatai care o protejeau si dusmanii care incercau sa intre dupa ea. Cu gesturi ample picteaza cu vopsea verde fosforescenta semne magice de protectie dar si explicatii despre ceea ce se ascunde acolo. Se intoarce catre cele 4 zari si arunca incantatii puternice astfel incat nimeni sa nu scape cu viata daca intra acolo. Zgomotele si urletele aprigei batalii ce se da la intrare ajung pana in strafundurile pesterii unde se afla ea. Apuca sa lase si cheia dezlegarii secretelor cu speranta ca alt iluminat va intra si o va gasi. El sau ea va sti cum sa foloseasca puterea artefactelor pentru binele planetei. Se intinde in sarcofag, ia in mana sa alba sceptrul puterii absolute si inelul care poate schimba fata planetei si cu o ultima incantatie, intra in stare de staza. Maestrul Komakiza ii este alaturi boloborosind vraji puternice de protectie. Komakiza inchide capacul sarcofagului, trozneste in podea cu toiagul sau iar urletele bataliei inceteaza. Intrarea pesterii se prabuseste peste ultimii luptatori ramasi cu arma in mana. Dealul de deasupra aluneca incet si inchide de tot intrarea in pestera. Cu un ultim gest maestrul Komakiza atinge radacinile copacilor iar acestia cresc frenetic ascunzand totul. E momentul sa intre si el in stare de meditatie profunda si sa isi intalneasca stramosii din lumea tenebrelor. Nu e intuneric. Literele si desenele scrijelite de Bastet stralucesc verde pe peretii incaperii subterane…se lasa linistea.
Credeti ca e doar o poveste?!
Mii de ani au trecut de atunci. Stelele si-au schimbat pozitia. Sirius nu mai latra la fel de pulsatil ca atunci. S-au derulat razboaie aprige, culturi si civilizatii au trecut invalmasindu-se peste acele locuri. Maretul trib Visa al Zeitei apucase sa intemeieze un mare imperiu. Ii spusesera initial Visantium iar mai apoi s-a numit Bizant. Cucerisera multe pamanturi roditoare, dar asa cum se intampla cu orice mare imperiu, decazusera si uitarea asternuse praful timpului peste ei. Deodata, intr-o secunda pe roata timpului si a istoriei, pe meleagurile tribului Visa, dar si pe meleagurile altor triburi de traci s-a asternut o alta cultura: comunismul. Se nascusera din sangele strabunilor amestecat cu alte neamuri ratacitoare si asa a fost sa fie. Stpanul acestei culturi se numea Todor Zhivkov iar in casa lui s-a nascut o fata cu drag de istorie, legende si paranormal. Semana putin cu Bastet si primise numele de Lyudmila. Lyudmila Zhivkova iubea tot ce era antic si apartinuse strabunilor, promova arta si cultura si era o aventuriera, un fel de “Indiana Jones” feminin. Intr-o buna zi ajunge la ea un om din zona de granita cu o harta antica in mana. Lyudmila se aprinde si cheama cei mai importanti istorici si arheologi de la universitatea din Sofia pentru a descifra acea harta. Se chinuie ei ce se chinuie si nu reusesc sa faca mare lucru cu harta, dar Lyudmila nu se lasa. Traia pe vremea aceea celebra clarvazatoare BABA VANGA iar Lyudmila o cunostea bine si stia ce puteri are. Nu sta prea mult pe ganduri si fuge acasa la Baba Vanga cerandu-i sa “vada” ce e cu harta respectiva.
-aici sunt cele doua: Baba Vanga si Lyudmila
Baba Vanga se conecteaza cu misterioasa harta si spune ca undeva, la granita dintre Bulgaria si Turcia, intr-o padure adanca, sub pamant, exista o pestera in care se afla un sarcofag. In acest sarcofag se afla o fiinta feminina in stare de staza (adica nu e moarta), care tine in mana un artefact ce ar putea sa schimbe fata planetei. Baba Vanga ii transmite Lyudmilei chiar si coordonatele aproximative ale acelui loc misterios dar ii lasa si un avertisment: toti cei care tulbura linistea acestui loc vor muri deindata.
Imaginatia Lyudmilei se aprinde. Aduna din nou cei mai importanti istorici si arheologi bulgari ai vremii si organizeaza o expeditie in acei munti. Multe saptamani au ratacit prin padurile din zona pana intr-o noapte. Se face ca in acea noapte era luna plina iar aventurierii se ratacisera in padure. Hotarasc sa puna corturile si sa doarma acolo. La miezul noptii o raza de luna aluneca pe un perete de stanca si declanseaza o holograma infricosatoare: un barbat tanar si unul batran, cu parul lung si alb, spun cu voce amenintatoare ceva intr-o limba necunoscuta. Cu totii au inteles ca este o amenintare, un avertisment, dar au inteles si ca au gasit locul cautat. S-au speriat si au fugit prin padure. A doua zi s-au intors cu ajutoare, cu multi oameni, au tras fire de curent electric si au inceput sa sape neprecupetind nici o forta si nici un minut pentru a descoperi acest loc magic. Mult au sapat. Zi si noapte erau prezente echipe la lumina becurilor tremuratoare. Mormane de pamant au ingramadit pe langa locul cu pricina. Intr-o buna zi au ajuns!
Intrarea in pestera li s-a aratat in fata ochilor. Mormane de schelete cu armele in mana stateau imprastiate peste tot semn al unei aprige batalii. Se spune ca ar fi trebuit sa calce peste ele pentru a inainta iar troznetele oaselor sfaramate au umput padurea. Nu stie nimeni ce au gasit, dar oamenii locului au vazut multe camioane negre care au incarcat ceva si au disparut. Unii spun ca in sarcofag ZEITA tinea in mana un sceptru, altii vobesc despre un inel incredibil de frumos. Ceea ce stim cu siguranta este ca avertismentul Babei Vanga s-a indeplinit. Toti participantii la expeditie, localnici, istorici, arheologi, soldati, soferii de pe camioane, au murit in termen de o luna din cauze misterioase. Lyudmila a fost gasita moarta in baie dar nu era nici lovita si nici inecata. Tatal ei, liderul comunist Todor Zhivkov, rapus de durere, hotaraste sa detoneze pestera pentru ca nimeni sa nu mai poata ajunge acolo. Asta si face.
De atunci multimi de oameni vin si aduc omagiul loc la aceasta pestera cu intrarea prabusita si inundata. Ei aduc statuete reprezentand pisici si fac ritualuri de multumire si veneratie a marii Zeite BASTET. Iata imagini mai jos:
Aici am ajuns si eu, chemata de strabuni, pentru a va deslusi si voua celor care ati citit aceasta poveste, istoria pamantului, istoria neamului nostru si tainele lasate in urma pentru cei initiati si merituosi. Haideti sa nu lasam istoria sa ne fie stearsa, haideti sa ne amintim de tribul de traci numit Visa, maretii intemeietori ai imperiului Visantiumului, imperiul Bizantin. Sa mergem pe urmele zeilor nascuti pe pamantul sacru si sa ascultam chemarea strabuna. Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda. Zau!
PS. In timpul vizitei noastre la un templu dedicat Zeitei Mama aflat in zona aceasta, un fenomen straniu s-a intamplat. Pe cer a aparut acest obiect portocaliu. Soarele era in alta parte.
De asemenea, una dintre doamnele din grup s-a conectat cu locul si a intrebat daca este cineva acolo. Raspunsul a sosit imediat sub forma unei rune nordice (probabil pentru ca este cel mai vechi alfabet cunoscut si interpretat ca simbol). Runa o vedeti in foto mai jos, si inseamna MOSTENIRE, GENETICA
Daca vrei si tu sa ajungi in aceste locuri de poveste si sa simti energia locului, fii cu ochii pe agentia de turism VIKINGUL SALTARET (click aici) care organizeaza ture in zona.
Daca vrei sa citesti si povestea TEMPLULUI DEDICAT ZEITEI MAMA click aici
*este vorba de muntii Carpati a caror curbura si forma vazuta din zbor aduce cu un urias dragon adormit
**veche denumire a pesterii Ialomitei
*** Istru este denumirea antica a Dunarii